Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Dan Fleșeriu: „Trebuie să tratăm foarte serios jocul”

Dan Fleșeriu: „Trebuie să tratăm foarte serios jocul”

Sâmbătă, 11 ianuarie, Sala Transilvania din Sibiu va găzdui partida dintre BC CSU Sibiu, ocupanta poziției a 3-a în clasament, și BCM U Pitești, ce se află pe locul 8.În ciuda lipsei unei mize concrete pentru ambele formații, meciul se anunță a fi unul interesant, în special prin prisma duelului de sub panou, dar și a „MVP-urilor” celor două formații, Isaiah Philmore și Goran Gajovic.

Dan Fleșeriu, antrenorul celor de la BC CSU Sibiu, a prefațat acest meci pentru site-ul oficial al echipei:

„Suntem în pregătire pentru meciul cu Pitești.Avem ceva probleme medicale însă, doi jucători probabil că nu vor putea să joace, dar ceilalți zece vor face tot posibilul ca să îi suplinească.Este un meci contra Pitești, iar chiar dacă au puține victorii, au reușit să câștige în Cupa României contra SCM Timișoara, fiind foarte aproape chiar să întoarcă rezultatul din tur. Va fi o echipă periculoasă, în reformare și cu siguranță vor încerca să ne pună probleme.Trebuie să tratăm foarte serios jocul și, evident, trebuie să obținăm o victorie, mai ales că este un meci acasă.”

Partida va debuta începând cu orele 16:45 și va putea fi urmărită în direct pe Digi Sport 4.

 

*SURSA foto: Dragoș Dumitru

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!