Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Dan Fleșeriu: „ Va fi un meci de pregătire pentru play-off în care noi am putea avea o tresărire de orgoliu”

Ana-Maria Mătușoiu

Ana-Maria Mătușoiu
25.03.2016

CSU Atlassib Sibiu va căuta prima victorie în fața echipei BC Mureș Târgu Mureș în acest sezon. Cele două combatante se întâlnesc mâine, de la ora 19, pentru a șasea oară în actuala stagiune de campionat, iar antrenorul galben-albaștrilor, Dan Fleșeriu, speră că baschetbaliștii săi vor avea o tresărire de orgoliu, având în vedere că au pierdut toate confruntările cu BC Mureș de până acum.

„Avem în față un nou meci cu BC Mureș Târgu Mureș. În acest sezon ne-au învins de cinci ori, dar sâmbătă vom încerca să le punem probleme mai mari. Să sperăm că vom și reuși, chiar dacă vom fi, din nou, în formulă incompletă, ca și la Oradea. Mă bazez pe dorința jucătorilor de a-și lua revanșa și sper că vom face un meci bun, de la care spectatorii noștri vor pleca bucuroși. Clasamentul este mai puțin important pentru că noi avem șanse mici să urcăm de pe poziția a 6-a, iar Mureșul are șanse mici să mai prindă primele 3 sau să mai coboare de pe 4. Va fi un meci de pregătire pentru play-off  în care noi am putea avea o tresărire de orgoliu. Așa cum Tincu a demonstrat că merită minute făcând mai mult în apărare, apoi în atac, așa sper ca și Cioacătă și Păun să înceapă mai bine în apărare și să mă forțeze să le acord mai multe minute în teren”, a spus Dan Fleșeriu, antrenorul CSU Atlassib Sibiu.

Partida dintre CSU Atlassib Sibiu și BC Mureș Târgu Mureș va fi transmisă în direct pe Digi Sport 4.

 

*foto: Ana-Maria Mătușoiu 

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!