Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Dan Ioan: „Din păcate s-au întâmplat exact acele lucruri despre care am vorbit cu băieții la antrenamente”

David Istrate, Bogdan Isailă

David Istrate, Bogdan Isailă
15.12.2018

Sâmbătă, 15 decembrie, ocupanta locului 4 din sezonul precedent, BC CSU Sibiu, a primit vizita Craiovei, formație antrenată de Aleksandar Todorov. Gazdele au avut un start excelent de partidă, conducând la un moment dat cu 18-2, însă oaspeții au reușit să reintre în joc. În cele din urmă, sibienii s-au dovedit a fi prea puternici pentru adversarii lor și s-au impus cu scorul de 107-82.

După încheierea acestui duel, Dan Ioan, antrenorul secund al celor de la SCM U Craiova, a vorbit despre meci și despre jocul echipei sale.

„Da, am ajuns acum la două înfrângeri la fel ca Sibiul și Clujul. Un meci foarte greu pentru noi aici. Din păcate s-au întâmplat exact acele lucruri despre care am vorbit cu băieții la antrenamente, respectiv ei au marcat mult pe contraatac și au făcut recuperări ofensive. Cred că asta ne-a costat meciul. Au avut 20 de puncte pe contraatac și 21 din șansa a doua la recuperare, 41 de puncte obținute din aspectele forte ale celor de la Sibiu. Primul sfert într-adevăr l-am început mai rău, băieții au început cu niște mingi pierdute care, să spunem, în ultima perioadă ne sunt caracteristice. Au fost niște mingi pierdute în fața unei apărări nu foarte agresive, dacă mă întrebați pe mine. De acolo ei au plecat pe contraatac și și-au făcut o diferență confortabilă de la început. În sfertul al doilea, când ne-am dat seama că putem juca cu ei și am jucat ceva mai organizat am reușit să câștigăm. Ne-am apărat și ceva mai bine, am mai redus și punctele lor de pe contraatac, dar primele 6 sau 7 minute, când ei au dat 21 de puncte, au fost decisive.”

De asemenea, Dan Ioan a spus câteva cuvinte și despre obiectivul îndeplinit de a ajunge în Top 6 și despre viitorul formației oltene.

„Scopul nostru de la începutul sezonului a fost să ne calificăm între primele 6, în Top 6, pentru ca mai apoi să vedem cum abordăm partea a doua a campionatului. Oarecum matematic suntem acolo în Top 6 dar asta nu ne dă voie acuma să ne relaxăm și să ne gândim că gata, suntem acolo, nu trebuie să mai jucăm. Trebuie să ne întoarcem la antrenamente, să lucrăm mult mai bine și rezultatele sunt sigur că, dacă ne vom antrena mai bine, o să apară.” 

În acest moment, cu 8 victorii și 2 înfrângeri, SCM U Craiova împarte prima poziție cu adversara din această seară, BC CSU Sibiu, și cu U-BT Cluj-Napoca. În următoarea etapă, elevii lui Aco Todorov vor avea un meci dificil pe terenul campioanei CSM CSU Oradea.

 

*foto: Sportul Doljean

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!