Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Dani Popescu: "Au ales să se apere under la mine şi s-a dovedit o tactică proastă pentru ei"

totalbaschet.ro

totalbaschet.ro
26.03.2012


Foto: Obiectiv Subiectiv

BCM U Piteşti mai speră la accederea în playoff. Trupa antrenată de Tudor Costescu a învins în deplasare pe Energia Rovinari, cu scorul de 86-81, iar lupta pentru locul 8 rămâne deschisă. Dani Popescu s-a doviedit a fi cel mai bun om al argeşenilor. Chiar dacă a început meciul de pe bancă acesta a terminat confruntarea cu 25 de puncte, 6 pase decisive şi 3 recuperări pentru 29 de unităţi la eficienţă. El şi-a trecut în cont 6 coşuri de 3 puncte din 8 încercări.

Într-o declaraţie acordată site-ului nostru tânărul fundaş spune că a profitat de libertatea care i-a fost oferită şi şi-a făcut treaba. În ceea ce priveşte şansele echipei sale de a accede în playoff Popescu afirmă că partida de la Mediaş va fi una esenţielă pentru argeşeni.

Cum a fost meciul de la Târgu Jiu ?

A fost o luptă. Ne-am dorit victoria pentru a demonstra că suntem o echipă bună şi victoriile din deplasare nu sunt doar coincidenţe. Ei veneau după o serie de succese, 4 victorii consecutive, însă noi am crezut în şansa noastră şi astfel am izbutit victoria.

Cum te simţi ? Putem spune că ţi-ar revenit total după accidentare ?

Îmi e foarte bine acum, chiar dacă joc cu atela. Oricum ei s-au apărat foarte larg la mine, mi-au oferit 2-3 metri de acţiune, colegii mi-au dat mingea, iar eu mi-am făcut datoria.

Chiar vroiam să te întreb dacă ţi se pare că adversarii te-au subestimat ...

Da, asta a fost tactica lor. A ales să se apere under la mine şi la Stefanovic şi s-a dovedit o tactică proastă pentru ei.

Crezi în şansele la playoff ?

Da, cu toate că sunt mici, însă cred atât timp cât sunt matematice. Depindem doar de noi. Avem un meci mai uşor acasă, cu Iaşi, apoi ne deplasăm la Mediaş unde va fi foarte greu pentru că şi ei au nevoie de victorie. Vom face tot posibilul, nu ne interesează ce va face Sibiu sau Târgu Jiu. Vom vedea la sfârşit. Dacă reuşim să ajungem în playoff, foarte bine, dacă nu cel puţin ne-am luptat.

Practic în ultima etapă se va întâlni cea mai bună echipă acasă împotriva celei mai bune echipe din deplasare ...

Da, plus că lor le chiar trebuie acel meci pentru că se bat pentru primele 3 locuri. O înfrângere i-ar pune în roată cu Cluj şi Oradea, ceea ce nu le va fi favorabil, de aceea partida va fi foarte interesantă.

3 comentarii la aceasta stire:
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe realgorj :

    Felicitari
    Bravo Dani! Chiar daca rezultatul nu imi convine! Chiar vorbeam cu un prieten in sala ca daca te lasam o saptamana sa arunci de 3p intra tot ! Sincer, felicitari !

    cu 12 ani în urmă (26.03.2012) Raspunde
  • Rares_12 :

    4 succesuri?
    http://www.youtube.com/watch?v=UWtU36kMA80

    cu 12 ani în urmă (26.03.2012) Raspunde
  • louisdarby13 :

    Bravo !
    Nu cred ca o sa mai ai curand o asemenea serie ! Ne-ai ciuruit !....

    cu 12 ani în urmă (26.03.2012) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!