Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Florin Nini, găsit vinovat pentru devalizarea CS Phoenix Galați

Baschet .ro

Baschet .ro
11.03.2026

Florin Nini, găsit vinovat pentru devalizarea CS Phoenix Galați

După multiple acuze privind devalizarea Clubului Phoenix Galați, falsificarea semnăturilor sportivilor de pe ștatele de plată și încasarea sumelor de bani în numele acestora, respectiv multiple plângeri penale, antrenorul Florin Nini a fost găsit vinovat de Curtea de Apel Galați pentru toate datoriile care le-a generat în perioada în care a fost președintele Clubului Sportiv Phoenix Galați.

Clubul înființat în anul 2000 a acumulat datorii majore către jucători, furnizori, și societăți comerciale, iar președintele Florin Nini a decis să-l abandoneze și să își continue activitatea pe un club nou înființat denumit "CS Academia Phoenix Galați". Astfel, la final de an 2019, după ce și-a cesionat gratuit dreptul de a evolua în prima ligă către CSM Galați, grupare unde a fost antrenor principal timp de șase sezoane, președintele Florin Nini a decis dizolvarea acestuia și înființarea unui nou club denumit "Clubul Sportiv Academia Phoenix Galați", nu înainte de a-și cesiona gratuit tot fondul de jucători juniori către noua entitatei. Prin acest mecanism creditorii au fost lăsați în fața unei carcase goale denumită Clubul Sportiv Phoenix Galați, fără nicio șansă de recuperare a sumelor de bani datorate.

O parte dintre creditori au reacționat și au blocat în justiție dizolvarea CS Phoenix Galați. Au cerut în schimb insolvența clubului și atragerea răspunderii președintelui pentru starea de insolvență creată artificial. În alte cuvinte, creditorii au reclamat judecătorilor gălățeni că motivul pentru care nu au putut să își recupereze sumele de bani este datorat modului defectuos și intenționat prin care președintele Florin Nini și-a înșelat colaboratorii și a devalizat clubul, mutând toată activitatea pe un nou club denumit Clubul Sportiv Academia Galați. 

Mecanismul lui Florin Nini a implicat concomitent și o investiție majoră într-o promovare personală și a brand-ului Phoenix Galați cu scopul de a muta atenția de la insolvența clubului devalizat. Pentru a beneficia de o imagine imaculată, la scurt timp după țeapa CS Phoenix Galați, Florin Nini s-a perindat pe la mai multe posturi locale unde a avut ca temă de discuție aniversarea a 20 de ani de existență a brand-ului Phoenix, cu toate că Academia Phoenix Galați era în realitate un club înființat de doar câteva luni. Emisiunea în care Florin Nini explica "cum poate să arate lucrul perfect" a fost ștearsă de pe youtube, însă nu fără a se păstra o copie care poate fi accesată aici. De asemenea, Florin Nini a beneficiat de o campanie agresivă de rebranding, promovată de agenția Sport Advisor SRL, entitate care are în portofoliu mai multe proiecte din baschetul românesc.

Sub deviza sacrificiu și perseverență agenția de promovare Sport Advisor SRL explică cum "pasărea Phoenix renaște din cenușă" cu omiterea faptului că cenușa a fost turnată de aceeași persoană care își construia, la momentul respectiv, o nouă identitate.

În urma unei analize a pieței în care clubul își desfășoară activitatea, precum și în urma discuțiilor cu conducerea organizației, am definit ca principale valori în jurul căruia se va construi noua identitate SACRIFICIUL și PERSEVERENȚA. Sunt două valori pe care simbolul ales în urmă cu 20 de ani să reprezinte clubul, Pasărea Phoenix, le transmite din plin, fiind astfel firesc ca noul logo să se concentreze în jurul acestui simbol.

Totodată, mingea de baschet trebuie să fie prezentă, pentru că Pasărea Phoenix a purtat-o în lungul și în latul țării pentru a aduna victoriile necesare celor 12 titluri de Campioană Națională din palmaresul clubului moldav. Pieptul păsării este împodobit cu steluțe ce reprezintă tocmai aceste trofee, sub forma unei steluțe mari (10 titluri) și două mai mici. Aceasta este zona care în timp va suferi modificări, întrucât ne așteptăm ca vitrina cu trofee să se îmbogățească!

La șase ani distanță de la rebranding, noua pasăre Phoenix care a renăscut din cenușă s-a dovedit a fi doar o cioară vopsită cu care Florin Nini a umblat în buzunar. Puși în fața tuturor probelor. judecătorii Curții de Apel Galați nu s-au lăsat înduplecați de povestea lui Florin Nini și l-au găsit responsabil pentru toate datoriile acumulate de Clubul Sportiv Phoenix Galați în perioada în care acesta a ocupat funcția de președinte, anume suma totală de 612.041,04 lei la care se adaugă inflație și dobândă din 2018 și până în prezent. La un simplu calcul, Florin Nini trebuie să achite încă de două ori această sumă pentru a acoperi dobânda și inflația.

Așadar, sub deviza sacrificiu și perseverență, cel numit de presa locală Hagi al baschetului românesc sau managerul sportiv de top a fost desconspirat drept un țepar de către Curtea de Apel Galați, printr-o hotărâre definitivă. Florin Nini va trebui să achite întreaga datorie din propriul buzunar. La pachet cu această decizie vin și o serie de interdicții stabilite de către lege. În concret, conform art. 169 alin. 10 din Legea Insolvenței nr. 85/2014, Florin Nini va avea înscrisă această faptă în cazierul fiscal și va fi decăzut din dreptul de a fi administrator, într-o firmă sau un club sportiv, timp de 10 ani din momentul pronunțării hotărârii. De asemenea, acesta va primi și interdicția de a mai fonda societăți sau de a primi o participație de control într-o nouă societate pentru o perioadă de 5 ani. Prin urmare, Florin Nini nu va mai putea conduce proiectul Academia Phoenix Galați a cărui președinte este pentru o perioadă de cel puțin 10 ani.

La aceste probleme se mai adaugă și dosarele penale aflate pe numele lui Florin Nini pentru falsificarea semnăturii lui Toni Gugino cât și pentru nerespectarea hotărârilor judecătorești

Într-un interviu acordat site-ului nostru în anul 2022, Florin Nini se declara degustat de declarațiile fără fundament ale lui Toni Gugino considerând cazul închis.

Peste tot se menționează numele cluburilor, la mine se menționează numele meu, fapt ce e curios, de fapt nu e curios pentru că eu știu de ce, dar ca idee. E o abordare total diferită. Lucrurile acestea nu mă bucură, dar mă și dezgustă. Eu nu am avut bani pe care să nu-i dau, eu nu am avut bani și am dat cât am avut.

Răspunsul meu oficial este că vorbim de un caz închis, pentru că așa cum se știe, clubul Phoenix este în insolvență și a fost în lichidare și în rest nu stau eu să fac toate treburile astea.

Îți dau un exemplu, Constanța, care nu a făcut decât să mă copieze, cum au făcut și mulți, dar nu mă deranjează, că dacă era de rău nu mă copiau. Exact așa s-a întâmplat și la Constanța, Clubul Sportiv Phoenix, au fost probleme, datorii, și apoi au înființat un nou club Academia Phoenix Constanța și așa au mers mai departe.

Într-un alt litigiu creditorii au pus ochii pe brand-ul Phoenix Galați pe care doresc să-l scoată la licitație publică după ce îl obțin de la noul club înființat de Florin Nini, Academia de Baschet Phoenix Galați. Dosarul se află pe rolul judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Mai citiți și:

CS Phoenix Galați devine istorie. Adunarea generală a decis dizolvarea clubului sportiv înființat în anul 2000

CS Phoenix Galați, obligată de Tribunalul Vâlcea la plata sumei de peste 40.000 euro către doi foști jucători

Plângere penală pe numele lui Florin Nini și împotriva Clubului Sportiv Phoenix Galați

Tony Gugino acuză că i-a fost falsificată semnătura de Florin Nini pe când juca la Phoenix Galați. Video

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!