Minute | 27:17 |
Puncte | 23 |
Pase decisive | 2 |
Recuperari | 9 |
Eficienta | 26 |
![]() |
LNBM sâmbătă, 7 decembrie Sala Sporturilor Tîrgu Mureș |
![]() |
6-3 | Fișa meciului | 7-4 |
BC Mureș vine după o serie de patru victorii consecutive în LNBM, pe care va dori cu siguranță să o prelungească în etapa a 11-a, cu ocazia vizitei celor de la U Mobitelco Cluj, care tocmai a suferit o înfrângere la Ploiești. Printre victoriile din campionat însă, mureșenii au avut parte și de meciuri în EuroChallenge, unde au debutat cu o victorie, dar în etapele următoare au pierdut, după meciuri strânse și obositoare.
Cele două adversare s-au întâlnit până acum de 27 de ori, dintre care BC Mureș s-a impus de 12 ori, iar echipa clujeană, de 15 ori. Dintre aceste întâlniri, Branko Cuic a participat la 17: de două ori în culorile alb-albastre, iar de celelalte ori, ca și component al lui Mobitelco. După un an la Tîrgu Mureș, el s-a întors la Cluj la începutul sezonului, și meciul de mâine va fi prima ocazie de a reveni la Tîrgu Mureș ca și adversar al fostei echipe.
Arbitrii partidei vor fi Laurențiu Grigoraș, Fabiana Martinescu și Sorin Drugău, iar comisar din partea FRB, Marius Marinescu. MEciul va fi transmis în direct pe DigiSport de la ora 20:00.
U BT Cluj-Napoca închide în minim de meciuri seria cu CS Vâlcea
CSM Oradea a preluat conducerea în semifinala cu CSO Voluntari
Ainars Bagatskis acuză Oradea de lipsă de fairplay: „Au faultat, inclusiv d...
U BT Cluj-Napoca închide în minim de meciuri seria cu CS Vâlcea
Ainars Bagatskis acuză Oradea de lipsă de fairplay: „Au faultat, inclusiv d...
CSO Voluntari trimite în meci decisiv seria cu CSM Oradea din semifinalele...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!