Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

DIVIZIA A MASCULIN. Cronică: BC Mureș Tîrgu Mureș - CS Otopeni 105-64

Noémi Csiki

Noémi Csiki
11.11.2011


 

105-64

(28-14, 28-18, 24-15, 25-17)

11.11.2011.

ora 18:00

Sala Sporturilor

Tîrgu Mureș

 
Arbitri: Doru Vinași, Gabriel Dima, István Bertalan

Sala Sporturilor din Tîrgu Mureș a găzduit astăzi meciul cel mai „productiv” la capitolul puncte marcate al echipei din localitate, BC Mureș. Echipa vizitatoare, CS Otopeni nu a amenințat niciun moment această victorie a mureșenilor, după care JuJuan Cooley a declarat cu se așteptase la o partidă mai disputată.

Gazdele au început în teren cu Stănescu, Forte, Cooley, Lăpuște și - spre deosebire de formula obișnuită, - Paliciuc. Probabil considerând acest meci unul ușor, antrenorul Déri a ales să acorde mai multe minute în teren jucătorilor cu mai puțină experiență, și să îi odihnească mai mult pe cei de bază. Otopeni a introdus cinciul de start format din Popovic, Santana, Popescu, Scott și Tibârnă. În afară de aceștia, Medvedj și Jocovic au fost cei care au petrecut cel mai mult timp în teren, dar toți jucătorii înscriși pe foaia oficială de joc au intrat la un moment dat, la fel ca și în cazul echipei gazdă.

Așa cum se vede și din rezultat, jocul mureșenilor a fost unul axat pe atac agresiv, ca și până acum, și acest lucru s-a materializat prin pătrunderi (uneori forțate) și coșuri spectaculoase. Deși oaspeții au luptat pentru fiecare minge și fiecare coș, diferența netă de valori individuale și-a spus cuvântul încă din primele minute. În minutul șapte tabela arăta 14-2 pentru mureșeni, iar Otopeni nu a reușit să se apropie în scor, diferența crescând treptat până în ultimele minute.

Cu soarta partidei practic decisă înainte de ultimul act, ambii antrenori au folosit ultimele minute pentru a rula jucătorii tineri: BC Mureș a terminat partida cu Aliakseyeu, Tudor, Baczó, Hallai și Borșa în teren, dintre care ultimii trei de obicei nici nu apucă să joace, iar dintre titularii oaspeților fluierul final l-a găsit în teren numai pe Daniel Popescu. O urmare interesantă a acestei diversități a fost faptul că la gazde, toți cei doisprezece jucători și-au trecut numele pe lista marcatorilor, iar la oaspeți toți în afară de Alexandru Stanciu.

Cele mai multe puncte au venit de la Virgil Stănescu, Calvin Watson (câte 19 fiecare, plus câte 6 recuperări), respectiv Jason Forte (18). Cooley a totalizat 5 puncte și 5 recuperări, dar a contribuit cu 7 pase decisive, Lăpuște a avut 11 puncte și 4 recuperări. De remarcat și statisticile jucătorilor care de obicei nu evoluează mult: Adrian Tudor, cu 20 de minute jucate, a reușit 8 puncte, 7 pase decisive și 2 recuperări, iar Radu Paliciuc, în puțin peste 17 minute, 10 puncte și o recuperare.

De la echipa vizitatoare s-au remarcat Vladan Jocovic (13 puncte, 6 recuperări), Angel Santana (13 puncte, 2 recuperări) și Slobodan Popovic (12 puncte, 2 recuperări, 3 pase decisive).

Mai citiți și:

Jason Forte: "Ne-am aşteptat la o luptă dar Otopeni a uitat să îşi aducă armele"

Repriză excelentă pentru Virgil Stănescu

Jujuan Cooley: "Ne-am aşteptat la o partidă mai disputată"

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!