Minute | 27:17 |
Puncte | 23 |
Pase decisive | 2 |
Recuperari | 9 |
Eficienta | 26 |
Campioana în exerciţiu a României, U Mobitelco Cluj-Napoca, a câştigat meciul susţinut vineri (03.02), la Arena Antonio Alexe din Oradea, împotriva CSM-ului din localitate. Rezultatul final al partidei a fost de 67-63.
Confruntarea a avut parte de un suspans continuu de la primul angajament şi până la aruncările libere transformate cu siguranţă de către Zoran Krstanovic cu o secundă înaintea epuizării timpului de joc. Amatorii de statistică au sesizat faptul că pe parcursul acestui meci niciuna dintre protagoniste n-a reuşit să se desprindă la mai mult de patru puncte pe tabela de marcaj, indiferent de momentul jocului. Gazdele au avut acest avantaj maxim de opt ori. În schimb campioana a izbutit să se desprinsă la patru lungimi o singură dată, în penultima secundă, aceasta fiind şi diferenţa finală înregistrată.
Echilibrul a fost vizibil şi prin faptul că s-au consemnat 12 egalităţi pe parcursul celor 40 de minute de baschet intens. De asemenea, confruntarea a avut parte de răsturnări spectaculoase de situaţie şi pe tabela de marcaj conducerea alternând în 22 de rânduri în cadrul acestei dispute.
Pe de altă parte, asemenea precedentelor confruntări Oradea - Cluj, meciul a fost câştigat de actuala campioană a României. Acest lucru se datorează şi prestaţiei excelente a tandemului Zoran Krstanovic - Kyndall Dykes. Cei doi au pus 49 de puncte pe tabela de marcaj, adică 73% din totalul punctelor învingătoarei. De asemenea, cei doi au strâns 16 recuperări din totalul de 29, însumând peste 50% din totalul echipei.
U Mobitelco Cluj-Napoca a părăsit terenul în calitate de învingătoare de fiecare dată când a jucat împotriva lui CSM Oradea în ultimii doi ani. De asemenea, este a 12-a victorie pentru campioni din totalul de 14 confruntări directe cu bihorenii.
Revenind la tandemul format din Krstanovic şi Dykes trebuie precizat că acesta este unul pe care orădenii nu izbutesc să-l dovedească. În ultimele patru confruntări dintre aceste echipe U Mobitelco Cluj a înscris 302 puncte. Cei doi au înscris 188 din punctajul total al formaţiei de pe Someş. Adică 62%.
Iată rezultatele celor patru confruntări directe despre care vorbim, împreună cu punctajul celor doi jucători:
Sezon | Locaţie | Scor | Krstanovic | Dykes |
2010/11 | Sala Horia Demian, Cluj | 68-45 | 18* | 20 |
2010/11 | Arena Antonio Alexe, Oradea | 80-73 | 28 | 30 |
2011/12 | Sala Horia Demian, Cluj | 87-71 | 21 | 22 |
2011/12 | Arena Antonio Alexe, Oradea | 63-67 | 20 | 29 |
* A fost singurul meci în care unui dintre cei doi a avut mai puţin de 50% la aruncările din acţiune.
În fiecare din cele patru meciuri Dykes a fost principalul marcator al lui U Mobitelco Cluj, iar Krstanovic al doilea. În cele două victorii repurtate în Oradea, niciun alt jucător al clujenilor nu a depăşit pragul de 8 puncte marcate.
Foto: Nagy Melinda (www.u-mobitelco.ro)
Zona Transferurilor 2025 - Liga Națională de Baschet Masculin
FR Baschet, obligată să reinstituie regula cu doi jucători români în perman...
Donatas Tarolis s-a despărțit de CSM Oradea și revine în Lituania
Zona Transferurilor 2025 - Liga Națională de Baschet Masculin
Oficial. Arturo Alvarez rămâne antrenorul principal al lui CS Vâlcea 1924
FR Baschet, obligată să reinstituie regula cu doi jucători români în perman...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!