Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Editorial. Cazul BC Mureș: totalbaschet a avut, din păcate, dreptate

Eduard Popa

Eduard Popa
27.03.2018

bc mures retragere lnbm

Din păcate pentru baschetul românesc, datoriile financiare ale clubului BC Mureș au făcut ca „Tigrii” să nu mai poată continua actualul sezon al Ligii Naționale de Baschet Masculin.

Totalbaschet.ro vă informa la începutul sezonului că BC Mureș se află în colaps financiar, după ce autoritățile locale au anunțat că nu vor oferi niciun ban pentru susținerea echipei de baschet. De asemenea, în articol am precizat că oficialii grupării s-au orientat către banii privați, dar va fi foarte greu pentru „Tigrii” să suplinească datoriile imense pe care clubul le-a avut.

La auzul acestui articol, președintele BC Mureș domnul Lorant Beres a fost foc și pară. Dumnealui a acuzat totalbaschet.ro că din cauza noastră a pierdut un sponsor și a vorbit împotriva site-ului nostru în cadrul unei conferințe de presă.

„Din acele datorii, o parte s-a achitat. Noi nu vrem de la un portal cum este totalbaschet, noi am crezut că susține baschetul și nu vine după o lună sau o lună jumătate să creeze din nou o panică în ceea ce înseamnă acest fenomen. Nu cred că ei nevăzând că apar noi și noi sponsori, noi și noi parteneri. Am achitat mare parte din acele datorii. De aici eu cred că ceva a fost în neregulă cu acel articol.” (video mai jos, de la minutul 14)

Având în vedere că dezvăluirile noastre mai degrabă încurcă, am preferat să evităm pe cât posibil subiectul BC Mureș. Am oferit însă detalii cu privire la criza în care se află clubul în momentul în care s-a cerut insolvența echipei sau în momentul în care am avut în mână un document care arăta, cu nume și prenume, datoriile pe care BC Mureș le avea față de jucători și care nu erau în niciun caz „achitate în mare parte”.

Și cu privire la retragerea din campionat am avut informații pe surse cu peste 24 de ore înainte de anunțul oficial al clubului. Dar am preferat, din nou, „să nu ne băgăm”.

Noi întotdeauna ne-am apreciat cititorii și am încercat să îi informăm corect și obiectiv. Într-adevăr, în cazul articolului din 10 octombrie nu l-am sunat pe domnul președinte Lorant înainte de publicarea materialului. Problema a fost însă că acel material cita un document oficial al Consiliului Județean Mureș. Așa că am considerat că nu aveam niciun motiv să cerem drept la replică din partea clubului.

În altă ordine de idei, îi felicităm încă o dată pe cei care au dus această luptă nebună de supraviețuire, de la domnii Szaszgaspar și Trif care au spus că vor fi „ultimii care închid ușa la sală”, la „ultimul mohican” rămas la BC Mureș, veteranul Alin Borșa, la Bogdan Stăncuț, cel care a fost antrenorul din teren la meciul cu Dinamo, la tinerii Șteff, Engi sau Gîrbea care de multe ori și-au depășit limitele (sau și-au mărit potențialul?!) în dueluri cu adversari mult mai experimentați, la strâinii Pita și Person sau la căpitanul Santa. Ultimii trei au reușit să se transfere pe ultima sută de metri, Santa și Person ajungând chiar în Top 6, la Pitești.

Păcat că jucătorii rămași nu au putut duce sezonul până la capăt și acum vor sta fără meciuri până în vară, când vor putea fi legitimați de alte cluburi.

De asemenea, se cuvine să îi mulțumim și domnului Lorant pentru faptul că nu s-a lăsat bătut și, în ciuda datoriilor de aproape 1 milion de euro, s-a zbătut ca un pește pe uscat și cum necum a reușit să încheie prima fază a sezonului regulat.

Nu în ultimul rând, un respect maxim vine din partea redacției noastre inimoșilor suporteri din „Junglă”. Sperăm doar ca următorul proiect baschetbalistic, fie că va purta tot numele de „BC Mureș” sau nu („BC SCM Mureș”, probabil?!), să fie clădit cu respect pentru ei, pentru jucători și pentru baschet.

*foto: Csaba Toth

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate