A intrat în centrul atenției după câștigarea Campionatului European U18 masculin - Divizia B de la Sibiu, în urmă cu cinci ani. Suflarea baschetbalistică din România nu auzise prea multe despre Vlad Moldoveanu deoarece juca baschet la nivel de liceu în Statele Unite ale Americii.

Provenit dintr-o familie de baschetbaliști, Vlad s-a îndrăgostit de sportul cu mingea la coș și a realizat foarte repede că poate face carieră în această disciplină.

Moldoveanu și-a continuat studiile în Statele Unite ale Americii, jucând în paralel în echipa universității George Mason pentru ca apoi să devină unul dintre cei mai buni marcatori ai ligii universitare nord-americane (NCAA) alături de American University.

După ce și-a încheiat cariera universitară, sportivul în vârstă de 23 ani a participat la Draft-ul NBA din anul 2011, dar lucrurile nu s-au desfășurat așa cum Vlad și-ar fi dorit. Astfel, s-a orientat către baschetul european și a semnat primul contract profesionist din carieră în Italia, pentru Benetton Treviso, un club recunoscut pe bătrânul continent pentru capacitatea de a forma, șlefui și propulsa tinerele talente spre cele mai înalte culmi ale baschetului.

Site-ul Total Baschet a fost prezent în Italia, la Treviso la cel de-al doilea meci al echipei Benetton împortiva celor de la Banca Teramo, atunci când formația gazdă condusă de Sasha Djordjevic s-a impus la nu mai 2 puncte, in ultimele secunde ale partidei. Astfel, am profitat de situație și am vorbit cu Vlad Moldoveanu, care a acceptat să vorbescă în exclusivitate pentru cititorii site-ului despre cariera sa baschetbalistică.

Cum ai început să practici baschetul? A contant faptul că mama ta era deja în fenomen? 

Nu, nu a contact acest lucru. A fost propria mea voință, nu m-a îndemnat nimeni. M-au lăsat să fac ce vreau și a fost decizia mea până la urmă. Inițial, a trebui să aleg între baschet sau fotbal  și am ales baschetul pe la 7 ani și jumătate după ce am făcut un an de fotbal.

Ce te-a atras la acest sport? 

Nu știu sincer să zic, doar că practic acest sport din plăcere. În momentul în care nu mă voi mai distra și nu îmi va mai plăcea să joc acest sport, voi renunța. Nu am practicat niciodată acest sport pentru bani sau alte lucruri asemănătoare, pentru că nu m-a interesat. Cât voi avea plăcerea să fac baschet, voi continua.

Ai ales să pleci în Statele Unite ale Americii la o vârstă destul de fragedă și să te dezvolți acolo pe plan baschetbalistic. Ce te-a îndemnat să faci această alegere și de ce nu s-a putut împlini acest lucru în România? 

A fost destul de greu. După clasă a 9-a vroiam să plec din țara, să progresez cât mai mult, să devin mai bun. Am avut câteva oferte din Europa unde să joc la juniori și încet, încet să îmi fac loc în echipele mari, dar am preferat să fac și școală pentru că știam că îmi va fi greu să fac și școală și baschet.

Să înțelegm că ai ales Statele Unite ale Americii pentru a fi în pas și cu școală? 

Nu neapărat. Am ales să merg acolo în special pentru stilul american. Am crezut că alegerea această este cea mai bună pentru mine și până la urmă cred că această a fost cea mai bună decizie. Ținteam și încă țintesc la NBA și așa mi s-a părut că e șansa mea să ajung acolo.

Altfel zis, dacă anul viitor se va ivi o șansa să te întorci în State, vei renunță la campionatul european și  vei reveni la stilul american? 

Da. cu siguranță. Voi jucă mai mult că sigur în ligă de vară NBA când va reîncepe, cel mai probabil anul viitor pentru că anul ce urmează avem calificări importante cu echipa națională și nu pot spune pas la așa ceva.

Cum ai reușit să te adaptezi aici, în Italia? Cum te înțelegi cu antrenorul? Dar cu noii tăi coechipieri? 

Încă încerc să mă acomodez. Mciurile oficiale, pot spune că sunt mult mai dificile decât cele amicale. Încă încerc să îmi găsesc locul. Toți băieții mă îndeamnă să trag mai mult, când am mingea să fiu mai agresiv. Este o tranziție, venind de la o echipă unde multe mingi mă căutau și eram poate  în aceeași poziție în care sunt băieții mai în vârstă în echipă actuală, într-un rol în care trebuie să îi ajut pe ei, să am grijă de mai multe lucruri față de ceea ce eram obișnuit. Eu sper că de la următorul meci voi fi acomodat. Și la antrenamente este total diferit de ceea ce întâlnesc în timpul meciului pe tren. Încă încerc să mă obișnuiesc. Îmi place foarte mult aici și cred că a fost o alegere foarte bună pentru mine și punct de vedere al coechipierilor pe care îi am, cât și din punct  de vedere al antrenorului.

Are această acomodare legătură cu stilul de baschet american cu care ești obișnuit și care se difirentiaza în mare măsură de cel european? 

Nu știu dacă are o legătură cu asta, deoarece și la echipă națională de câte ori am venit cred că am încercat să fac o figură cât mai frumoasă și de multe ori, eu sunt de părere că am reușit pentru că la fiecare meci am dat 100%, chiar 110% și așa plec și aici. Nu mai că aici diferență pleacă de la minute jucate. Și la echipă națională prindeam 20, 25 de minute, însă aici am abia 15 și este greu pentru că nu sunt încă obișnuit cu așa ceva, dar sper cât de curând să pot să joc baschetul pe care eu cred că îl pot jucă, pe care Sasha( nr.r. Djordejdivic) crede că îl pot juca deoarece jocul dorit îl arăt pe moment la antrenamente. Îmi pare rău, însă că nu am reușit să le demonstrez asta și în cele două meciuri oficiale.

Cum te simți în Italia având în vedere că ai făcut o schimbare radicală: Statele Unite ale Americii - Italia? 

Da, admit că este o schimbare radicală, foarte radicală și nu pot să spun că m-am obișnuit încă. Încerc să mă obișnuiesc, este un stil total diferit de viață. Știu foarte puțin limba, mă descurc să merg să îmi procur lucururi singur, dar am început să învăț încet, încet și cred totul va fi bine.

Venind vorba despre pasul pe care l-ai făcut în această vară, alegând să joci în Europa, de ce nu ai ales de pildă campionatul românesc? 

În primul rând, pentru că nu am avut nicio ofertă. Nu spun că acesta a fost principalul motiv și de asemenea nu pot spune că nici nu m-am gândit să mă întorc în România, dar în primul rând că să mă pot întoarce, trebuie să sune cineva. Dacă nu a sunat nimeni, nici nu mi-am pus problemă. Eu vroiam să joc în Spania sau Italia, multe echipe din România vroiau să mă contacteze, dar asta cred că a fost singură chestie. Până la urmă, dorința mea este să joc într-o echipă de Euroligă, și acest lucru îl vreau cât mai curând. Sper să demonstrez prin joc că am valoare să joc acolo și atunci să fac acest pas. Cred că echipele din România știau unde țintesc eu și ce dorințe am pentru mai departe. Cred că de aceea nu au făcut apel la mine.

Dacă ai primi totuși o ofertă din România, te-ai gândi la ea? 

Da, m-aș gândi. Nici măcar nu ar fi frumos din partea mea să nu mă gândesc, pentru că de acolo am plecat. Trebuie considerată orice ofertă, mai ales cea care vine din România, locul de unde am plecat. Poate, nu știu dacă anul viitor, peste 5 ani sau 6 ani, dar un an până îmi voi încheia carieră baschetbalistică, aș vrea să joc în România.