SCM U Craiova a ratat șansa de a juca în finala Cupei României pentru al doilea sezon la rând. Leii din Bănie au cedat cu 64-88 în penultimul act al Final Eight-ului de la Constanța în fața lui U-BT Cluj.
Vitaly Stepanovski a fost prezent la conferința de presă de după meci. Iată ce a avut de declarat ucraineanul:
„Vreau să îi felicit pe cei de la U-BT Cluj în primul rând. Au o echipă mare, mulți jucători buni și e greu să joci împotriva lor. Dacă vrem să batem Clujul, trebuie să ne minimizăm greșelile și noi nu am făcut asta. Îmi amintesc ultimele secunde din primul sfert. Eram la trei puncte, am pierdut mingea de două ori și astfel s-au distanțat la opt puncte. Au simțit încrederea, au început sfertul doi foarte bine și e foarte greu să prinzi o astfel de echipă când ești mereu la 12-15 puncte. Joacă excelent când au avantaj. Am încercat să revenim, am venit la -10, dar după am ratat câteva aruncări deschis. Acesta a fost jocul, le urez mult succes. Fiecare meci este o experiență. Important după aceste meciuri este să tragem concluzii bune.
De acum trebuie să ne odihnim, să ne recuperăm, fiindcă avem mulți jucători cu accidentări mici suferite azi. Mijovic n-a jucat fiindcă a resimțit o durere la genunchi și a fost o problemă pentru noi fiindcă nu avem un lot mare. Acum avem pauza pentru echipele naționale și e foarte important să ne pregătim pentru ce urmează și să ne revenim pentru ultima parte a sezonului.”
Următorul meci al craiovenilor este programat la începutul lunii martie, în LNBM, împotriva celor de la SCM Timișoara în etapa cu numărul 21.
*foto: Facebook/CSM Constanța Baschet
Scenariu de comedie la sosirea în România: jucător de Euroligă luat de club...
Robin Mandisodza este noul jucător al lui Dinamo București
Zavier Simpson își va continua cariera în afara Europei
Scenariu de comedie la sosirea în România: jucător de Euroligă luat de club...
S-a stabilit programul turneului amical de la Vâlcea
CSM Târgu Mureș, victorie clară în amicalul cu Corona Brașov
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!