Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

FINALA 2012 - Avancronică. Timişoara şi Asesoft, cu cărţile pe faţă!

Adrian Cojocaru

Adrian Cojocaru
15.05.2012

 

0-0

Meciul 1

miercuri, ora 20:00

Digisport 3

 
BC Timişoara FINALA MARE CSU Asesoft Ploieşti

 

Pe muntele Olimp, zeii grecilor sălăşluiau şi de acolo comandau lumea. În sala "Olimpia", focul luptei pentru coroana cu lauri a baschetului românesc se va aprinde pentru prima oară miercuri. Sunt zeii fanilor lor, sunt idolii multor copii, iar ringul de lemn masiv pe care vor intra se poate aprinde cu lacrimi de foc sau râuri de bucurie. Cele mai bune două echipe ale acestui campionat vor fi faţă în faţă într-o finală care sperăm noi să intre în legendă.

De miercuri, lumea baschetului românesc îşi va arunca ochii asupra celor doi "titani" de anul acesta: BC Timişoara şi CSU Asesosf Ploieşti. Două formaţii care şi-au câştigat dreptul de a respira aerul unei finale. Sunt cele mai meritorii finaliste? Putem spune că "da", de moment ce au ajuns până aici. "Poate", dacă ne uităm pe statistici şi "nu" dacă e să dăm crezare echipelor "ucise" pe parcurs. Însă, în dragoste şi în război e permis orice. Iar acum e un război. Îl vrem însă doar unul sportiv pentru că deja câmpul baschetului românesc e plin de cicatrici care au avut nevoie de mult timp ca să se închidă.

Începe finala! Timişoara sau Ploieşti? Un lucru e cert: vom avea o nouă campioană! Clujul a cedat din genunchi trofeul după un sec 0-3 cu Leii din Banat. Prahovenii vor răzbunare, timişorenii vor un loc în cartea de istorie. Din păcate, rubrica nu are loc decât pentru o echipă!

Timişoara şi Asesoft se cunosc foarte bine. Cele două echipe s-au întâlnit deja de 4 ori. Ca niciodată în istorie, alb-violeţii s-au impus de 3 ori. Două succese în campionat şi unul în Cupă, suficient cât să scoată trupa din Prahova din competiţia KO.

Acum, totul se reia de la 0-0 pentru ca noua bornă să fie fixată la "4"! Cine o atinge prima va fi pe culmea gloriei!

Meciul 1 - cel mai "greu" pentru moral

Ambele formaţii convin că e teribil de important, nu şi crucial, cum începi seria. De aceea, mereu, primul meci va fi cel "de moral". Asta dincolo de faptul că ai deja 1-0 pe tabelă. Înaintea primei confruntări, ambele formaţii sunt în efectiv complet. La ploieşteni va reveni şi Hargrove, cel "cer(ce)tat" de ANAD. După ce i-a expirat suspendarea de o lună, americanul poate intra legitim pe teren, dar cu siguranţă nu va scăpa de oprobiul publicului. Dado Arnautovic are toată echipa la dispoziţie şi îşi va alege cei mai buni oameni pentru a-i trimite în teren. Cu siguranţă nu vor lipsi Vlahovic, Cepulis, Hargrove, Burlacu şi Tica. Are de ales între Dzambic şi Albjanic pentru al 5-lea stranier. 

De partea cealaltă, Timişoara poate conta pe toţi cei 7 străini, 6 practic, dacă ne gândim că Nenad Markovic, rămas căpitan doar cu numele şi în sufletul suporterilor nu a mai intrat pe parchet de luni bune. Spralja sau Siriscevic va fi cumpăna pentru Predrag Badnjarevic pentru ultimul loc eligibil străinilor. Până acum, Spralja a rămas pe dinafară, dar nici Siriscevic nu a impresionat pe parchet, aşa că şansele sunt mari de partea fiecăruia.

Cine e "on fire"?

Foarte mult va conta şi forma de moment a celor două formaţii. De când a început sezon, ambii antrenori, ca de altfel oricare alţii ar fi fost în loc, au spus că pregătesc vârful de formă al echipei pentru playoff. Şi până acum le-a ieşit. Timişorenii şi-au revenit la timp dintr-o cădere destul de abruptă în care au pierdut primul loc, au suferit eşecuri la Giurgiu sau Rovinari şi au fost la câteva secunde să fie eliminaţi de CSM Bucureşti. Par să fie echipa care e încă în ascensiune, una începută în meciurile cu Clujul.

De partea cealaltă, Asesoft a avut o primă parte de campionat mizerabilă pentru ceea ce se pretinde la club. Undeva pe la mijlocul clasamentului, răpuşi de Craiova şi învinşi de rivalele la titlu, ploieştenii şi-au rechemat în iarnă oamenii cu care au luat trofee. Cepulis şi Hargrove s-au înrolat din nou în alb-albastru, Tica a semnat şi el şi trupa lui Arnautovic a dat tonul revenirii. A urmat un maraton de victorii, 11 la rând, încheiat însă tocmai de adversara din finală! De atunci însă, CSU şi-a reluat şirul şi a numărat 6 victorii la rând în playoff, terminând de fiecare dată seria în minimul de meciuri, chiar dacă în faţă le-au stat Oradea şi Mediaş.

Dacă vorbim de jucători, la Timişoara, Robert Sarovic e omul momentului, secondat de Zlatko Jovanovic şi dublaţi de un Dragoş Andrei care capată curaj. Primii doi au dus greul în lupta cu Clujul, iar al treilea a fost asul din mânecă în ultimele două jocuri cu încă actuala campioană. Singurul care a fost sub nota din campionat e Bogdan Popescu. 

Ploieştiul îi propune pe Vlahovic, care infirmă legenda lui Samson şi joacă tot mai bine de când a renuţat la părul lung. Burlacu e în nota obişnuită, iar Cepulis la fel. Prahovenii nu au un om care să iasă spectaculos în evidenţă prin forma sa actuală, asta pentru că cei mai mulţi sunt la un nivel ridicat şi constant. Marea dezamăgire e însă Darius Hargrove, care a uitat că nu s-a încheiat sezonul şi a "sărbătorit" prematur într-o scurtă escapadă în America. E drept că Darius e acum mai odihnit ca restul echipei, dar în acelaşi timp îi va fi foarte greu să joace la cel mai bun nivel al său, mai ales în primele două meciuri. 

Cheia jocului

Deşi în linii mari nu are ce să fie total diferit de jocurile de până acum, şi această finală va avea câteva puncte cheie. Vorbim în primul rând de un nou duel Sarovic-Burlacu. La ultima întâlnire, sârbo-germanul l-a redus la tăcere pe român şi Timişoara a triumfat. Acum, jucătorul alb-violeţilor e şi mai bine recuperat fizic, iar Burlacu va avea din nou de furcă cu el. Poate că Arnautovic va gândi un back-up acolo, dar rămâne de văzut cum îi va da asta tactica peste cap. Alte dueluri de urmărit sunt între Jovanovic şi Vlahovic, respectiv apărările în zonă ale celor două formaţii, asta pentru că ambii antrenori au tendinţa să schimbe multe din mers în timpul jocului, iar perechile nu sunt niciodată bătute în cuie. Ploieştiul trebuie să blocheze pătrunderile lui Archie sau recuperările lui Popescu, în timp ce Timişoara va avea de furcă cu aruncările de la distanţă ale lui Cepulis, ori forţa sub panou a lui Tica.

Surprize foarte mari nu au de unde să apară. Cu siguranţă, va fi un duel echilibrat, în care micile detalii vor decide câştigătoarea,

Atuurile din finală

Fiecare echipă are cel puţin un argument de partea sa care o dă drept noua campioană.

Timişoara are avantajul terenului propriu şi pe cel al duelurilor directe câştigat în acest sezon. În plus, la cum s-au manifestat fanii din "Olimpia" în playoff, atmosfera va conta şi ea, dacă nu ca un pietroi în jocul ploieştenilor, cel puţin ca un "energizant" pentru băieţii lui Badnjarevic.

Ploieştiul vine cu marele avantaj al experienţei la acest nivel. A 9-a finală consecutivă şi a doua cu aproximativ acelaşi grup de jucători. Un factor care poate conta enorm. În plus, forma bună din ultima vreme şi mentalul de fier al prahovenilor pot duce la un nou succes. Ploieştenii mai au două aspecte la care se gândesc. Cu cel puţin o victorie la Timişoara îşi cresc şansele la titlu şi cresc tensiunea în rândul bănăţenilor. Şi să nu uităm că din ura publicului care se va resimţi miercuri şi joi, ei îşi pot alimenta ambiţia şi pot ieşi "pe plus".

Ne aşteaptă aşadar un prim meci extrem de interesant. O finală care merită urmărită. Cu siguranţă, cel puţin la fel de mult va conta şi prestaţia brigăzii de arbitrii care va fi atacată din ambele părţi, de pe ambele bănci, astfel că sigur vor fi şi multe controverse în această finală.

Să sperăm însă că spectacolul va fi la el acasă şi că începând de mâine seară putem spune că avem două echipe care merităm în egală măsură să se lupte pentru titlul suprem în România.

Finala debutează aşadar miercuri, 16 mai, de la ora 20:00 în sala Constantin Jude din Timişoara şi va fi transmisă de Digisport 3. Intrarea spectatorilor în sală se va face de la ora 19:00.

foto: fortaviola.ro

2 comentarii la aceasta stire:
  • methalman :

    Rusine
    Rusine FRB pentru ca am pus meciurile in timpul saptamanii! E un sport si pentru fani, nu doar un venit pentru federatie!!!! RUSINE

    cu 13 ani în urmă (15.05.2012) Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca ydesh_apu :

    cu picioarele pe pamant
    despre asesoft mai stim cate ceva referitor la modul in care actioneaza in timpul campionatului si la final. in tur nu se remarca si lasa impresia ca este o echipa cu probleme; din retur echipa se intareste puternic si de regula castiga si titlul. in lipsa lui hardgrowe si cu un cepulis mai muiat ei par ca ar avea handicap. dar avand colectiv vechi, echipa este cert mai omogena. burlacu este in continuare dupa mine cel mai complet jucator din tara si va avea un cuvant greu de spus. timisoara e dificil de incadrat. cu evolutii oscilante, jucatori noi, echipa spre final a functionat din ce in ce mai bine. la ei atuul este jucatorul surpriza. daca la ultimele meciuri sarovic a fost de netinut, sa vedem acum cine se va remarca. chiar si dragos andrei a prins seria de aruncari a vietii lui in div. a. ce doresc eu este un arbitraj impartial: faulturile lui burlacu, 3 secunde ale lui popescu, miorlaiturile lui cuic sau indisciplina lui iacobescu sa fie imediat sanctionate. deci: aceeasi masura! daca va exista arbitraj corect, echipele se vor respecta, suporterii la fel (cei normali) si nu vor mai exista eternele discutii.

    cu 13 ani în urmă (15.05.2012) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!