Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Fleșeriu, după eșecul cu Athletic Constanța: „N-am reușit să facem absolut nimic”

Fleșeriu, după eșecul cu Athletic Constanța: „N-am reușit să facem absolut nimic”

BC CSU Sibiu a început cu stângul ediția 2021-2022 a Ligii Naționale de Baschet Masculin. Galben-albaștrii au pierdut, pe teren propriu, disputa cu BC Athletic Constanța, formație aflată de-abia în al doilea sezon în prima divizie.

Iată ce a declarat Dan Fleșeriu după înfrângerea suferită cu scorul de 84 la 65:

Așteptările mele mari de la meciul ăsta s-au năruit total. Am avut o energie extrem de slabă astăzi. N-am putut să facem nici măcar faulturi. Am terminat meciul cu 9 faulturi, neapărându-ne absolut deloc agresiv. Am fost bătuți în toate relațiile 1 la 1. Efectiv, n-am reușit să facem absolut nimic, nici în atac, nici în apărare. Am luat foarte multe aruncări, încercând să rezolvăm meciul cu aruncări de-afară. Aveam la pauză mai multe aruncări de trei puncte decât de două puncte ceea ce nu este posibil și nici nu, neapărat, ne caracterizează. Am crezut că reușim să câștigăm repede, după primul sfert, și uite că am fost pedepsiți. Felicitări Constanței pentru efortul depus, pentru energie, pentru dorința de a câștiga și nouă nu ne rămâne decât să ne revenim și să ne arătăm adevărata noastră față. Suntem mai buni de atâta, putem mai mult. Din păcate, astăzi, energia a fost extrem, extrem, extrem de scăzută”, conform paginii de Facebook a sibienilor.

Pentru CSU Sibiu urmează duelul cu CSA Steaua București, care va avea loc miercuri, 6 octombrie, în Capitală.

*foto: Facebook – BC CSU Sibiu

1 comentariu la aceasta stire:

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!