Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

George Ziguli: "Am nimerit într-o grupă accesibilă"

totalbaschet.ro

totalbaschet.ro
06.07.2012

George Ziguli este optimist în urma tragerii la sorți pentru grupele FIBA EuroChallenge. Directorul tehnic al echipei BCM U Pitești este de părere că deținătoarea Cupei României a fost repartizată într-o grupa accesibilă, deși prin ceea ce declară admite că ar fi preferat să întâlnească un adversar din zona scandinavă:

„Am nimerit într-o grupă accesibilă. Este adevărat că nu vom juca împotriva unor echipe din nordul Europei, dar avem adversari ce sunt abordabili. Până la urmă nu vom juca împotriva unor echipe ce nu pot fi abordabile şi asta ne dă încredere. Cred că dacă suntem atenţi ne putem lupta pentru ocuparea locului secund şi să realizăm astfel o performanţă foarte importantă şi anume să trecem în turul următor al competiţiei. Eu chiar cred în acest obiectiv pentru că ştiu că ne putem mobiliza foarte bine în asemenea momente.” (sportarges.ro)

BCM U Pitești va juca împotriva echipelor Okapi Aalstar și Mons Hainaut din Belgia, respectiv a lui Paris Levallois, din Franța. Sezonul regulat în cupele europene demarează pe 6 noiembrie anul curent.

1 comentariu la aceasta stire:
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe fuzzywuzzy :

    Oare?
    Domnule Ziguli sa va uitati putin mai bine la echipa din Franta, are marcatorul principal al campionatului francez, respectiv cei de pe locul al 4 lea si al 6 lea, iar la echipa din Belgia, Aalstar, de asemenea au marcatorul (detasat) din campionat si de asemenea inca unul intre primii zece. Sunt niste echipe care au valori individuale foarte bune in niste campionate mult peste cel romanesc, iar asta de la bugete pana la organizare si statutul care este cel de liga profesionista.

    cu 13 ani în urmă (06.07.2012) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!