| Minute | 47:34 |
| Puncte | 36 |
| Pase decisive | 10 |
| Recuperari | 4 |
| Eficienta | 40 |
CSM Constanța își încheie aventura europeană din acest sezon printr-un meci împotriva celor de la Cholet Basket. Confruntarea din Sala Sporturilor „Simona Amânar” este programată miercuri, de la ora 20:30. În timp ce marinarii au cinci eșecuri din tot atâtea meciuri, francezii au înregistrat victorii pe linie.
Una dintre ele a venit chiar în meciul tur, tranșat de către Cholet cu scorul de 106-63. În acel meci, Gerald Ayayi a fost cel mai eficient om de pe parchet, terminând în double-double, cu 16 puncte, 10 recuperări și 4 pase decisive.
Înaintea acestui meci, baschetbalistul francez a declarat că echipa sa va aborda acest joc cu aceeași intensitate ca în oricare alt joc.
„Puțin contează competiția și puțin contează echipa pe care o avem în față. Obiectivul nostru este să ne continuăm dinamica bună. Va trebui să jucăm cu ei de la egal la egal și cu intensitatea necesară pentru a ne întoarce acasă cu o victorie”, a declarat Ayayi pentru rețelele de socializare ale clubului din Hexagon.
Confruntarea dintre CSM Constanța și Cholet Basket este programată miercuri, 13 noiembrie, de la ora 20:30 și poate fi urmărită în direct pe canalul de YouTube – FIBA The Basketball Channel.
*Foto: fiba.basketball
Victorie la mare luptă pentru FC Argeș Pitești împotriva lui SCM Timișoara
Nebojsa Vidic, prima reacție după plecarea de la FC Argeș Pitești
Programul și transmisiunile etapei a 14-a din Liga Națională de Baschet Mas...
Goran Martinic este MVP-ul etapei a 14-a din Liga Națională de Baschet Masc...
Cristian Achim, la finalul anului 2025: „Lumea are așteptări complet nereal...
SCM U Craiova s-a impus categoric în Giulești, în fața lui Rapid
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!