Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Hargrove câștigă duelul cu Mohammed, dar BC Mureș câștigă primul meci din Bănie

Bogdan Isailă

Bogdan Isailă
18.04.2016

BC Mureș a încheiat seria de 7 înfrângeri consecutive și a învins pe SCM U Craiova în primul meci al seriei de play-off din sferturile de finală ale Ligii Naționale de Baschet Masculin. Mureșenii au învins cu scorul de 98-95, după o repriză de prelungiri. Spectacolul pe parchet a fost asigurat de liderii celor două echipel Darius Hargrove, respectiv Alhaji Mohammed. Jucătorul Craiovei a avut o evoluție puțin mai bună, însă cel care s-a bucurat la final a fost „tigrul” formației din Târgu Mureș.

Darius Hargrove a avut o seară excepțională din spatele semicercului de la 3 puncte și cu 9 coșuri marcat din 11 încercări, a egalat recordul de triple marcate într-un meci din acest sezon, deținut chiar de adversarul de astăzi, Goran Martinic. Americanul Craiovei a totalizat 35 de puncte, 7 recuperări, 2 pase decisive, o intercepție, un capac și fără posesie pierdută. El a mai marcat 2 din 5 de la 2 puncte și 4 din 5 de la linia de libere în cele aproape 39 de minute petrecute pe parchet și a acumulat un index al eficienței de 40 de unități.

Alhaji Mohammed nu a fost departe de adversarul său și a contabilizat 34 de puncte. El a mai adăugat 6 recuperări, 2 intercepții și o pasă decisivă, dar și 7 minigi pierdute. În cele 43 de minute petrecute pe parchet, „Hagi” a marcat 6/8 de la 2 puncte, 3/7 de la 3 puncte și 13/18 de la linia de libere. După aceste reușite, Mohammed a acumulat un indice al eficienței de 25 de unități.

De menționat este faptul că cei doi nu au fost împerechiați foarte mult pe perioada acestui joc. Hargrove a început partida pe poziția 3 în garnitura lui Vladimir Vuksanovic, în timp ce Mohammed a jucat pe poziția 2. Totuși au existat destule momente în care cei doi și-au măsurat direct forțele.

Episodul doi dintre SCM U Craiova și BC Mureș este programat miercuri, 20 aprilie, cu începere de la ora 18:00, tot în Polivalenta din Bănie.

foto: Csaba Toth

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!