Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Hristu Șapera: „Ne-am dorit foarte mult să câștigăm și am avut puțin noroc”

Paul Olar

Paul Olar
15.10.2016

BCM U Pitești a ieșit triumfătoare sâmbătă, din deplasarea de la Cluj-Napoca. Gruparea argeșeană s-a impus cu scorul de 73-72, la capătul unei încleștări electrizante, decise pe final.

Hristu Șapera, tehnicianul învingătorilor, se bucură de victorie și știe ce a înclinat balanța în favoarea trupei sale.

Domnule Șapera, o victorie pe muchie de cuțit. Cum a fost meciul?

Eu cred că a fost un meci frumos, echilibrat, cu două echipe care au jucat de la egal la egal. Meciul a fost strâns și cred că undeva pe final am avut foarte multă dorință să câștigăm și am avut puțin noroc. Evident, într-un meci terminat la o singură posesie nu se poate vorbi despre altceva. Noi ne-am autodepășit, am făcut un joc foarte bun din punct de vedere defensiv. Clujul chiar și fără Filip Adamovic este o echipă redutabilă ofensiv. Ei au avut momente în care au reușit să înscrie cu ușurință, remarcându-se baschetbaliști precum Rasic, Dykes sau Vlad Moldoveanu. Ei au marcat în momentele importante ale meciului.

Cât de mult contează această victorie?

Este o victorie mare pentru noi, iar pentru Cluj este doar un accident. Ei trebuie să învețe din acest eșec și să meargă mai departe. Din experiența mea de la Steaua, pot să spun că obiectivele unei echipe mari trebuie să fie la final de sezon, și nu acum. Noi suntem un grup tânăr, iar băieții noștri trebuie felicitați. Au luptat exemplar, în ciuda unei rotații mai scurte.

Vlad Corpodean a făcut un meci bun. V-a mulțumit prestația sa?

Pentru mine, încă din primul moment când l-am luat pe Vlad la Pitești mi-a fost clar că este unul dintre românii care merită încredere. El muncește mult și a avut un progres foarte mare în ultimii ani. Sunt mulțumit de modul în care se antrenează, de modul în care abordează meciurile și antrenamentele. El este un exemplu pentru jucătorii români.

Cât de mult vă avantajează faptul că ați construit lotul cu doi pivoți străini înalți?

În Cupă nu ne-a avantajat foarte mult (râde). E clar, fiecare echipă își face lotul cum crede, în condițiile în care se joacă cu cinci străini. Uneori acest lucru este un avantaj, alteori este un dezavantaj. Cred că noi am reușit să ne completăm foarte bine ca echipă. Ne-a ieșit astăzi, însă mai avem multe lucruri de pus la punct.

Ce obiectiv vă propuneți?

Noi avem un obiectiv foarte clar. Eu am un obiectiv foarte clar, și anume să câștig următorul meci. Vrem să intrăm în Play-off, dar pentru noi este important să abordăm fiecare meci la victorie. Ne dorim să legăm relațiile de joc, să înțelegem cine suntem, ce vrem de la noi și ce putem să facem.

*Foto: Valentin Todea

1 comentariu la aceasta stire:
  • FC Argeș Pitești Andrew :

    Sapera
    Felicitari, Sapera! Speram la mai multe victorii de acest gen. Avem echipa frumoasa.

    cu 7 ani în urmă (16.10.2016) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!