Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Interviu Ionuț Georgescu: „Au fost trei ani frumoși și o șansă extraordinară de a evolua ca manager”

Eduard Popa

Eduard Popa
05.01.2019

ionut gerogescu steaua

În 2015 Ionuț Georgescu a ajuns în conducerea celor de la CSM Steaua Eximbank București. După trei ani și două finale consecutive de Liga Națională, Georgescu a plecat de la cârma echipei bucureștene.

La câteva luni după plecarea sa, proiectul s-a destrămat. CSA Steaua a luat locul lui CSM Steaua în Liga Națională, în timp ce CSM București a ajuns prea târziu ca să se poate înscrie în LNBM.

Cât despre Ionuț Georgescu, el a devenit noul team-manager al lui CSU Sibiu, formație care la fel ca în sezonul precedent se luptă pentru unul din primele poziții în LNBM.

Chiar dacă nu a reușit să câștige un titlu, Georgescu se uită înapoi cu mândrie la munca sa din ultimii trei ani, dar și cu regret la faptul că totul s-a năruit după despărțirea dintre clubul Armatei și cel al Primăriei Muncipiului București.

„CSM Steaua EximBank a fost un proiect special pentru mine, căruia m-am dedicat trei ani de zile. A fost un proiect care m-a împins să ies din zona mea de confort şi să învăţ lucruri noi. Abordarea, obiectivele şi condiţiile pe care le-am întâlnit la Bucureşti au fost diferite faţă de ceea ce am cunoscut eu la Ploieşti, lucru care m-a împins să lucrez alături de Virgil Stănescu la acest proiect. Am dedicat resurse importante, timp, ore de muncă departamentelor de copii şi juniori, pentru management şi marketing, pentru comunicarea cu suporterii care a fost foarte anevoioasă. Bucureşteanul este un „consumator diferit de sport”, aşa cum a spus unul dintre omologii mei. Eu sunt de părere că trebuie să ajungem să îi cunoaştem pe aceşti oameni care ne urmăresc pentru a-i educa, mai ales că proiectul CSM Steaua a depăşit barierele baschetului, atingând şi alte subiecte, cum ar fi educaţia şi chiar sănătatea. Ţinând cont de toate aceste aspecte, amintirile mele despre timpul petrecut la această echipă sunt foarte frumoase. 

Cu siguranţă timp de trei ani am trăit în acea micuţă sală de tip „sufragerie” lucruri mici, dar de suflet, pe care le voi simţi în momentul în care o să intru din nou în sala „Mihai Viteazu”. În acelaşi timp ştiu că mă va năpădi un regret, întrucât performanţa nu se poate face într-o arenă de liceu. Gândurile mele au fost spre a evolua și sunt fericit că am ajuns la CSU Sibiu întrucât aici munca din timpul unei săptămâni ne este răsplătită de către suporteri, de reacţia lor, de o sală mare şi gălăgioasă şi chiar la fiecare meci avem parte de un suport continuu, şi suntem şi singura echipă a căror suporteri îi urmează peste tot în ţară.”

Cât despre regretul că nu a câștigat un titlu în București, Georgescu a spus:

„Dacă cineva doreşte să spună că am eşuat la CSM Steaua EximBank, poate să o facă pentru că, mai ales din punctul meu de vedere şi al clubului, în fiecare an am avut obiectivul de a câştiga cupa şi campionatul. Dacă nu ţinteşti spre stele, nu ai nicio şansă să atingi un rezultat remarcabil. Dincolo de performanţa sportivă de pe parchet, cred că am reuşit să avem rezultate în afara terenului de sport şi asta o putem dovedi prin numărul mare de sportivi care evoluează acum în Liga Naţională, prin numărul mare de proiecte pe care le-am promovat de-a lungul anilor şi relaţia extraordinar de bună pe care am avut-o cu toţi partenerii noştri. De asemenea, au fost campanii de cupe europene, am fost de două ori la un pas de a câştiga marele trofeu, dar nu s-a întâmplat. Poate nici nu era meritat ţinând cont doar de eforturile unui grup limitat de oameni cu resursa logistică net inferioară celorlalte combatante.

ionut georgescu steaua

Fostul manager al Stelei a avut cuvinte de laudă pentru U-BT Cluj și CSM CSU Oradea, adversarele Stelei din ultimele două finale:

„Din punct de vedere al perspectivelor, precum dezvoltarea unori proiecte dedicate comunităţii sau sportului în general, echipele din Cluj şi Oradea au fost cele mai îndreptăţite să câştige campionatul, după ce hegemonia Ploieştiului s-a oprit. Le respectăm pentru rezultatele lor şi, de asemenea, suntem mândri privind înapoi la performanţele CSM Steaua EximBank. Pentru că, aşa cum am mai zis, au fost trei ani frumoşi, trei medalii, trei campanii europene şi o şansă extraodinară de a evolua ca manager.”

Georgescu a vorbit și despre ce i-a lipsit Stelei în cele două finale jucate în ultimii doi ani.

 „Pentru o echipă atât de limitată nu doar banii contează. Am venit cu 0-2 de la Cluj în finala din 2017 și dacă am fi avut parte de aceeaşi susţinere ca cea a Oradiei, din semifinala cu Clujul, în care a revenit de la 0-2 şi a forţat decisivul, poate că noi am fi reuşit fie să revenim în finala cu Clujul, fie să ne adjudecăm finala cu Oradea de la 1-1.

Pe de altă parte, echipa de anul trecut a avut o misiune foarte grea în care să ţinem lucrurile mai întâi pe o linie de plutire şi apoi pe o linie de performanţă. Dar prin ceea ce am reuşit anul trecut, cu două întoarceri de la 1-2 cu Timişoara şi de la 0-2 cu cei de Cluj, am arătat tututor că am avut o echipă puternică şi că am prestat un baschet de calitate.”

Despre felul cum s-a prăbuşit proiectul CSM Steaua, Ionuț Georgescu a vorbit cu regret:

Am privit din postura de spectator acest lucru şi cu toată sinceritatea spun că nu mă aşteptam ca acest parteneriat să se rupă. Cred că ceea ce s-a întâmplat a fost un croşeu dat unui proiect de şapte ani de zile, proiect luat de la zero, consolidat şi apoi dus către performanţă. Mi-a părut rău, pentru că au fost oameni care au contribuit la acest proiect şi s-au văzut daţi la o parte sau nedreptăţiţi. Sunt oameni la care personal eu ţin foarte mult, pentru că au fost partizani ai rezultatelor pe care le-am avut. Cred că s-a renunţat prea uşor, dar asta este o cutumă în România pentru că atunci când ai rezultatul, ajungi să uiţi întrega călătorie, de unde CSM-ul era o echipă mediocră, iar Steaua era acea „fata morgana” a baschetului românesc, iar împreună ambele au avut de câştigat. Mii de copii au avut de câştigat, Bucureştiul de asemenea, şi totul s-a uitat atunci când nişte interese sau nişte ego-uri invers proporţionale cu capacitatea de a înţelege sportul şi de a-l manageria s-au pus în mişcare. De aceea, vedem în România atâtea proiecte distruse ca nişte castele de nisip. Eu, personal, nu am simţit în niciun moment în cei trei ani că lucrez la ceva artificial.

ionut georgescu steaua

Actualul conducător al celor de la CSU Sibiu și-ar dori ca în baschet nostru să existe mai multă solidaritate:

„Mi-aş dori ca acea campanie din presa online (n.r. Capra Vecinului) să existe şi în sport şi cu precădere în baschet. Suntem mai preocupaţi de cum alţii se zbat în problemele lor decât cum am putea să consolidăm împreună fenomenul pentru ca fiecare club să fie mai bine organizat, fiecare sportiv să fie mai respectat, pentru ca fiecare antrenor să fie pregătit şi să aibă oameni pregătiţi lângă el.

Până nu vom înceta să ne uităm cu ranchiună în ograda fiecărui club şi vom înţelege că trebuie să dam gardurile şi barierele imaginare jos şi să ne unim pentru a deveni mai puternici, abia atunci vom fi în stare să evoluăm ca fenomen. În timpul acesta, sporturi precum handbalul arată ce înseamnă să te ridici şi să fii campion, timp în care noi suntem nişte mici segmente, fiecare pe drumul lui şi mereu uitându-ne urât unii la alţii. Parcă mereu ne bucurăm de răul altuia decât să ne preocupăm de situaţia noastră şi cam asta s-a întâmplat cu CSM Steaua EximBank.”

CSA Steaua București – CSU Sibiu se joacă sâmbătă, de la ora 18:00, la Sala Regimentului de Gardă „Mihai Viteazul”. Partida va fi transmisă pe Digi Sport 4.

*foto: Mircea Roșca, Cătălin Soare

7 comentarii la aceasta stire:
  • U BT Cluj-Napoca studentU :

    eu
    am incredere 0 in tipul asta, atat dpdv al capacitatilor lui manageriale, cat si a onestitatii si a valorii adaugate pt baschetul autohton pe care si o asuma cu atata lipsa de modestie. poate el sa mestece cat vrea cliseele alea, eu nu "cumpar" nimic din tot ce zice.
    Sibieni, ce impresie v ati format despre el dupa cateva luni la voi?

    cu 7 luni în urmă (05.01.2019)
    • BC CSU Sibiu gyke:

      Hmmm
      Mai contează oare, că văd că a ta e foarte bine conturată...?

      cu 7 luni în urmă (05.01.2019)
    • U BT Cluj-Napoca studentU:

      orice parere conteaza
      gyke

      cu 7 luni în urmă (05.01.2019)
    • BC CSU Sibiu gyke:

      IG
      Părerea mea nu s-a schimbat de când am auzit prima dată de posibila lui venire la Sibiu. Am știut că a fost dorința lui Dan să-l aducă și am acceptat lucrul ăsta, deși era un pariu riscant.
      Foarte mulți din suporterii cu ștate vechi au primit mișcarea asta cu ostilitate sau în cel mai bun caz cu neîncredere, iar eu unul pot să înțeleg lucrul ăsta. Pentru mine a contat mult faptul că omul nu a încercat să-și renege părțile mai gri din trecutul lui. L-am ascultat atent când a zis ce vrea să facă la club și nu pot decât să fiu încântat de ce s-a întâmplat sezonul ăsta. Baschetbalistic, mulți din jucătorii nou veniți au fost aduși în principal datorită lui; apoi s-a ocupat de organizarea stagiului de pregătire excelent din Serbia. A ajutat mult cu aducerea de noi sponsori, iar la partea de comunicare, proiecte sociale și legate de comunitate clubul a trecut la un alt nivel. Mai sunt multe de făcut, dar și idei mai are, deci eu unul sunt mulțumit. Nu a ieșit deloc în față, ci și-a văzut de treabă. Pentru mine asta contează acum, iar dacă vom câștiga un trofeu anul ăsta, va fi și meritul lui.

      cu 7 luni în urmă (06.01.2019)
    Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe trancer :

    Georgescu
    Omul are păcatele lui destule, în special de pe vremea Asesoftului. Însă are si calități evidente pe nișa lui. Sunt convins ca are și relații tari in lumea baschetului și probabil nu numai. Pare ca de când e la Sibiu nu mai iese în fată cu prostii. Oricum n-aș putea zice ca îmi este simpatic, dar recunosc ca sunt destul de mult influențat de perioada petrecuta de el la Ploiești. Are însă tot timpul din lume sa arate ca nu se mai întoarce la apucăturile din trecut.

    cu 7 luni în urmă (05.01.2019) Raspunde
  • BC CSU Sibiu JCN :

    georgescu
    Ce bine era sa fi continuat acesti 3 ani frumosi in alta parte !

    cu 7 luni în urmă (05.01.2019) Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca CJ Stefan :

    mda
    De acord cu trancer. Dar oricat s-ar stradui parerea despre el nu mi-o schimba. Vorba aia, lupul isi schimba parul dar naravul ba.

    cu 7 luni în urmă (05.01.2019) Raspunde
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!