Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Interviu Rareș Uță: „Unicaja Malaga a menținut un nucleu stabil, format în mare parte din spanioli”

Flaviu Ilie

Flaviu Ilie
24.01.2022

Interviu Rareș Uță: „Unicaja Malaga a menținut un nucleu stabil, format în mare parte din spanioli”

U-Banca Transilvania Cluj-Napoca are o misiune dificilă în prima etapă a Top 16 în Basketball Champions League. Ardelenii se deplasează în Spania, pentru duelul cu Unicaja Malaga.

Rareș Uță a evoluat pentru echipa de juniori a celor de la Unicaja, între 2013 și 2016. Pivotul în vârstă de 24 de ani a bifat și patru apariții în Euroligă pentru iberici. Cu prilejul disputei de marți seară dintre U-BT și Malaga, Rareș a oferit în exclusivitate un interviu pentru Baschet.Ro, în care ne povestește despre experiența sa la gruparea spaniolă, infrastructura excelentă a acestora, dar și despre șansele Clujui în Basketball Champions League.

Povestește-ne puțin despre experiența ta de la Malaga (cum a fost la grupele de juniori, iar mai apoi promovarea la echipa de seniori).

„Am putea vorbi ore întregi despre acest subiect. A fost o experiență extraordinară. Țin minte prima mea zi la Unicaja. Am intrat în baza lor de antrenament, care este practic o hală imensă, care conține trei terenuri full-size, cu sală de forță, fizioterapeuți, absolut tot ce aveai nevoie. În afara acestei hale, erau în jur de 14 terenuri de baschet, unele mai mari sau mai mici, iar toate erau pline de copii de la 5-6 ani până la 18 ani sau chiar mai mult. Toți încercau să ajungă să joace pentru echipa de juniori principală. Am intrat într-un alt univers. Au fost câțiva ani grei de juniorat. Îți oferă toate condițiile, dar au și pretenția ca tu să muncești foarte mult, ceea ce e și normal. E un alt sistem față de ce este în România. Pe scurt, ca să vă faceți o idee, la 16-17 ani jucam în jur de 70-80 de meciuri pe an, fie că erau la juniori, la categorii mai mici sau în ligile secunde. Aveam două antrenamente pe zi cu antrenori foarte buni. Aceste lucruri se văd în performanțele echipei naționale și prin performanțele baschetului spaniol.”

Cum a fost pentru tine experiența în Euroligă la o vârstă atât de fragedă?

„A fost o experiență incredibilă, un vis devenit realitate. Primul meu meci a fost împotriva celor de la Darussafaka, pe terenul lor. Țin minte că antrenorul m-a introdus în teren pentru a mă apăra la Semih Erden, care avea deja vreo 14 puncte în primul sfert și era de neoprit. Joan Plaza mi-a spus să îl faultez cum am ocazia fiindcă nu o să pierdem meciul dacă o să fiu tocmai eu eliminat. Am faultat de trei ori în cam trei minute. După am avut oportunitatea să joc și în alte meciuri, chiar și acasă și a fost o experiență incredibilă.”

Unicaja Malaga e o echipă cu multă continuitate, iar primii doi marcatori sunt spanioli. În schimb, la U-BT, românii nu au nici un punct (în BCL). Ce fac bine cei de la Malaga în dezvoltarea și promovarea autohtonilor?

„Ceea ce Unicaja a făcut bine în ultimii ani a fost menținerea unui nucleu stabil, format în mare parte din spanioli și mai nou, cu mulți jucători din Malaga. Pe lângă Carlo Suarez, care era acolo când am ajuns eu, mai sunt Alberto Diaz, Ruben Guerrero, Francis Alonso, toți crescuți în pepiniera lor, chiar dacă doi dintre ei au fost și în NCAA. Au gândit bine pe termen lung, au găsit niște vârfuri, i-au împins de la spate, au investit în ei, iar acum culeg roadele. Aici este diferența față de România, deși cred că și la noi se poate. Avem jucători tineri foarte talentați și aici mă gândesc la cei de la Cluj, Luca Colceag și Ștefan Grasu, care cred că într-un context favorabil vor putea deveni foarte importanți pentru U-BT.”

La Unicaja s-a remarcat tânărul Yannick Nzosa, care are o șansă bună să fie ales în prima rundă a draft-ului din NBA. Cum își pregătesc spaniolii tinerii pivoți pentru a face pasul la seniori?

„În Spania de obicei există o problemă cu pivoții. Când eram eu acolo, toți pivoții de la U-14 până la seniori erau străini. Ce fac ei bine este că au răbdare. Noi creștem mai greu, ne dezvoltăm mai greu din punct de vedere fizic, iar ei știu cum să muncească cu jucătorii de poziția 5. Și își țin și foarte aproape foștii jucători. Eu am avut șansa de a mă pregăti cu N’Dong Boniface, fost jucător la Malaga și Barcelona. Imediat cum s-a retras, a fost cooptat de Unicaja pentru a se ocupa strict de munca de individualizare cu pivoții.”

Cât de dezvoltată este comunitatea de români din zonă? Te aștepți ca U-BT să aibă o susținere puternică la meciul de mâine seară?

„Comunitatea de români este destul de mare în sudul Spaniei și în Malaga. Nu la fel de mare ca în alte zone, dar este dezvoltată. Nu știu cât de mult iubesc ei baschetul, dar cred că U-BT va fi plăcut surprinsă la ora începerii meciului.”

Ce șansă crezi că au clujenii mâine și cât de departe crezi că vor putea ajunge în competiție?

„Dacă Clujul a ajuns până în acest punct, cu siguranță merită să fie acolo. Au o echipă foarte bună, solidă din toate punctele de vedere, bine închegată. Chiar dacă întâlnesc o echipă cu așa tradiție, au toate șansele. Le dorim atât eu, cât și toți iubitorii baschetului românesc, indiferent că susțin Sibiu, Oradea sau orice altă echipă, cât mai mult succes și să vină din Spania cu o victorie frumoasă pentru România.”

Rareș Uță este unul dintre cei mai prolifici jucători autohtoni din Liga Națională de Baschet Masculin în acest sezon. Pivotul celor de la BC CSU Sibiu înregistrează medii de 12.2 puncte și 7.1 recuperări, cu un procentaj de 57% al aruncărilor din acțiune și 70% de la linia de libere.

Meciul dintre U-BT Cluj și Unicaja Malaga va avea loc marți, 25 ianuarie, de la ora 21:30 și va fi transmis în direct de LookSport +.

*foto: u-bt.basketball/Manases Sandor; malagahoy.es.

1 comentariu la aceasta stire:
  • U BT Cluj-Napoca Acs Titi :

    "Deci"
    Dacă în FRB ( și cluburi de juniori ) sunt urechi să audă și ochi sa vadă, răspunsul la prima întrebare conține soluția ( o parte a soluției, mai trebuie oarece metodologie de antrenament ) la creșterea și dezvoltarea baschetului românesc. Nu idei crețe de blocare a unor locuri în echipele de seniori cu tot felul de U-uri. Încercați ?

    cu 2 ani în urmă (25.01.2022) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!