Jovanovic, un jucător de al cărui talent şi caracter avea nevoie campionatul nostru

Nu există pe lumea asta, de la Capul Bunei Speranţe la Marea Barents şi din Bora Bora până în Cornul Africii suporter care să nu aprecieze dăruirea favoriţilor. Să vezi cum idolii tăi varsă râuri de sudoare, să stai cu sufletul la gură atunci când atacă, să aştepti cu inima cât un purece golul, coşul, reuşita! Să sari cu naturaleţea unui greiere cât te ţin picioarele, să urli de bucurie şi să îţi brăzdezi faţa de zâmbete!

Baschetul e un sport special. O fi sub fotbal ca popularitate, dar oferă momente la fel de înălţătoare. Am să vă povestesc unul dintre ele.

Fiind pe margine la BC Timişoara - U Mobitelco Cluj apuci să vezi, să analizezi, să "miroşi" mai multe informaţii decât dacă stai în tribune. Auzi o indicaţie, o încurajare, tragi cu urechea să afli detalii. Dar e la fel de adevărat că şi meciul se simte şi se vede altfel de la nivelul parchetului.

Weekendul care tocmai s-a încheiat a oferit din punctul meu de vedere o lecţie de atitudine, modestie şi profesionalism! Am văzut şi am gustat din plin din trăirile unui jucător. Pardon, unui baschetbalist, pentru că jucători sunt mulţi.

Da, e vorba de Zlatko Jovanovic. Un sportiv adevărat, care e dispus în primul rând să se sacrifice pentru echipă, pentru un meci, pentru un ideal: acela de a câştiga!

Ştiţi cu toţii ce s-a întâmplat pe parchet. Timişoara a trecut în două rânduri de Cluj şi are acum 3 mari şanse să ajungă în finală! Un vis pentru fanii viola care e atât de aproape.

Zlatko s-a făcut remarcat încă din primele meciuri. Un băiat muncitor, cu o mână foarte bună de la distanţă, rapid, agil şi cu o perspectivă foarte bună asupra jocului. S-a impus în sezonul regulat drept unul dintre cei mai buni conducători din ţară şi un adversar de temut pentru rivalii Timişoarei. Pe fani i-a cucerit prin naturaleţea sa, firea destinsă şi zâmbetul sincer şi plăcut. "Atomic Zlatko" are deja numele imprimat pe bannerele din "Tribuna Shone", acolo unde stau cei mai înfocaţi fani ai Leilor din Banat.

"Ăla micu" a fost însă "Ăla uriaş" în cele două meciuri cu Clujul.

Accidentat la braţul drept în ultima bătălie cu CSM Bucureşti, Zlatko nu s-a antrenat deloc cu echipa, până joi. A intrat pentru că nu mai avea răbdare, pentru că asta e în ADN-ul său. Să joace baschet. A forţat la antrenament şi braţul i-a cedat. Luat la rost imediat de fizioterapeut care se temea că "5"-ul timişorenilor ar putea rata semifinala. "Doctorul ţi-a spus să stai cu braţul imobilizat, eu ţi-am spus, toată lumea ţi-a spus! Şi tu ce faci??". Replica a venit imediat: "Silviu, stai liniştit. O să iau totul asupra mea. Dacă nu joc eu răspund".

A făcut pe dracu'n patru şi sâmbătă seara a ridicat mâna să salute tribuna la prezentarea echipelor.

Bănăţenii au început dezastruos semifinala. Acasă, în Olimpia, sufocaţi de clujeni. Campioana avea 13-0 în doar 2 minute. Două mii de oameni se uitau unii la alţii. Time out! Badnjarevic îi rearanjează pe ai lui. Intră Zlatko, ia mingea, aruncă, marcheză! Mai ia una, încă trei puncte! Tot el, recuperează, pătrunde, înscrie! Face 8 puncte de unul singur şi dă tonul portavocii alb-violete care acoperă parchetul şi înăbuşă avântul campioanei. Zlatko e luat în braţe de ai lui la time out. 

A intrat pe parchet cu mâna de joi. Adică cu dureri. Are o "mănuşă" până dincolo de cot, dar niciun material din lume, oricât ar fi de fin nu poate absorbi durerile unui braţ lovit. Nu-i nimic. Continuă! Trage de el.

Sfertul trei. Timişoara iroseşte în 4 minute un avantaj de 10 puncte. Campioana e la conducere, Zlatko ia mingea, pătrunde şi marchează. E 54 peste tot! Tribuna aplaudă, dar uşor palmele se topesc. "Ăla micu" a rămas pe parchet. Se zvârcoleşte de durere. Nu a căzut pe mână. Spasme musculare. I-a cedat piciorul!

Ziua doi

Acelaşi platou de filmare, aceeaşi vrednici actori. Şi unii şi alţii şi-au câştigat pe merit dreptul de a juca în preselecţia pentru finală. Tribuna e tot plină, iar fanii îl caută din priviri pe "5"-ul lor. Miraculos, e iar prezent. Îl doare mâna, îl chinuie piciorul, dar e la audiţii.

Pe parchet se duce o luptă demnă de o semifinală. Se aleargă mult, curg râuri de sudoare. Se merge cap la cap. Nici unii, nici alţii nu vor să abdice. Se ajunge în ultimul act. Până acum s-a jucat în echipă. De acum, câte unul e chemat la libere să arate ce ştie. De la Timişoara e trimis mereu el. Jovanovic are 2, le marchează. Încă 2, iar le bagă! Ratează una, oftează... bate mingea şi iar mângăie plasa. Cu fiecare punct îşi duce echipa tot mai aproape de finală. Nu tremură, nu aude haosul organizat din tribune, nu simte privirile ascuţite ale adversarilor. E în lumea lui. Jovanovic încheie jocul. Timişoara câştigă al doilea război cu Clujul şi sala e în delir. El are 21 de puncte. Dar nu ele contează în ansamblu. Ci mai ales cele 9 din 10 reprezentaţii reuşite la linia de libere. Pas cu pas, coş după coş a tras de el şi de victorie.

La final e ud leoarcă. Are confetii în cap, îşi trage sufletul şi vine la panou. Poveşteşte cum s-a câştigat, cine a fost mai bun, ce planuri să îşi facă fanii pentru restul seriei. Mai face şi o glumă. Apoi pleacă în vestiar. Probabil îl aşteaptă ai lui. Ar trebui cu braţele deschise.

Nu a fost erou, a fost doar EL.

"Iron arm" Zlatko Jovanovic a jucat într-o mână şi-un picior. A tras de el, chinuit de dureri şi nu a intrat doar că să facă act de prezenţă. Şi-a condus echipa spre victorie. Şi a contribuit în două momente cheie: a dat tonul revenirii în primul meci şi a fost extrem de precis pe finalul celui de-al doilea. O mostră de cum se joacă baschet. Acolo de unde vine el.

Un jucător despre care nu poţi spune multe de rău. Are lipsurile lui, dar calităţile îngroapă orice critică. Să joci în asemenea condiţii în faţa campioanei şi să contezi atât de mult în joc nu e o prestaţie bună, e o virtute!

După nici un sezon, Zlatko Jovanovic merită să fie primit în familia "Elba", chiar dacă nu e din "generaţie" cu Milos, Rade, Uros, Shone sau Pălti. Nu a jucat decât cu ultimii doi, dar şi-a câştigat prin wild-card dreptul sentimental de a face parte din acea generaţie de luptători a Elbei.

Sunt sigur că nu l-a citit, dar pentru unii ca el spunea Nicolae Iorga că "dacă vei avea aur în sufletul tău, în licăriri de aur va străluci tot ce porneşte de la tine".

"Am ceva probleme, dar e normal. Poate că sunt puţin mai obosit decât ceilalţi. Nu ştiu cât se joacă în NBA... 80 de meciuri? Wow, joc aproape ca în NBA. Glumeam. O să mor pe teren numai să joc până la finalul campionatului! Voi găsi o soluţie să pot să joc până la capăt!"

"Nu am simţit presiune. Tactic, antrenorul a vrut ca eu să arunc la libere. Am căpătat încredere pentru că am văzut că toată echipa se baza pe mine şi asta pentru mine e foarte bine."

"Aşa suntem crescuţi de mici, să fim serioşi, să ne pregătim bine şi să luptăm mereu. În Serbia, baschetul e ca o religie. Mereu ai să vezi foşti jucători care stau 5-6 ore în sala de antrenament."

NOTĂ

Jovanvic a fost declarat MVP în campionatul iranian în sezonul trecut. Anul acesta putea fi şi la noi. A fost devansat cu puţin de colegul său Bogdan Popescu.

Jovanovic şi Sarovic au fost cei mai buni oameni ai Timişoarei în primele două jocuri cu Clujul.

foto: fortaviola.ro