Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Isaiah Philmore: „E un sentiment minunat, orice victorie e minunată”

Isaiah Philmore: „E un sentiment minunat, orice victorie e minunată”

Isaiah Philmore a tras concluziile, pentru pagina de oficială de Facebook a clubului sibian, după prima victorie în FIBA Europe Cup.

Philmore a fost cel mai eficient jucător al celor de la CSU Sibiu, în victoria cu Fribourg Olympic, scor 91-69. Americanul a terminat partida cu 26 de puncte, 6 recuperări și o pasă decisivă pentru un indice de 29 de unități la capitolul eficiență.

A fost un meci foarte greu, la fel de greu ca toate meciurile din această competiție. Am înscris când a trebuit, ne-am luptat la recuperare, am fost o echipă și ne-am ridicat unul pe celălalt. E un sentiment minunat, orice victorie e minunată. Victoria e cu atât mai importantă, având în vedere faptul ne lipsesc jucători: Aurică (Aurelian Gavriloaia) , Jared (Jordan) și Barry (Steward). Îi așteptăm înapoi și cu ei vom fi cu siguranță mai buni. 

Chiar dacă sibienii au avut probleme cu accidentările în acest debut de sezon, Isaiah Philmore a fost unul dintre cei mai în formă jucători ai ardelenilor. În LNBM a adunat medii de 16,2 puncte și 5,8 recuperări în șase partide. În ceea ce privește FIBA Europe Cup, „Zey” a avut un nivel și mai ridicat, cu 21 de puncte și 5,2 recuperări pe întâlnire.

Sibiul a reușit astfel prima victorie în FIBA Europe Cup și mai are de disputat un meci din faza grupelor, pe teren propriu, contra turcilor de la Bahcesehir.

*foto: fiba.basketball

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!