Kuti Nandor, jucătorul lui U-BT Cluj-Napoca, a abordat mai multe subiecte prin intermediul seriei "Jurnal de pandemie", serie care apare pe site-ul oficial al clubului clujean.

Kuti a avut multe cuvinte de laudă la adresa lui Duško Vujošević, un antrenor care a avut impact asupra sa: 

Dule tot timpul ne zice să nu mai fim leneși. Parcă îl și aud la antrenamente: „Nu o să jucați baschet toată viața. Mai jucați cinci sau zece ani și după nu o să mai puteți. Trebuie să dați totul”. Acum îmi dau seama la ce se referea, când suntem în carantină. Îmi spun în gând: „Chiar avea dreptate. Înțeleg ce vrea să zică. Înțeleg de ce insista să profităm de fiecare moment”.

Însă, jucătorul naționalei României a povestit și despre un subiect mai nefericit și delicat, accidentarea suferită în luna aprilie a anului 2019. 

Am muncit atât de mult. Poate că noi am muncit cel mai mult dintre toate echipele. S-a văzut asta din presezon. Un presezon greu, în care i-am urmărit pe colegi cum lucrează și nu i-am ajutat. Am stat cu piciorul în orteză și m-am uitat la antrenamente. Încă din aprilie am avut o problemă la tibie. M-am lovit de câteva ori în aceeași zonă, într-o perioadă scurtă de timp. Am mers cu Adi ( Adrian Resteman- kinetoterapeutul clubului), la diferiți medici, care mi-au spus ba că am periostită, ba fractură de stres.

Nu am știut cum să procedez.

Le-am ascultat sfatul, am luat câteva săptămâni de pauză. Odată ce am reluat antrenamentele, am simțit din nou dureri. Atunci am zis stop. Apelez la altcineva să mă consulte. Un doctor m-a asigurat că e fractură de stres și mi-a recomandat să îmi pun piciorul în orteză, ceea ce am și făcut. A fost frustrant pentru mine, deoarece am pierdut o vară. Trebuia să procedez așa mai repede. Între timp, am realizat serios un lucru: Corpul meu este job-ul meu.

În fiecare zi mă uitam la tibie, vedeam că se dezumflă. Vedeam lumina de la capătul tunelului. „Mai am puțin și o să revin”, mă încurajam. Mi-am dat jos ghipsul și am mers direct la Adi. „Hai că putem, hai să începem recuperarea, hai să alergăm”, îl imploram. După două luni, eu voiam direct să sar. Adi a abordat situația profesionist și mi-a zis: „Bă, nu e chiar simplu. Hai să începem cu începutul. Hai să alergi corect, să îți întărești musculatura”. Nu am intrat pe teren fără să ne asigurăm 100% că va fi bine. Așa am lucrat suplimentar, am vrut să fiu în formă și mai bună. Mă bucur că toți cei de la echipă au avut răbdare cu mine.

Le sunt recunoscător tuturor oamenilor din club.

Și de abia așteptam să lucrez cu Dule. Auzisem că e un antrenor dur. De abia așteptam să văd ce pot să învăț de la el. De aceea, când eram accidentat și stăteam pe bancă la antrenamente, mă ridicam în picioare să îl aud ce zice. Mergeam cât mai aproape de el, să nu cumva să pierd ceva. Se interesa de situația mea, îmi recomanda vitamine. Mă acomodasem ușor cu metodele lui. Observasem din start și că noii jucători sunt hotărâți să câștige tot. Știam că ne vom baza pe ei și nu îmi aduc aminte să fi existat la Cluj o echipă așa de serioasă în ultimii ani. Ne-am chinuit la antrenamente lungi, extrem de obositoare. Ne-am bucurat că efortul depus a dat roade și că am câștigat repede meciuri.

Baschetbalistul în vârstă de 23 și-a adus aminte cu plăcerea de câștigarea Cupei României, dar și de finalul sec al aventurii lui U-BT în FIBA Europe Cup, după înfrângerea în fața tribunelor goale din arena în care Medi Bayreuth își desfășoara partidele de pe teren propriu. 

Ne-am pregătit foarte mult și pentru Cupă. O vreme ne-am gândit doar la Cupă. Am avut un mare avantaj că am jucat în fața suporterilor. Ei au arătat în fața întregii țări că pot să facă un spectacol unic. S-a văzut cât de mult ne-au ajutat. Am simțit energia lor și împreună am reușit un turneu de vis.

Apoi, în cupele europene, conștientizezi că joci pentru țară. Reprezinți România și ai o motivație în plus. Dai totul pe teren. Uneori, mă motivam mai tare în cupele europene. Jucam cu echipe care nu ne cunosc și vedeam în acele partide o nouă provocare. Oricine visează să joace în Europa. Ne doream să ajungem departe, în Final Four, dar nemții ne-au eliminat. Totuși, la returul cu Medi, atmosfera din jurul nostru ne-a afectat. Am aflat că vom juca fără fani în Germania și ne-am fi dorit o sală plină, să trăim cu adevărat meciul.

La final s-a abordat și cel mai discutat subiect al momentului și anume modul și impactul pe care perioada de carantină îl va avea asupra sa, dar și asupra tuturor sportivilor de performanță. 

Am stat trei zile în casă și nu am ieșit deloc afară. Mi s-a părut ciudat, fusesem obișnuit cu un alt ritm. Iar cele trei zile s-au transformat în două luni. A fost un șoc pentru organismul nostru. Tot citeam știrile legate de campionat și ne gândeam la fel și fel de chestii. Se va suspenda campionatul? Vom reîncepe la toamnă? Cum vor fi plătiți sportivii?

Realizez că trec cu bine peste perioada de carantină. O săptămână m-am odihnit, apoi am reluat antrenamentele în casă. Am renunțat la playstation și m-am apucat de treabă. Mi-am dat seama că pot să devin mai bun fizic.

Din păcate, vor fi unii sportivi care în perioada asta nu vor face nimic. Eu m-am antrenat tare, mi-am creat și un program. În afară de duminică, în fiecare zi fac antrenamentele primite de la Răzvan Cenean. De trei ori pe săptămână fac forță, apoi exerciții de anduranță și de viteză. Vreau să mă autodepășesc în sezonul următor. Știu că nu voi mai fi jucător U23 și asta mă motivează. Știu că de acum înainte nu voi mai primi minute prea ușor. De acum încolo va trebui să demonstrez că sunt bun să joc. Și voi fi gata să demonstrez!

Probabil, o vreme, baschetul va fi fără spectatori. Va fi dificil să ne motivăm fără fanii noștri. Ei sunt atât de speciali. Noi și la meciurile amicale avem lume în sală. Îi respectăm pe suporteri, ne gândim în permanență la ei. Știu că e groaznic că nu le-am oferit un show în perioada aceasta. Acum s-ar fi dat bătălia pe care o așteptam cu toții. Sper să aibă răbdare și îi asigur că le simțim lipsa.

*foto: facebook/ U-BT Cluj-Napoca