Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Laurențiu Buduleci și Gabriela Vișan au plecat de la CSU Sibiu

Laurențiu Buduleci și Gabriela Vișan au plecat de la CSU Sibiu

BC CSU Sibiu a obținut duminică seara prima victorie din actuala ediție de campionat. După patru înfrângeri consecutive, galben-albaștrii au învins-o pe CSO Voluntari cu scorul de 86 la 83, într-un meci în care Monyea Pratt, Justas Tamulis și Lucas Tohătan au fost principalii remarcați.

În acest început de sezon, s-a discutat mult despre problemele sibienilor și despre modul în care au început stagiunea. Ba mai mult, conducerea lui CSU Sibiu a organizat o întâlnire în 17 octombrie cu suporterii echipei.

„Cred că problemele se văd, dar lucrăm cu toții pentru a redresa situația. Nu a fost startul de sezon pe care ni l-am dorit sau imaginat, dar suntem convinși că vom putea depăși aceste momente. Continuăm să căutăm parteneri privați care să ne sprijine activitatea, dar și încă un jucător care să completeze lotul”, declara, după acea întâlnire, Horațiu Floca, într-un interviu pentru Baschet.ro.

Între timp a apărut și primul succes al elevilor lui Dan Fleșeriu, însă antrenorul în vârstă de 45 de ani nu a părut prea optimist în declarația sa de după meci.

Este prima victorie, mă bucur pentru ea. Nu înseamnă că am rezolvat toate problemele. Avem probleme mult mai mari decât jocul de baschet pe care trebuie să le rezolvăm. Din păcate, asta este situația”, a spus Fleșeriu la finalul jocului.

Printre suporterii lui CSU Sibiu au început să apară zvonuri în legătură cu problemele la care se referă tehnicianul grupării de pe Cibin. Mai exact, este vorba de plecarea lui Laurențiu Buduleci, președintele secției de baschet, și a Gabrielei Vișan, cea care se ocupa de aspecte organizatorice și administrative, dar și de departamentul de marketing și comunicare, de la echipă.

Baschet.ro a contactat toate părțile implicate în această situație și nimeni n-a acceptat să dea detalii. Totuși, Laurențiu Buduleci și Horațiu Floca nici nu au confirmat, nici nu au infirmat aceste zvonuri.

Fanii galben-albaștrilor i-au scandat numele Gabrielei Vișan la finalul confruntării cu CSO Voluntari, iar mai multe surse apropiate site-ului nostru au confirmat despărțirea celor doi de CSU Sibiu. Motivele care stau în spatele acestei decizii sunt neclare.

*foto: Facebook – BC CSU Sibiu

1 comentariu la aceasta stire:
  • BC CSU Sibiu gyke :

    Breaking news
    Vestea asta vine de nicăieri...
    Nu știu care sunt substraturile, dar sigur nu e de bine orice ar fi... Viitorul pare destul de sumbru la club în momentul ăsta.

    cu 2 ani în urmă (26.10.2021) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!