Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Leonida Antohi: "Ştiu că se retrage Dinamo, însă nu îmi mai doresc să fiu în coada clasamentului"

totalbaschet.ro

totalbaschet.ro
21.04.2012

În cursul zilei de sâmbătă CSŞ Unirea Politehnica Iaşi a fost învinsă de către BC PH Miercurea Ciuc, scor 69-95, şi a retrogradat în Divizia B masculină de baschet. Dacă se adeveresc zvonurile conform cărora echipa Dinamo Bucureşti nu mai doreşte să continue în prima ligă, atunci ieşenii au prima opţiune de a evolua şi în sezonul viitor în prima ligă.

Într-o declaraţie acordată site-ului nostru, preşedintele clubului Politehnica ne-a declarat că nu îşi mai doreşte să evolueze în Divizia A decât dacă va găsi sprijin financiar. Leonida Antohi motivează această decizie spunând că nu îşi mai doreşte să citească în presă faptul că "Politehnica Iaşi, clubul studenţesc nr.1 din ţară, este ciuca bătăilor".

Am auzit că se retrage Dinamo. Anul trecut a plecat Steaua, anul acesta Dinamo şi iar rămânem noi. Însă să vedem dacă rezolvăm partea financiară pentru că eu nu îmi mai doresc să fiu acolo, în coada clasamentului. Trebuie să mă înţelegeţi, îmi trage clubul înapoi. În Iaşi noi avem şase ziare care apar în fiecare dimineaţă, avem 5 televiziuni locale, toată lumea scrie că "ciuca bătăilor este Politehnica Iaşi". Mie nu îmi convine ca noi, clubul studenţesc nr.1 din ţară, unde eu mă zbat şi am 200 şi ceva de medalii pe acest an, cu 3 echipe campioane şi aşa mai departe. Dar aici la baschet e jale mare. Pentru că pătrund aici jucătorii străini şi nu poţi să faci pasul dacă nu vine cineva să-i asigure salarul. Eu am nevoie de sponsori să vine să zică că susţin această echipă, pentru că avem nevoie de trei străini buni şi atunci altfel stă treaba. Mi-am făcut o socoteală, şi pe lâgnă jucătorii români şi juniorii mai avem nevoie de trei, hai doi jucători străini. Măcăr vreo 4-5 jocuri să câştigăm şi noi. Să fim pe locurile 10-11-12, dar nu pe ultimul şi de fiecare dată să plece o echipă şi să rămânem noi.

În aceste condiţii sunt şanse ca trei echipe din Divizia B să promoveze, la finalul sezonului actual, în prima ligă.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!