Minute | 27:17 |
Puncte | 23 |
Pase decisive | 2 |
Recuperari | 9 |
Eficienta | 26 |
Foto: Darius Petru
BC Timişoara a pierdut primul meci susţinut la Brazi din cadrul ultimului act al Diviziei A masculine de baschet. Bănăţenii s-au înclinat în faţa prahovenilor, într-un meci în care au marcat doar 55 de puncte şi au încasat 63.
Într-o declaraţie acordată site-ului nostru, Leontin De Maio spune că rar i-a fost dat să vadă o serie de 3-4 acţiuni consecutive sub panou, în care jucătorii să nu izbutească să puncteze. Oficialul timişorean pune înfrângerea pe seama ratărilor "incredibile" din atac.
Sincer îmi pare extrem de rău pentru că am pierdut acest joc deoarece de pe bancă am simţit că ne putem impune azi. Am făcut un joc mult mai bun din punct de vedere al apărării, am recuperat foarte multe mingi şi am provocat multe greşeli ale adversarului, însă din păcate nu am marcat. Am ratat extrem de mult, din toate poziţiile, foarte multe aruncări libere. Miza extrem de mare sau dorinţa foarte mare de a înscrie ne-a adus aceste ratări incredibile. Pentru cei care au văzut jocul, am avut 3-4 acţiuni consecutive, sub panou, în care nu am reuşit să marcăm. Rar mi-a fost dat să văd o serie atât de lungă de ratări în cadrul aceleiaşi faze. Atunci când nu marchezi este foarte greu să învingi.
Întrebat dacă jucătorii sunt resemnaţi, Leontin De Maio a răspuns negativ.
Sunt convins că nu deoarece am discutat toată săptămâna, inclusiv acum după meci, şi nu e vorba de resemnare. Şi-au dorit foarte mult victoria, au încercat să facă ceea ce li s-a cerut, atitudinea lor de pe teren a fost una pozitivă. Din păcate repet ce am mai spus. Am ratat din toate poziţiile şi acest lucru ne-a costat.
În ceea ce priveşte meciul 4, timişorenii speră să obţină victoria pentru a duce finala în meciul 5.
Vom încerca să dăm totul pe teren, să jucăm ceea ce noi putem şi să avem şi puţin noroc. Indiferent de ce spune altcineva, eu sunt sigur că vom lupta până în ultima secundă. Ne dorim să ducem finala mai departe, cu meciul 5, la Timişoara.
Zona Transferurilor 2025 - Liga Națională de Baschet Masculin
Trey Woodbury sosește de la Aris Salonic și va evolua pentru U-BT Cluj-Napo...
Nathan Mensah, din Euroligă direct la U-BT Cluj-Napoca
Zona Transferurilor 2025 - Liga Națională de Baschet Masculin
Trey Woodbury sosește de la Aris Salonic și va evolua pentru U-BT Cluj-Napo...
Kadre Gray a semnat cu Slask Wroclaw și va juca în BKT EuroCup
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!