Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Liam O'Reilly este noul fundaș al Craiovei

Liam O'Reilly este noul fundaș al Craiovei

În ultimele trei sezoane, sub comanda lui Aco Todorov, SCM U Craiova a reușit prima participare în Final Four-ul Cupei României și prima calificare în semifinalele Ligii Naționale. Însă, la finalul stagiunii precedente, tehnician macedonian a luat decizia de a-și încheia cariera de antrenor, astfel că pentru formația craioveană urmează un proces de reconstrucție.

Conducerea lui SCM U Craiova l-a adus în locul lui Todorov pe Michalis Kakiouzis, unul dintre cei mai buni jucători greci din istorie. Acesta este la începutul carierei de antrenor, aflându-se în perioada 2019-2021 la cârma lui Enosis Neon Paralimni.

Primul transfer a lui Kakiouzis a fost Jordin Williams, un baschetbalist pe care tehnicianul din grec îl cunoaște din Cipru. Conform anunțului publicat de gruparea olteană, SCM U Craiova a ajuns la o înțelegere cu încă un fundaș american.

Este vorba de Liam O'Reilly, jucător în vârstă de 25 de ani care a evoluat în stagiunea 2020-2021 în Germania și în Lituania. Sportivul de 1,88 metri a absolvit Universitatea Gardner-Webb în 2018, înregistrând în ultimul an medii de 14.8 puncte, 4.7 recuperări și 3.8 pase decisive.

O'Reilly și-a început cariera de profesionist în Slovacia, la MBK Rieker Komamo, iar apoi a jucat pentru Apollon Limassol BC. În Cipru, baschetbalistul american a adunat 15.2 puncte, 4.1 recuperări și 4.2 pase decisive, obținând astfel un transfer în Germania, la Giessen 46ers.

După 11 meciuri în liga germană, O'Reilly a fost transferat de Jonava Jonavos, formație din al doilea eșantion lituanian. Acolo, fundașul originar din Austin a contabilizat 11.8 puncte, 3.3 pase decisive, 2.4 recuperări și 1.8 intercepții, ajutându-și echipa să câștige campionatul.

Pe lângă cei doi americani, SCM U Craiova va mai păstra o parte din românii de anul trecut. Totuși, alb-albaștrii au suferit două pierderi importante: Dragoș Diculescu își va continua cariera în Olanda, la Landstede Hammers, iar Monyea Pratt se va întoarce la BC CSU Sibiu.

*foto: giessener-anzeiger.de

17 comentarii la aceasta stire:
  • Benjamin :

    ..
    Vreau si eu in grupul de whatsapp a lui @gyke!

    cu 2 ani în urmă (16.07.2021)
    • BC CSU Sibiu gyke:

      :)))))
      #legend
      Uite , mi-ai dat o idee... Imi fac si eu un canal telegram cu plata, pentru transferuri, bugete, salarii...
      Hai sa vedem, oare mai sunt doritori?
      :)))))))

      cu 2 ani în urmă (16.07.2021)
    • Ricardo:

      Performanta
      Sunt de acord in totalitate cu ce ai spus! Piata este nebună si sumele nu sunt justificate... Pe de altă parte nu poti împinge aducerea de jucători pana in septembrie cand piata isi va reveni... cred ca trebuie găsit un echilibru intre cerere si oferta! Ala cere 14k pe luna dar va semna si cu 10 .. 11 ... devreme ce anul trecut lua 7! In alta ordine de idei nu cred ca se pune problema să achiziționeze cineva de pe aici jucători cu cifre impresionante inbcampionate puternice... Excepție sigur face Clujul care vad ca a luat un pg tare si un pf redutabil... În rest sa fim seriosi nu gasesc ceva prea impresionat pe nicăieri...

      cu 2 ani în urmă (16.07.2021)
    • BC CSU Sibiu gyke:

      @ricardo
      iti spun ca exista 2 echipe care sigur se uita la jucatori buni, cu cv: Oradea si Voluntari si de-asta acum nu se intampla nimic in afara de negocieri...

      cu 2 ani în urmă (16.07.2021)
    • Benjamin:

      @gyke
      ai reusit sa rezolvi ceva peste weekend? un link cu @gykerumors? :D

      cu 2 ani în urmă (19.07.2021)
    Raspunde
  • Ricardo :

    Gyke
    De ce nu de Youtube? :))) Mai da-ne si ceva nou de la Sibiu.... ca plânge masa!!!! :)))))))

    cu 2 ani în urmă (16.07.2021)
    • BC CSU Sibiu gyke:

      :)
      sunt mai old school... e mai simplu scris, decat video...

      Adevarul e ca acum piata e foarte ciudata, preturile sunt foarte sus...si asta se vede, in afara de Cluj care nu prea se uita la bani, restul echipelor care cauta jucatori cu pedigree bun asteapta.
      Spre exemplu, un jucator care anul trecut a avut un contract de 70k si a performat cere 120k. Saltul e foarte mare si multe echipe asteapta.
      Si gata, de-acum incolo monetizez, nu mai mergem asa la liber... :)))

      cu 2 ani în urmă (16.07.2021)
    • Benjamin:

      ..
      Pe logica asta (care btw, consider ca e adevarata) putem trage doua concluzii:
      - Oradea are buget mare daca si l-a permis sa-l ia pe Richard relativ rapid (bine, ca sa isi mai echilibreze bugetul ni l-o pasat noua pe Watson, dar sper ca nu am fost asa de fraieri incat sa-i dam prea multi bani)
      - O sa existe o discrepanta mai mare intre echipe deoarece echipele care au bani doar din bani publici (cu exceptia Voluntari - as mentiona ca si acolo e un mix relativ ok datorita strategiei lui Ionut) nu prea au cum sa aduca jucatori de nivelul celor 4-max 5 echipe care atrag sponsori seriosi.

      cu 2 ani în urmă (19.07.2021)
    • Benjamin:

      completare
      Eu sincer vad un pas inapot pt Richard prin revenirea la Oradea. Da, e mai in vizorul echipei nationale, dar ma-ndoiesc ca depinde el de asta. In rest, inafara de partea financiara, efectiv nu vad de ce un jucator care a jucat atat de bine in Polonia vrea sa vina inapoi in Romania in contextul in care expunerea e realativ redusa si are si contract pe termen lung. Toate astea in vard de forma dpdv al carierei.

      cu 2 ani în urmă (19.07.2021)
    • Benjamin:

      *
      *inapoi
      *varf

      cu 2 ani în urmă (19.07.2021)
    • BC CSU Sibiu gyke:

      @benjamin
      in cazul lui Richard, raspunsul e simplu... follow the money. a primit un contract foarte, foarte mare, pentru 3 ani, adica pana la 35 ani; nu cred ca trebuie cautate raspunsuri prea departe...

      cu 2 ani în urmă (19.07.2021)
    • CSM CSU Oradea mikki:

      @gyke
      ai dreptate, dar sigur ca a si lasat un gol imens in visteria clubului. probabil strategia de achizitii a fost ajustata, pliata pe situatie si nu vred ca va/vor mai fi nume "grele", cu CV. in tot binele este si un rau...

      cu 2 ani în urmă (19.07.2021)
    • BC CSU Sibiu gyke:

      @mikki
      nu cred ca veti suferi prea mult...
      tine cont ca ati "scapat" de salariile mari ale lui watson si zekovic... bugetul e la locul lui, vor veni jucatori ok in continuare...

      cu 2 ani în urmă (19.07.2021)
    • CSM CSU Oradea mikki:

      @gyke
      de zekovici stii sigur ca pleaca?

      cu 2 ani în urmă (19.07.2021)
    • CSM CSU Oradea Sebas:

      Bugetul
      Este ok, din sursele mele, vom avea lot bun anul acesta. La Richard este foarte simplu, banii foarte buni pe timp lung, plus ca ii place in Romania mai mult ca oriunde. Totul este mult mai ieftin si poate sa isi faca damblaua linistit. Va juca super relaxat, o sa vedem un mic regres cu siguranță, dar tot ramane top 3 jucatori care au pasit in campionatul nostru in ultima vreme.

      cu 2 ani în urmă (19.07.2021)
    Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca hunterUCJ :

    @gyke
    Pe mine poți să mă bagi liniștit în grupul de whatsapp... tot numărul ăla de telefon îl am... cu plata rezolvăm când ne vedem :-)

    cu 2 ani în urmă (16.07.2021) Raspunde
  • Csm.O :

    @Gyke
    Unde trebuie să "plătim abonamentul" pentru informații despre Pitești?

    cu 2 ani în urmă (16.07.2021) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!