În perioada 14-16 februarie, Ploiești, București și Târgu Mureș au găzduit o nouă serie de turnee din Liga 1.
Astfel, la finalul Turneul 2, CSM Ploiești și CSU Târgu Mureș sunt singurele echipe care nu au pierdut nicio partidă. Totuși, liderul la zi al competiției este CSU Știința București, echipă care are un bilanț general de 4-1.
Federația Română de Baschet a decis ca sistemul competițional să se desfășoare pe sistemul tur-retur, însă sub forma a 5 turnee.
La finalul celor 5 turnee, cele mai bine clasate 6 formații se vor califica la turneul final al competiției, turneu care va decide cele două formații care vor disputa meciurile de baraj. Meciurile de baraj se vor disputa în compania ultimelor două echipe clasate în sezonului 2020/2021 în LNBM, jocurile se vor desfășura conform regulilor din LNBM.
Echipele care refuză promovarea nu vor mai avea drept de înscriere în L1M sezonul următor.
Dacă totul decurge conform programului inițial, Turneul 3 al Ligii 1 se va desfășura în perioada 13-14 martie.
*foto: csmploiești.ro
-------
Sărbătorim împreună 10 ani de Baschet.ro! Avem nevoie de sprijinul tău pentru a putea continua mediatizarea acestui fenomen. Fii alături de noi și investește în baschetul românesc prin intermediul platformei Patreon la această adresă: https://www.patreon.com/Baschet . Garantăm faptul că suma de bani acordată va fi investită sută la sută în baschetul românesc! Pentru mai multe detalii accesează acest link.
Zona Transferurilor 2025 - Liga Națională de Baschet Masculin
Robin Mandisodza este noul jucător al lui Dinamo București
FC Argeș Pitești câștigă la mare luptă în fața Coronei Brașov
Zona Transferurilor 2025 - Liga Națională de Baschet Masculin
S-a stabilit programul turneului amical de la Vâlcea
Lumea din baschetul românesc mizează la unison pe Serbia ca mare favorită l...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!