Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Liviu Puicu: "În momentul de față acord 20% șanse de participare în BIBL"

Adrian Micinic

Adrian Micinic
18.06.2012

În urma articolului publicat pe site-ul nostru în care a fost anunțat faptul că CSM București va participa în ediția 2012/13 a Ligii Balcanice Eurohold, am fost contactați de către Liviu Puicu, managerul formației din capitală. Acesta dezminte informația potrivit căreia reprezentanta capitalei ar fi decis deja dacă participă în BIBL.

Oficialul grupării bucureștene a făcut următoarele precizări referitor la informația publicată în cursul acestei zile pe site-ul balkanleague.net:

"În urmă cu vreo 12 zile a avut loc o ședință a președinților de cluburi din Divizia A. Pe ordinea de zi s-a aflat și participarea în cupele europene în următorul sezon competițional. Noi, CSM București, am solicitat federației informațiile necesare participării în Liga Balcanică. Până în prezent nu am primit nimic din partea lor.

La începuturile acestei competiții exista un sponsor care a suportat cheltuielile de transport și cazare ale echipelor participante. Însă în momentul de față nu știu dacă acest lucru mai este valabil. Exact nu pot să mă propunț pentru că nu am primit nimic oficial din partea federației.

Însă pot să vă spun că se percepe o garanție financiară. Iar dacă eu ca și club trebuie să-mi achit transportul pentru că din câte am înțeles partea cu cazarea funcționează pe bază de reciprocitate, fiecare echipă suportând cheltuielile de cazare a echipei pe care o găzduiește, atunci am rezerve în ceea ce privește participarea în această competiție. Mi se pare o cheltuială foarte mare. Nu trebuie omis faptul că pentru o echipă din București participarea în Liga Balcanică presupune deplasări foarte lungi, în Serbia, Muntenegru, Croația, Macedonia. Mai este și deplasarea în Israel, care însă în sezonul trecut a fost sponsorizată de cluburile de acolo. Practic ar fi o singură deplasare mai scurtă, în Bulgaria.

În plus, am înțeles de la BC Mureș și BC Timișoara că sunt bani pe care aceste echipe trebuie să-i încaseze de la Liga Balcanică.  Sunt aspecte pe care trebuie să le avem în vedere și să fim foarte atenți ce facem cu banii de care dispunem.

În momentul de față tind să acord doar 20% șanse de participare în Liga Balcanică. Cert este că termenul de înscriere în competiție este undeva la începutul lunii iulie. Atunci vom putea spune exact dacă participăm sau nu." 

Citiți și

BIBL - Este oficial: CSM București va juca în ediția 2012/13

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!