Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

LNBM, Grupa valorică B: Victorii clare pentru CSM Galați și CSO Voluntari

LNBM, Grupa valorică B: Victorii clare pentru CSM Galați și CSO Voluntari

Deja vu în prima etapă din LNBM – grupa valorică B, acolo unde CSM Galați și CSO Voluntari și-au învins încă o dată destul de clar adversarele din primul tur al Cupei României, CSM Sighetu Marmației și BC Athletic Constanța.

În primul meci, disputat vineri, 11 octombrie, CSM Galați s-a impus cu 106-65 în fața maramureșenilor, victorie obținută încă o dată la scor, după meciurile câștigate în Cupa României la debutul sezonului. De data aceasta, elevii lui Emil Kostzlenik au reușit să câștige primul sfert, cu 19-17, dar gălățenii au revenit la conducerea partidei după ce au câștigat sfertul doi cu 39-12. Sferturile 3 și 4 au fost adjudecata și ele  de jucătorii moldoveni (28-16, 22-18).

Milos Krivokapic a fost din nou principalul artizat al Galațiului, cu 26 de puncte și 5 pase decisive. Vlad Corpodean a înscris 22 de puncte și 7 recuperări, în timp ce Vlad Negoițescu a marcat 20 de puncte, cu 4 recuperări și 4 pase decisive și a fost cel mai eficient jucător al gălățenilor, cu +26. Tânărul George Vlad a strâns și el 10 puncte, 6 pase decisive și 5 recuperări.

De partea cealaltă, Henrique Simionca a fost cel mai bun marcator, cu 16 puncte, Ciprian Albu a adunat 13 puncre, cu 6 recuperări și 4 pase decisive iar Adrian Vaida 14 puncte.

Sâmbătă, 12 octombrie, s-a jucat la Sala Gabi Szabo din Voluntari meciul dintre echipa locală și BC Athletic Constanța, tot o reeditare a duelului din primul tur al Cupei României.

Ilfovenii au început meciul cu turațiile la maxim și conduceau după primul sfert cu 29-8, iar la pauză aveau un avantaj de 32 de puncte (50-18). Elevii lui Semsettin Bas au avut un avantaj chiar de 38 de puncte și relaxarea din ultimul sfert  a făcut ca diferența de scor să fie de numai 24 de puncte (81-57).

Dejan Borovnjak a adunat 16 puncte pentru câștigători, în timp ce Goran Martinic a marcat 14 puncte și Andrija Bojic 11. De partea cealaltă Cristi Mâinea, fost jucător al Voluntariului, a înscris 19 puncte.

 Etapa viitoare CSM Galați va întâlni CSO Voluntari, într-un adevărat derby al LNBM, grupa valorică B. Potrivit paginilor de facebook ale celor două cluburi, partida se va juca la Voluntari.

De asemenea, CSM Sighetu Marmației va avea o deplasare foarte dificilă la Mediaș, în timp ce Athletic Constanța va primi vizita celor de la CSM Miercurea Ciuc.

*foto: facebook CSM Galați

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!