Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Mario Lazăr, record personal de puncte marcate în acest sezon

Mario Lazăr, record personal de puncte marcate în acest sezon

BC Athletic Neptun Constanța și-a luat revanșa în fața Galațiului după eliminarea din sferturile Cupei României, învingând în etapa a 17-a pe terenul formației antrenate de Florin Nini, cu 75 la 70.

În duelul de sâmbătă seara (22.01), Mario Adrian Lazăr a fost cel mai eficient jucător din tabăra lui Athletic, cu un indice de 25 de unități, strângând în aproape 20 de minute petrecute pe parchet 16 puncte și 8 recuperări.

Pivotul român a avut doar două ratări din acțiune în acest timp (6/8), de la linia de fault transformându-și toate cele patru încercări.

Pe lângă statisticile amintite, Lazăr a reușit două intercepții și a comis trei faulturi, fiind alături de Tyler Gaskins cel mai bun marcator din partea echipei antrenate de Alexandru Olteanu.

În primul și în al treilea sfert a reușit pivotul român să pună câte 6 puncte pe tabelă. De altfel, baschetbalistul lui Athletic a punctat în toate cele patru sferturi.

Mario Lazăr este la primul meci în double figures în acest sezon al LNBM, până aseară recordul său stagional de puncte marcate fiind reușit contra Sibiului, în debutul campionatului. Atunci, pivotul a terminat cu 9 puncte în 13 minute.

Sportivul în vârstă de 27 de ani are medii de 4.1 puncte, 3.8 recuperări și 0.9 pase decisive în cele 16 meciuri în care a evoluat pentru Constanța în stagiunea 2021-22 a Ligii Naționale.

*foto: Facebook Baschet Club Athletic Constanța

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!