Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Mihai Măciucă: „Încep să mă adaptez din ce în ce mai bine la echipă”

Mihai Măciucă: „Încep să mă adaptez din ce în ce mai bine la echipă”

Sâmbătă, 14 octombrie, U-BT Cluj-Napoca a obținut a treia victorie din actuala stagiune a Ligii Naționale de Baschet Masculin și al 7-lea succes în toate competițiile. Campioana en-titre a trecut cu scorul de 91 la 69 de SCM Timișoara, după un joc pe care l-a controlat în totalitate.

Unul dintre cei mai buni jucători ai clujenilor a fost Mihai Măciucă, sportiv ce a contabilizat 17 puncte, 2 recuperări, 2 pase decisive și un indice al eficienței de +16. Baschetbalistul autohton a avut 80% la aruncările de 2 puncte (4/5), 50% la aruncările de 3 puncte (2/4) și 60% la aruncările de un punct (3/5).

„Ne-am dorit de la bun început să controlăm meciul. Ne-a reușit lucrul acesta. Am reușit să jucăm din ce în ce mai bine și ne pregătim pentru următorul meci de marți. Atitudinea, agresivitatea în apărare și jocul în echipă (n.r. au făcut diferența). Acesta este cel mai important și cred că este unul dintre cele mai importante atu-uri ale noastre”, a declarat Măciucă la finalul jocului.

Fiind întrebat de prestația sa, tânărul jucător a declarat următoarele:

Este foarte importantă. Este răspunsul adaptării mele. Încep să mă adaptez din ce în ce mai bine la echipă. Fiind un mediu nou, a fost totul diferit, dar am reușit cu succes să mă adaptez și încerc să o fac în continuare.

La final, Măciucă a vorbit despre succesul obținut miercuri, 11 octombrie, în Polonia, și despre confruntarea care îi așteaptă pe ardeleni în EuroCup, pe terenul lui JL Bourg, marți, 17 octombrie:

O victorie mare în Polonia, o mare gură de aer. Ne doream foarte mult victoria. Încercăm în continuare să avem un parcurs cât mai bun și cât mai lung în EuroCup. În același timp, ne dorim să câștigăm toate meciurile din campionatul intern.  Ca de fiecare dată, ne dorim victoria (n.r. în meciul cu Bourg). Ne dorim tot așa să prestăm un meci cu agresivitate, apărare bună și joc de echipă, care este cel mai important. Ne dorim să ne întoarcem victorioși din Franța.

După primele trei meciuri din Liga Națională, Mihai Măciucă are medii de 8.3 puncte, 3.7 recuperări și 1.0 pase decisive.

*foto: Manases Sandor/u-bt.basketball

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!