Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Mihai Silvășan: „Am fost total nepregătiți, atât fizic, cât și mental, și îmi asum asta”

Radu Bărăian

Radu Bărăian
27.09.2017

Campioana României a ratat aseară calificarea în turul 3 preliminar al Basketball Champions League, după ce a pierdut returul cu MHP Riesen Ludwigsburg la 11 puncte diferență, scor final 77-88. Antrenorul formației U-BT Cluj, Mihai Silvășan, pune eșecul din returul de la Cluj pe seama sa, după ce echipa pregătită de el a avut un start dezastruos, cedând sfertul inaugural cu 9-27. 

A fost un meci foarte dezamăgitor din punctul meu de vedere, aveam mari speranțe că putem întoarce rezultatul. Începutul jocului ne-a costat, am fost total nepregătiți, atât fizic, cât și mental și îmi asum asta. Nu am reușit să îi montez și să găsesc formula de start care să le dea forța necesară. îmi felicit echipa că nu a cedat și, repet, am sperat tot meciul să întoarcem calificarea”, a declarat Silvă, citat de site-ul oficial al clubului ardelean. 

Giordan Watson, conducătorul de joc al alb-negrilor, a sublininat la rândul său startul ratat de meci. „Am început lupta puțin prea târziu. Antrenorul ne-a spus tot ce avem de făcut, dar nu am avut intensitatea necesară. Am avut și noi momente bune, dar a fost prea târziu”.

U-BT Cluj va continua sezonul 2017-2018 tot pe 3 fronturi, campionat, cupă, iar în loc de Basketball Champions League, „studenții” se vor lupta în grupele FIBA Europe Cup. 

*Foto: championsleague.basketball

12 comentarii la aceasta stire:
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe trancer :

    Clujul
    Dezamăgitor acest dublu rezultat, arata limitele unei echipe al cărui buget trebuia sa o împingă în fata și în Europa. De Silvasan, îi știam cu toții limitele, sau mă rog, dacă vrem sa i le vedem, ca dacă nu, îl putem considera mai departe antrenorul care a adus la Cluj cupa și campionatul ... uitând ce jucători determinanți avea anul trecut, din genul care îți câștiga singuri meciul. Acum nu mai sunt în echipa atâția astfel de jucători și va trebui sa predomine jocul de echipa ... care în meciul de ieri a lipsit cu desăvârșire ... Și iarăși revin, la ce buget are echipa este cumplit sa nu fii în stare sa faci o echipa de valoare, antrenor inclus.

    cu 6 ani în urmă (27.09.2017) Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca chair 13 :

    Antrenor
    Din pacate la capitolul antrenor nu prea o sa se schimbe mare lucru din incapatanarea lui Cristescu sa puna numai antrenor roman la echipa. Sad, wery sad. Si pacat deoarece cu un antrenor bun eram lejer in grupele BCL.....

    cu 6 ani în urmă (27.09.2017) Raspunde
  • CS Universitatea Cluj-Napoca hunteru :

    Viziune
    Vă propun să aveți o viziune de ansamblu, inclusiv în analiza meciului de ieri. În plus, încercați să dați dovadă și de răbdare, lucrurile bune nu ies ad-hoc, de pe o zi pe alta. U-BT construiește în momentul ăsta o echipă nouă, cu un stil nou de joc. Asta e realitatea.

    cu 6 ani în urmă (27.09.2017) Raspunde
  • CSM CSU Oradea mailman :

    hai ca asa se invata!
    Consider corecta strategia lui Cristescu aceea de "a lucra cu antrenor roman", consider ca Silvasan a confirmat si din pozitia aceasta, consider corect felul in care se lucreaza in acest centru de traditie al baschetului care este Clujul si consider ca numai in acest fel putem spera sa avem jucatori romani de valoare. Apropo de buget, va intreb ce mare scofala e aia sa bagi mana in buzunarul sponsorului si sa aduci sase "magicieni" americani care iti castiga anul asta tot si la anul au plecat? La Cluj trebuie continuata munca de formare de jucatori pentru ca acolo se poate, pentru ca au cu cine! Tocmai am vazut in vara asta ce nationala jalnica avem, tocmai am avut ocazia sa vedem la altii jucatori de 18-20 de ani care sunt in Euroliga sau in NBA si tot nu intelegem unde e problema? La treaba Silva!

    cu 6 ani în urmă (27.09.2017)
    • U BT Cluj-Napoca chair13:

      @mailman
      Nu antrenorii romani o sa scoata din buzunar jucatori romani de valoare, ci increderea si experienta pe care o castiga in teren, jucand minute bune meci de meci in campionatul intern in primul rand. Cand s-a introdus regula cu unul, repet un jucator roman pe teren obligatoriu, toti au sarit in sus, ca vai, scade valoarea campionatului, n-o sa mai avem meciuri bune, spectaculoase, etc, etc, etc. Pai daca nu le dai sansa tinerilor jucatori romani, de unde sa ai nationala. Stiti cati tineri jucatori de perspectiva se lasa la 21 - 22 de ani de baschet? Si de ce? Pentru ca freaca banca de rezerve.... De ce credeti ca Ungaria ne bate pe unde ne prinde fara drept de apel? Cehia la fel?

      cu 6 ani în urmă (28.09.2017)
    Raspunde
  • 76ers :

    Rămâne de văzut
    Personal nu mi-au plăcut multe decizii luate aseară de acest antrenor care mi-se pare lipsit de reacție și depășit de unele momente ale jocului, bine poate pentru liga naționala e suficient, când ai buget de 2 ori mai mare decât restul competitoarelor...Nu o sa înțeleg lipsa de reacție la jocul lui Sakic, iar dacă Vaidas a fost îmbrâncit pentru Greșelile lui... pai atunci Sakic trebuia călcat in picioare dar se pare ca pe Sakic nici curajul sa îl înlocuiască nu l-a avut și a insistat in prostia lui sa mai facă 4 turnover-uri și sa fie inexistent in atac. Oláh oare cu ce o fi greșit de a jucat doar un minut ? De ce avem antrenor roman dacă nici nu baga in seama jucătorii romani? A bă da a insistat cu romanul Watson... halal, keep it up, Silvă :))))

    cu 6 ani în urmă (27.09.2017) Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca vass bela :

    Silva
    Adevarul e, ca in campionatul trecut echipa a castigat cele 3 trofee datorita realizarilor individuale, asa ca aportul lui Silva nu a fost asa de mare cum de ex il prezenta Cristescu . Acum s-a vazut ca e complet depasit, ba mai mult, si lipsit de tact .Adica Olah greseste o pasa si este imediat schimbat, fara sa mai fi introdus in tot meciul, jucand astfel numai un minut ! Apoi, am scris despre Kariniauskas ca a fost lamentabil, dar sa-l imbrancesti in vazul lumii, asta chiar e prea de tot ! Actualul lot nu mai este unul de individualitati, aici antrenorul are o responsabilitate totala, sincer vad un U BT si un Silva chinuit, cu rezultate sinusoidale, cu consecinte asupra numarului de spectatori, evident in scadere continua, iar din aceasta cauza probabil se va apela din nou la Sala Horia Demian ...

    cu 6 ani în urmă (27.09.2017)
    • streetball44:

      Sincer
      Sincer, cel mai mult ma tem sa nu fie din nou ca in sezonul 2014-2015, cand ne-a scos Muresul in sferturi cu un 3-0 sec. Ne aducem aminte ce sezon urat a fost acela, se potriveste si descrierii facute de dvs...Dar, trebuie sa mai asteptam putin, pe urma putem sa ne conturam mai bine o opinie despre cum o sa fie.

      cu 6 ani în urmă (27.09.2017)
    Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca romeovura :

    Să vă fie
    Rușine, tipic romanesc la 1-2 sau poate 3-4 meciuri vă și legați de antrenor, vreti performanță dar vă uitați doar la antrenor, rușine celor care se cred antrenorii fără să și antreneze. Hai U-BT

    cu 6 ani în urmă (27.09.2017) Raspunde
  • CS Universitatea Cluj-Napoca zol2121 :

    cj
    Aveti putin rabdare si haideti la meciuri, ii dezamagitor cate locuri libere erau aseara in sala, care probabil afecteaza putin si jocul echipei. O sala cu cat mai multa lume si o o atmosfera pe masura poate impinge echipa de la spate, mai ales impotriva unei echipe mai bune. Ps: Moldoveanu la primul meci oficial a dat 0 pct.

    cu 6 ani în urmă (27.09.2017)
    • U BT Cluj-Napoca ARK:

      realitatea
      Nu ne putem astepta sa fie plina sala. Doar nu credeti ca eurobascket a adus atat interes pentru bascket.
      2000-4000 oameni, atat o sa fie la toate meciurile. Si in playoff, daca jucam cu oradea/sibiu, o sa fie pana in 6500.

      cu 6 ani în urmă (28.09.2017)
    Raspunde
  • CS Universitatea Cluj-Napoca zol2121 :

    cj
    Pai atunci sa jucam in Demian, e foarte aiurea cu 5000 de scaune goale, si eventual derbyurile in Polivalenta.

    cu 6 ani în urmă (28.09.2017) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!