Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Mihai Silvășan: „Avem 16-17 jocuri până la jumătatea lunii februarie, e normal să fie și zile mai proaste”

Radu Bărăian

Radu Bărăian
23.12.2017

U-BT Cluj a răspuns pozitiv după înfrângerea suferită la mijlocul săptămânii în FIBA Europe Cup, reușind să învingă pe teren propriu pe Phoenix Galați, o echipă extrem de incomodă în acest sezon, cu scorul final de 91-75

Mihai Silvășan, tehnicianul grupării din Cluj-Napoca, a vorbit la finalul partidei cu gălățenii despre situația echipei în acest moment, respectiv despre ceea ce urmează în următoarea perioadă pentru trupa sa. 

„Nu m-am temut de acest meci, în ciuda înfrângerii din cupele europene, pentru că am încredere în echipa mea, dar știu că pot să mai apară și meciuri slabe, mai puțin reușite. Avem 16-17 jocuri până la jumătatea lunii februarie, e normal să fie și zile mai proaste. Sunt mulțumit de meciul cu Phoenix, ne-am făcut treaba bine, chiar dacă am avut probleme de lot, acestea nu ne-au oprit să jucăm un baschet bun, mai ales în repriza a doua. Din păcate, noi nu avem sărbători, în 25 avem două antrenamente, în 26 plecăm la Timișoara pentru un meci foarte important, care decide primul loc la finalul turului”, a concluzionat Silvă, citat de site-ul oficial al U-BT.

Cronica meciului cu Phoenix Galați poate fi accesată AICI

Campioana en-titre a României mai are de disputat două meciuri în 2017, în 27 decembrie la Timișoara cu SCM în meciul care va decide campioana la finalul anului calendaristic, respectiv în 30 decembrie acasă cu Timba Timișoara. Ulterior, în debutul lui 2018, ardelenii vor avea două meciuri infernale, la Pitești cu BCM U în campionat, respectiv în Belgia cu Belfius Mons-Hainaut. 

În prezent, U-BT Cluj ocupă locul 2 în clasamentul LNBM, la egalitate cu Timișoara, 8 victorii și 2 înfrângeri, ambele fiind sub CSU Sibiu, echipă care are un meci în plus disputat. 

*Foto: Manases Sandor @u-bt.ro

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!