Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Mihai Silvășan: „Echipa din Sibiu este imprevizibilă, o echipă tare a campionatului”

Paul Olar

Paul Olar
21.10.2016

CSU Sibiu și U-Banca Transilvania își dau întâlnire sâmbătă, pe parchetul Sălii Transilvania. Se anunță o atmosferă electrizantă, aspect cunoscut de către antrenorul oaspeților, Mihai Silvășan.

”Vom avea la Sibiu un meci foarte greu, cu siguranță. Nu am avut foarte mult timp să pregătim acest meci, acum două zile am jucat în cupele europene, însă eu am mare încredere că băieții se pot monta, că vom avea intensitatea și concentrarea necesare pentru a reuși să câștigăm acest meci. Cu siguranță, nu ne gândim la altceva decât la victorie. Echipa din Sibiu este imprevizibilă, o echipă tare a campionatului, a demonstrat-o în meciul cu Oradea pe care au reușit să îl câștige de la minus 18 puncte, asta arată că psihic sunt tari! Bineînțeles, știe toată lumea ce ne așteaptă la Sibiu din punctul de vedere al spectatorilor, e o sală foarte frumoasă, în care, chiar dacă ești adversar, îți face plăcere să joci. Eu cred că și acest lucru îi va motiva pe băieți și sper ca la ora meciului să fim sută la sută pregătiți”, a declarat Silvășan, conform u-bt.ro.

Partida dintre CSU Sibiu și U-Banca Transilvania are loc sâmbătă, cu începere de la ora 18:00.

*Foto: Andor Marton

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!