Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Mihai Silvășan: „Îmi asum în totalitate această înfrângere”

Radu Bărăian

Radu Bărăian
28.10.2017

U-BT Cluj-Napoca a pierdut derby-ul Ardealului cu CSU Sibiu, scor final 83-84, bifând astfel prima înfrângere din noul sezon competițional. Mihai Silvășan, a vorbit la finele întâlnirii din Sala Transilvania despre jocul în sine, respectiv de momentele care au făcut diferența. 

„Nu m-am așteptat să pierdem în această seara, noi întotdeauna ne dorim să câștigăm oriunde am juca, însă din păcate în această seară nu am reușit acest lucru. Îmi asum în totalitate această înfrângere, din păcate nu am reușit să îi motivez pe băieți așa cum ar trebui, nu am avut concentrare și întensitate mai mare în această seară.  Am pierdut un meci în deplasare, mergem mai departe, miercuri ne așteaptă o altă partidă în cupele europene. Nu este vorba de oboseală, absolut deloc nu vreau să găsesc scuze, acesta ritmul pe care ni l-am ales să îl jucăm”, a concluzionat tehnicianul formației alb-negre. 

Pentru U-BT Cluj urmează două meciuri la fel de importante, primul, în Bulgaria, miercuri, cu Lukoil Academic Sofia în etapa a 3-a din FIBA Europe Cup, urmând ca mai apoi să primească vizita celor de la BC Mureș în campionat. 

Cronica partidei de la Sibiu o puteți citi AICI

7 comentarii la aceasta stire:
  • U BT Cluj-Napoca paulvero :

    ai rausit imposibilul, Mister
    Datele problemei sunt clare:ai echipa d 15 ori mai valoroasa , buget d 10 ori mai mare, esti secundul nationalei, d la adversar lipsesc 3 straini buni si un international roman...c faci tu, in loc sa bati la pas cu 20 de puncte?lasi adversarul sa joace, cand ai un mic avans, ii rebagi in joc cu skimbari si tactica total aiurea, il lasi p Laser sa arunce liber (ai sperat ca daca baga cu om el, rateaza singur, buna strategie) etc...ai rotatie, adversarul nu are...ceilalti din staff (D-nii Pintea si Cuic), va implor, ajutati-l p Mister, ca stiti cam d 10 ori mai mult baschet, nu lasati echipa sa piarda in asemenea hal...probabil si acest campionat va fii castigat, celelalte echipe , cu tot respectul , n-au forta valorica si financiara sa puna probleme, mai batem ceva echipe d mana a 3 a in cupa pacii europene si sarbatorim...dar cred ca e prea putin

    cu 6 ani în urmă (29.10.2017) Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca Acs Titi :

    din păcate
    nu e numai Mihăiță de vină. Ceilalți de pe banca tehnică puteau să vadă că trebuie apărați doar doi jucători ai Sibiului ( Laser și Kinnard). Dacă nu au observat asta in 3 sferturi și jumătate, mă întreb ce mai caută acolo ? Asta se întîmplă cînd deprinzi 'arta' antrenoratului la fără frecvență ! Probabil și anul acesta valoarea jucătorilor își va spune cuvîntul. Meciul cu Sibiul l-au tratat cam de sus... Steaua și Oradea stau la pîndă!

    cu 6 ani în urmă (29.10.2017) Raspunde
  • CS Universitatea Cluj-Napoca u66 :

    Nu inteleg
    Ce caută Gray, Olah si Calnicenco in echipa asta? Nu inteleg de ce sa insisti atata cu Kuti când vezi că de 3 meciuri nu joacă nimic. Nu onteleg de ce trebuie sa înlocuiește prima echipă in întregime si sa bagi deodată 5 petarde (greseala asta a mai facut-o in repriza 2 cu turcii si ne-a costat 15 puncte intr-un minut jumate). Nu inteleg de ce s-a păstrat Kariniauskas in locul lui Puztozvonov. Singurul transfer bun e Sakic. Echipa e mult sub cea de anul trecut, norocul nostru este faptul că nici celelalte echipe nu arată mare lucru... deocamdată. Astept revenirea lui Rasic, singurul jucător care poate decide un meci.

    cu 6 ani în urmă (29.10.2017)
    • U BT Cluj-Napoca TitiAcs:

      Nu e greu de înțeles
      Gray a venit ca soluție de avarie după acidentarea (?) lui Domercant ( super-jucător), Olah dacă e lucrat poate progresa (sper nu ca Baciu), Calinicenco e românizat, dar mult sub Pustozvonov, Kariniauskas dacă nu se urlă la el ca disperatu' ( la fel si Torok) e un jucător foarte util. Watson mai util ca Adamovic ( mai puțin tupel de final de meci), Sakic e peste Moldoveanu și cred că și Kromah e peste Dykes. Rezultă o echipă teoretic mai bună. Atunci ? Ei bine mai este nevoie și de antrenor și bancă tehnică. Iar schimbările (aici sunt de acord cu tine) gen mini-basket arată o ușoară infatuare. Meciul cu Sibiul a arătat că și remarcarea punctelor tari ale adversarilor e o mare problemă pentru TOATĂ banca ( nu Transilvania sau Raifeisen ). Te contrazic și în ceea ce privește adversarii , Steaua este mult peste cea din campionatul trecut, Oradea ține pasul, doar Mureșul cu probleme ! Din păcate nu împărtășesc optimismul vis-a-vis de Rasic. Cel mai devreme în Februarie va fi la 60% din forma lui, la 75% probabil că nu va mai ajunge. Păcat, dar vîrsta și mai ales accidentarea nu iartă.

      cu 6 ani în urmă (29.10.2017)
    Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca paulvero :

    diferenta intre antrenori a decis
    diferenta dintre Fleseriu si Silvasan a fost un pic mai mare decat diferenta enorma dintre jucatorii U BT si juc Sibiului, individual vorbind

    cu 6 ani în urmă (29.10.2017)
    • BC CSU Sibiu BONO:

      inca ceva
      A mai fost ceva de care nimeni vorbeste: al 6-lea jucator - publicul! Daca meciul s-ar fi jucat la Cluj nu am fi castigat, deoarece ar fi lipsit acest al 6-lea jucator...

      cu 6 ani în urmă (30.10.2017)
    Raspunde
  • CSM CSU Oradea rexdecebal :

    MJ
    poza "a la Michael Jackson" style :)))

    cu 6 ani în urmă (31.10.2017) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!