Marți, 26 mai, s-au împlinit trei ani de la cea de-a treia confruntare dintre U-BT Cluj-Napoca și CSA Steaua Eximbank București, din finala sezonului 2016-2017. Atunci, ardelenii reușeau să se impună cu scorul de 75 la 61 și câștigau titlul național pentru prima oară după 2011.

Cu această ocazie, pe paginile media ale lui U-BT Cluj-Napoca au apărut două interviuri-video, cu Mihai Silvășan, antrenorul alb-negrilor, și cu Nandor Kuti, unul dintre cei mai longevivi jucători ai formației clujene.

Silvășan a făcut o scurtă incursiune printre amintiri și a povestit cum a trăit duelul cu Steaua și care a fost avantajul trupei sale în acea stagiune.

Sincer să fiu, dintre toate meciurile, ultimul cu Steaua fost cel mai lejer, din punct de vedere al intensității. Adică am câștigat la o diferență mare, nu s-a pus problema învingătoarei și eram campioni siguri înainte de fluierul final. În schimb, au fost trăirile de după meci și toată relaxarea aceea mentală, a presiunii de a câștiga, a faptului că trebuia să performez încă din primul an ca antrenor. Faptul că am câștigat m-a făcut să mă relaxez foarte mult și să simt o bucurie pe care de puține ori o întâlnisem până atunci în viață.

Dacă ne amintim de acel sezon, putem spune că am avut o echipă foarte competitivă, în primul rând, toată lumea își dorea să câștige. Am avut o chimie foarte bună între jucători și staff și tot ce a însemnat echipa U-Banca Transilvania în acel sezon. Și am avut și norocul de a nu avea multe accidentări. Din ce îmi aduc aminte, doar problema lui Rasic de la sfârșitul sezonului ceea ce a fost, dintr-un punct de vedere, și o motivație pentru ceilalți jucători de a aborda finala, de a juca și de a câștiga și pentru el. Însă, pe parcursul anului, nu cred că am avut mari probleme din acest punct de vedere ceea ce este foarte important când vrei să câștigi și să ai performanțe bune.

Sezonul 2016-2017 a fost primul pentru Mihai Silvășan ca antrenor principal al lui U-BT Cluj-Napoca. Acesta a recunoscut că presiunea psihică a fost foarte mare și că nu se aștepta la acea triplă istorică: câștigarea SuperCupei României, Cupei României și Ligii Naționale.

Un sezon de vis, pot să spun. Am avut norocul să aducem niște jucători experimentați. Mă refer aici la Rasic, la Vlad Moldoveanu. Au rămas Kyndall Dykes și Filip Adamovic, a mai venit și Ouszy Barro. Toți jucătorii aceștia erau obișnuiți cu victoriile, erau învingători și am avut noroc din acest punct de vedere. Vă dați seama, din punctul meu de vedere, al unui antrenor care e la primul sezon, având în componența echipei jucători mai în vârstă decât mine, a fost un challenge foarte, foarte mare. Trebuia să fiu extrem de pregătit la fiecare antrenament și să știu exact în fiecare discuție, în fiecare exercițiu, în fiecare meci ce trebuie urmărit și ce am de răspuns dacă cineva îmi pune o întrebare despre un anumit adversar, despre un anumit exercițiu sau pur și simplu o conversație între doi oameni. Trebuia să știu exact ce să răspund în astfel de situații.

Mă bucur că s-a încheiat cu bine. Dacă mă întrebai la începutul sezonului dacă cred că vom câștiga trei trofee, probabil eram foarte sceptic, însă fiind, în esență, un învingător în sinea mea îmi doream chestia asta. În orice competiție particip eu îmi doresc să o câștig, în primul rând. În acel an au ieșit chiar foarte bine lucrurile și mă bucur că am avut un asemenea debut în carieră.

Fostul căpitan al clubului universitar a vorbit și despre ce a însemnat acea ediție pentru jucătorii mai tineri care au avut șansa de a învăța de la baschetbaliști precum Aleksandar Rasic sau Vlad Moldoveanu.

Da, jucători cu experiență în Euroligă. Nu doar atunci, ci în orice moment. Eu îi sfătuiesc pe jucătorii tineri ca atunci când au ocazia de a rămâne la o echipă cu jucători experimentați, care știu ce înseamnă să ajungi la nivel înalt, să nu ezite și să o facă. Chiar dacă le va fi mai greu să evolueze, chiar dacă le va fi mai greu să își câștige un loc și multe minute în teren, eu cred că este extrem de benefic să joci lângă astfel de jucători, să te antrenezi lângă astfel de jucători, să-i vezi zi de zi cum reacționează în diferite momente, în diferite situații, să-i vezi cum se recuperează după meciuri, să-i vezi cum se pregătesc pentru meciuri și nu doar din punct de vedere al antrenamentelor, ci și din punct de vedere mental, din punct de vedere al scouting-ului, al adversarilor. Repet, recomand ca cine are șansa să fie lângă astfel de jucători să aleagă această opțiune în schimbul alegerii unei opțiuni în care joacă la o echipă mai slabă și prind minute.

La final, Silvășan a rememorat momentele de sărbătoare ce au urmat întoarcerii în Cluj-Napoca și a explicat că rezultatele foarte bune te obligă la performanțe și mai mari.

Ciudat. Crede-mă, dacă mă pui să îmi amintesc acum toate momentele de după ultimul meci, nu sunt sigur că voi fi foarte exact în ceea ce voi spune. Euforia a fost atât de mare încât parcă pluteam. Bineînțeles, îmi amintesc baia în Someș când am venit de la București. Am aterizat și am mers direct să facem baie în Someș. Îmi amintesc fanii care ne-au așteptat și au cântat la aeroport. A fost ceva de nedescris. Practic pentru astfel de momente muncești ani întregi, până la urmă, că nu poți fi în fiecare an învingător. Pentru astfel de momente muncești și e, într-adevăr, un moment de relaxare maximă și de o bucurie maximă.

Da, în anul acela cred că am avut mare noroc că am câștigat exact atunci când erau Zilele Clujului. Am fost invitați la paradă, era foarte multă lume, am urcat pe scenă, toată lumea ne aplauda. Repet, un sentiment și o bucurie enormă. Asta, pe de o parte, te relaxează și te face să te gândești că ai muncit un an cu folos, însă, pe de altă parte, te și obligă să ții standardele cât mai înalte sezon de sezon.

*foto: Manases Sandor/u-bt.ro