Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Mihai Silvășan: „Mă bucur că se joacă finala între aceste două echipe”

Mihai Silvășan: „Mă bucur că se joacă finala între aceste două echipe”

Finala Ligii Naționale de Baschet Masculin, ediția 2022/2023, debutează în Oradea Arena, acolo unde pe 14 și 16 mai sunt programate primele întâlniri dintre CSM CSU Oradea și U-BT Cluj-Napoca. Se joacă pe sistemul „cel mai bun din 7 meciuri”.

Mihai Silvășan a participat la o conferință de presă înaintea plecării spre Oradea și a început astfel:

„Urmează finala, momentul pentru care ne-am pregătit tot sezonul. Evident, e cel mai important punct al acestui sezonul competițional. De data aceasta nu avem avantajul terenului propriu, însă, cu siguranță obiectivul nostru este să câștigăm această finală. Nu ne va fi ușor. Jucăm cu o echipă extrem de competitivă, care în Liga Națională nu a pierdut până în acest moment pe teren propriu. Însă, din experiența noastră, niciun meci nu seamănă cu celălalt. Este o finală lungă, după mulți ani se joacă sub acest sistem. Echipa care va fi mai pregătită și mai constantă va reuși să câștige. Eu zic că ne-am pregătit foarte bine în ultimele zile, antrenamentele au fost intense și concentrarea a fost bună. Toată lumea așteaptă această finală și ne dorim să jucăm un baschet de calitate și să câștigăm.”

Întrebat cât contează partea mentală într-o astfel de serie, antrenorul campioanei en-titre a spus:

„Probabil cel mai mult. Întotdeauna finalele sunt cu o încărcătură aparte. Ai nevoie de anumite calități, pe lângă cele baschetbalistice, pentru a câștiga o finală. Avem experiență în acest sens și avem dorința de a câștiga. Nu ne uităm la rezultatele din meciurile împotriva lor în sezonul regulat, ci ne uităm doar din punct de vedere tactic, să vedem ce să jucăm. Știm că fiecare meci e important, știm că fiecare antrenament până la meci e extrem de important. Trebuie să cunoaștem echipa adversă extrem de bine, pe fiecare jucător în parte și să le știm tendințele. Până la urmă asta înseamnă să fii pregătit pentru o astfel de serie și cred eu că am făcut un lucru bun în acest sens.”

Silvășan a răspuns și unei întrebări referitoare la ce o să conteze mai mult în aceste dueluri, lupta la nivelul oamenilor mici sau cea sub panou:

„Bună întrebare. Vom vedea la ora primului meci. Evident, fiecare echipă are avantajele și dezavantajele ei. Cel mai important e să ne punem în valoare avantajele. Lupta sub panou e unul dintre avantajele noastre. Însă, din punctul meu de vedere, stăm foarte bine și la oamenii mici. Trebuie să jucăm un baschet de calitate până la urmă. Ce va face diferența vom vedea pe teren. Avem pregătite diferite strategii atât în apărare, cât și în atac. Însă, repet, echipa care va fi mai bună la ora meciului va câștiga, probabil.”

„Cred că e foarte important să existe astfel de rivalități”

Tehnicianul a afirmat că este extrem de dificil ca finala să se încheie în minim de meciuri:

„Noi ne dorim să câștigăm fiecare meci în care jucăm. Sunt convins că va fi extrem de greu să reușim acest lucru. Luăm totul pas cu pas. Nu facem calcule că o să câștigăm într-un anumit număr de meciuri. E total greșit să ne gândim la chestia asta. Cel mai important e să fim concentrați pe primul meci și să știm ce avem de făcut, după care vom vedea deznodământul lui și ce se va întâmpla în continuare. Probabil pentru suporteri e mai ok că se joacă pe acest sistem. Sunt mai multe meciuri de urmărit. Din punctul meu de vedere e același lucru cu vechiul sistem, deci nu cred că va fi un avantaj sau dezavantaj pentru vreuna dintre echipe.”

Ambele echipe beneficiază de suportul fanilor într-un număr mare și de săli moderne, aspect la care a făcut referire și Silvășan:

„Cred că e foarte important să existe astfel de rivalități, în primul rând. Evident, între noi și Oradea în ultimii șapte-opt ani s-a creat o astfel de rivalitate. Suntem singurele echipe care au câștigat titlul național în ultimii ani. Ne bucură asta și că fiecare echipă își dorește să câștige, ceea ce este foarte sănătos pentru o competiție ca și Liga Națională. Ne bucură că asta atrage lumea la sală. Dacă țin bine minte, meciul de la Oradea a adus cei mai mulți suporteri pentru un meci de campionat din punctul lor de vedere. Chiar și aici, la Cluj, au venit oamenii să vadă aceste două echipe chiar dacă nu a fost o miză aparte. Mă bucur că se joacă finala între aceste două echipe, zic eu de departe cele mai bune din România în acest sezon competițional și sper să fie o finală frumoasă, în care cea mai bună să câștige și să fie o propagandă bună pentru baschetul românesc.”

Întrebat la final care ar fi șansele ca după meciurile din Oradea Arena scorul să fie 2-0 pentru echipa sa, ori 1-1 în cel mai rău caz, Mihai Silvășan a spus:

„Procentual, sunt aceleași șanse și ca ei să reușească asta (n.r. să conducă Oradea cu 2-0 sau să fie egalitate la general). Repet, mergem cu gândul la victorie înaintea fiecărui meci. Nu există pentru noi că am câștigat un meci și îl putem pierde pe următorul, că e ok și 1-1. Noi ne dorim să câștigăm fiecare meci. Nu ne gândim absolut deloc la meciul doi. Ne gândim doar cum și ce să facem ca să-l câștigăm pe primul. După care, dacă îl câștigăm, ne bucurăm și mergem mai departe. Dacă îl pierdem, trecem peste și analizăm ca să câștigăm meciul al doilea.”

Finala dintre CSM Oradea și U-BT Cluj debutează duminică, 14 mai, în fieful bihorenilor de la ora 17.00 în direct pe Digisport 3, Prima Sport 3 și FRB TV. Meciul al doilea se va juca pe 16 mai tot în Oradea Arena, de la ora 18.00 (Digisport 2, Prima Sport 2, FRB TV).

*foto: Manases Sándor / u-bt.ro

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!