Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Mihai Silvășan: „Nu ne mai gândim la victoria pe care am avut-o miercuri”

Mihai Silvășan: „Nu ne mai gândim la victoria pe care am avut-o miercuri”

Sâmbătă, 14 decembrie, Arena Antonio Alexe din Oradea găzduiește confruntarea dintre campioana României și medaliata cu bronz a stagiunii precedente. Partida se anunță a fi foarte interesantă, ambele formații având niște loturi extrem de valoroase.

La mijlocul acestei săptămâni, U-BT Cluj-Napoca și CSM CSU Oradea s-au mai întâlnit o dată, iar alb-negrii s-au impus cu 81-76. Totuși, Mihai Silvășan susține că el și elevii săi nu se mai gândesc la victoria de miercuri pentru că sunt convinși că adversara este o echipă foarte bună, care va fi ajutată și de public.

Nu ne mai gândim la victoria pe care am avut-o miercuri. Am vizionat partida, ne-am dat seama ce putem să îmbunătățim. De asemenea, știm care a fost strategia lor, însă sâmbătă va fi alt meci. Ei joacă acasă, îi va ajuta sala, îi va ajuta publicul. În concluzie, va fi o confruntare foarte grea, la fel cum sunt toate cu Oradea. Va fi important să intrăm motivați și să avem o intensitate foarte bună. Altfel nu avem nicio șansă să câștigăm. Băieții înțeleg că Oradea este o echipă foarte bună, pe care o vom înfrunta tot sezonul. Cu toții ne dorim să câștigăm și sâmbătă." , conform u-bt.ro

Disputa dintre cele două rivala va începe la ora 20:30 și va fi transmisă în direct pe Digisport 4.

*foto: Manases Sandor/u-bt.ro

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!