Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Mihai Silvășan: „Nu va fi cea mai ușoară dublă, nu suntem în cea mai fericită situație”

Eduard Popa

Eduard Popa
12.03.2019

mihai silvasan cupa romaniei pitesti

U-BT Cluj va întâlni miercuri pentru a doua oară în decurs de trei zile pe cei de la BCM U Pitești. De această dată întâlnirea va avea loc în sferturile Cupei României.

Antrenorul lui U-BT Cluj, Mihai Silvășan, a vorbit despre partida care îl așteaptă în compania piteștenilor:

„Va fi un meci greu, o luptă. Piteștiul este o echipă foarte agresivă. Avem exemplul meciului de ieri care a fost extrem de agresiv. Au fost 66 de faulturi în total, multe libere aruncate. Sper ca la finalul dublei manșe noi să fim cei care vor merge mai departe, dar nu va fi ușor, nu suntem în cea mai fericită situație. Va trebui să reanalizăm jocul nostru. Avem câteva accidentări, dar și 2 jucători noi pe care să îi integrăm. Valoarea grupului, dar și valoarea noastră ca echipă va trebui să ne ajute să găsim soluții.”

Silvășan a vorbit și despre accidentările din lot:

„Rasic este în continuare sub semnul întrebării. El are o inflamație la genunchi care l-a ținut în afara lotului. Kuti era sub semnul întrebării înainte de meciul de campionat, dar în dimineața jocului a venit și mi-a spus că vrea să încerce, orice s-ar întâmpla. El nu s-a mai antrenat de la meciul cu Sibiu absolut deloc. A primit un călcâi în tibie și  avea o durere puternică. Însă a intrat bine în meci și a avut niște faze importante pe final de meci. Kyndall cred că s-a antrenat o singură dată înaintea meciului de aseară. A avut ceva probleme la spate care l-au ținut departe. Iar despre accidentările vechi, Easley va reveni într-o săptămână, în timp ce Vlad și Marinov nu cred că vor mai juca anul ăsta.”  

Cât despre noii jucători aduși la finalul lunii februarie, Mohamed și Foulland:

„Pe zi ce trece vor fi tot mai buni. Vă dați seama că sunt confuzi, nu știu încă sistemele pe care le avem în atac și în apărare, dar sunt jucători inteligenți care vor să se integreze în echipă, vor să facă parte dintr-o echipă învingătoare și muncesc în fiecare zi pentru a reuși acest lucru.”

 Meciul tur dintre U-BT Cluj și BCM U Pitești va avea loc miercuri, 13 martie, începând cu orele 19:00, în BT Arena din Cluj Napoca, și va putea fi urmărit în direct pe FRB TV.

*foto: Timotei Balota

3 comentarii la aceasta stire:
  • "U" Cluj-Napoca u66 :

    Accidentari
    Niciodată nu am avut un lot atât de decimat de accidentari ca anul acesta iar împarte din ele nu s-au produs în timpul meciurilor. Oare nu sunt si din cauza intensitatii antrenamentele? Cred ca poate fi un semn de intrebare.

    cu 5 luni în urmă (12.03.2019) Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca raress23 :

    Bun tranfer
    A fost Moldovanu. A venit sa isi faca vacanta la Cluj. Nu cred ca va mai ramane inca un sezon, desi asa at trebui. In aceste conditii mai sus de semifinala eu personal nu cred.

    cu 5 luni în urmă (12.03.2019) Raspunde
  • CSM CSU Oradea Oldtimer :

    " .....sunt confuzi,
    nu stiu sistemele pe care le avem in atac si aparare. ..."
    Care sisteme? n-am prea vazut...

    cu 5 luni în urmă (12.03.2019) Raspunde
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!