Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Mihai Silvășan: „Trebuie să vedem ce putem să facem mai bine”

Mihai Silvășan: „Trebuie să vedem ce putem să facem mai bine”

După un an de absență, U-BT Cluj-Napoca a revenit în grupele principale ale unei competiții europene. Alb-negrii au debutat în FIBA Europe Cup marți, 22 octombrie, pe terenul lui Sodertalje Kings și s-au impus cu 86-80.

La finalul jocului, Mihai Silvășan a declarat că încleștarea a fost una dificilă și că, în ciuda faptului că elevii săi și-au îndeplinit obiectivul, aceștia mai au aspecte de îmbunătățit.

A fost un meci dificil, așa cum ne-am așteptat. Suedezii au o echipă atletică și foarte puternică din punct de vedere fizic. Am văzut acest lucru la recuperările ofensive, acolo unde au cules 14 mingi de sub propriul panou. Și noi avem o echipă fizică, iar la finalul zilei cel mai mult contează faptul că am câștigat jocul.

Am fost la cârma meciului, am câștigat la șase puncte. Ne-am impus fără doi jucători importanți. Conducătorul nostru de joc a fost eliminat cu trei minute rămase din meci. Am avut obiectivul clar de a câștiga aici, dar trebuie să vedem ce putem să facem mai bine pentru a ne îmbunătăți evoluțiile. Vrem să ne calificăm mai departe și trebuie să dăm tot ce avem mai bun”, conform u-bt.ro

Pentru U-BT Cluj-Napoca urmează derby-ul cu CSM CSU Oradea de sâmbătă, 26 octombrie, ora 18:30.

*foto: Manases Sandor/u-bt.ro

5 comentarii la aceasta stire:
  • U BT Cluj-Napoca studentU :

    in sfarsit
    o declaratie mai cu substanta, nu numa caracterul baietilor, etc. :)
    ca victorie, orice victorie e importanta, si cu dinamo si cu fener si cu sodertalje. jocul insa mi se pare ca scartaie ofensiv si sper sa nu fie o continuare a ceea ce am vazut anul trecut ci o perioada de tranzitie catre un joc COLECTIV, COMBINATIV. Nu sa ne bazam ca o baga planinic sau richard.
    Ca lot, ca tot vorbeau colegii pe celalalt articol, cred ca principala problema sunt jucatorii romani. Sa stai doar in Kuti si Calnicenco mi se pare subtire de tot. Restul sunt ori praf ori prea mici sa poata face fata in meciuri de liga 1 si chiar sa contribuie sau macar sa nu strice. La straini cred ca stam mult mai bine fata de alti ani, pe toate pozitiile avem jucatori f buni pt valoarea LNBM. Numai sa fie sanatosi, asta i tot.

    cu 4 ani în urmă (23.10.2019) Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca vass bela :

    Asa este,
    studentUle, problema mare e la jucatorii romani . Tu zici ca avem doar doi, eu zic ca numai pe Calnicenco, Kuti urmand sa fie folosit,ca si pana acum, pe postul de U23 , chiar daca va juca ( si o va face ) si in repriza a doua . Oricum, cum ai spus si tu, stam rau de tot la capitolul romani, chiar nu-i inteleg pe conducatori cum au luat aceasta decizie . Si cum am amintit in pagina precenta, neavand destui romani-seniori, lotul e prea subtire pt a rezista pe toate fronturile chiar daca nu s-ar accidenta niciunul .

    cu 4 ani în urmă (23.10.2019) Raspunde
  • uplifter :

    Cluj
    La prima vedere poate părea ca nu stam bine la capitolul romani, dar hai sa ne uitam la ceilalti... cine sta bine la acest capitol? Oradea este cea mai ok, dar datorita lui Watsonescu și Richardescu, pt ca Bobe nu inspira cine știe ce încredere și valoare. Sibiul are pe Tohatan, ok. Torok pare deocamdată fratele mai slab al lui Roli. Craiova cu Diculescu și Tibarna sau Pitești cu Fraseniuc, Gheorghe și Ciotlaus nu oferă prea multe motive de teama pt Cluj la capitolul romani. Și apoi când ai străinii pe care ii ai și mai ales ideea noua de joc de anul asta, nu cred ca îți mai trebuie cine știe ce romani.

    cu 4 ani în urmă (23.10.2019)
    • U BT Cluj-Napoca studentU:

      pai
      cam ce ai enumerat e mai bun decat ce avem noi
      nu uita la Oradea de Fometescu care pare sa prinda din ce in ce mai multe minute, nu uita de Dragoste la TM, nu uita ca Gheorghe si Tohatan, dupa campania nationalei par sa fi prins si experienta si curaj si li se dau si minute bune si au inceput sa joace baschet.
      Atata timp cat trebuie sa ai mereu un roman in teren, ceilalti patru pot fi cat de buni, e greu sa te aperi si sa ataci in 4 contra 5. Eu zic ca romanul conteaza foarte mult. Vom vedea pe parcursul sezonului ce va fi.

      cu 4 ani în urmă (24.10.2019)
    Raspunde
  • Heidy :

    Felicitari!!!
    Pina la urma rezultatele vorbesc,am vazut majoritatea meciurilor atat in campionat cat si in Cupe,eu una nu sunt asa de optimista in privinta atingeri obiectivelor......sper sa ma insel😁😁😁 Bafta in continuare

    cu 4 ani în urmă (25.10.2019) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!