Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Mihai Silvășan: „Vrem să le transmitem suporterilor că nu cedăm”

Mihai Silvășan: „Vrem să le transmitem suporterilor că nu cedăm”

Sâmbătă, 20 mai, finala stagiunii 2022-2023 a Ligii Naționale de Baschet Masculin continuă cu meciul al treilea al seriei dintre CSM CSU Oradea și U-BT Cluj-Napoca. Trupa bihoreană conduce cu 2 la 0 după două victorii obținute pe teren propriu, într-o Oradea Arena sold-out.

După două titluri la rând, formația clujeană este în pericol să rateze titlul în acest sezon, având mare nevoie de două victorii în BTarena. Iată ce a declarat Mihai Silvășan, înaintea jocului 3:

„În primul rând, vrem să le transmitem suporterilor că nu cedăm. Finala se termină când cineva va câștiga patru meciuri. Evident că deznodământul partidelor de la Oradea nu a fost cel așteptat, voiam minimum o victorie acolo. Mergem mai departe, urmează acum două meciuri pe teren propriu și suntem pregătiți. Cu ajutorul fanilor sperăm să obținem două victorii. Pentru asta ne vom lupta până la final. Trebuie să avem atitudinea corectă și să ne revenim!”, a spus antrenorul alb-negrilor, conform u-bt.basketball.

Disputa din BTarena va începe la ora 18:15 și va putea fi urmărită, în direct, pe Digi Sport 4 și pe Prima Sport 4. Luni, 22 mai, de la ora 19:00, tot în Cluj-Napoca, se va juca partida a patra dintre cele două formații.

*foto: Manases Sandor/u-bt.basketball

1 comentariu la aceasta stire:
  • CSM CSU Oradea Malone Karl :

    Hai să dăm mînă cu mînă...
    Mesajul transmis către suporteri de către Team Silvă este unul clar, unul fără echivoc: la primul meci al finalei am avut "o mînă moartă" dintre cei șase străini de pe foaie, la al doilea joc am avut "două mîini moarte" tot dintre aceeași care sînt considerați nucleul echipei, iar azi la al treilea meci ne pregătim să creștem la trei numărul "mîinilor moarte" din teren! În concluzie: să speri la o finală cu mai mult de patru apariții înseamnă să-ți dorești să te dai în spectacol, un spectacol numit "Death hand walking", asta deoarece în mod evident asistăm la o progresie aritmetică cu rata egală cu unu, la fiecare meci nou crește numărul mîinilor moi cu încă una...

    cu 11 luni în urmă (20.05.2023) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!