Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Mikel Ereno rămâne în staff-ul lui CSU Sibiu și în sezonul următor

Mikel Ereno rămâne în staff-ul lui CSU Sibiu și în sezonul următor

BC CSU Sibiu a anunțat joi, 20 iulie, continuarea colaborării cu Mikel Ereno, ibericul făcând parte din staff-ul clubului galben-albastru din vara anului 2022.

Ereno s-a alăturat anul trecut proiectului de la Sibiu, în postura de antrenor asistent, pe când principal a fost Miguel Angel Hoyo. CSU Sibiu a cucerit medaliile de bronz în campionat cu Ereno în staff-ul tehnic.

El și-a început cariera de antrenor la academia lui Betis Sevilla, după care a avut experiențe la Selfoss Karfa (Islanda) și Club Baloncesto Tizona Burgos (Spania – LEB Plata). Ereno a fost asistent și la naționala de seniori a Camerunului.

Tot în cursul acestei zile a devenit oficială participarea lui CSU Sibiu în grupele FIBA Europe Cup. Sibienii fac parte dintr-o listă de 13 echipe care au locul asigurat direct pe tabloul principal, o altă reprezentantă a României în competiție fiind Rapid București, care va avea de trecut de faza calificărilor.

Medaliata cu bronz din ediția 2022/2023 a Ligii Naționale a perfectat până acum trei transferuri (Nandor Kuti, Yordan Minchev, Kyle Adnam) și va avea în lot mai mulți jucători din echipa de anul trecut (Rareș Uță, Mirel Dragoste, Aurelian Gavriloaia, Bogdan Bădițașcu, Monyea Pratt, Mouhamed Barro), precum și pe antrenorul Tomas Rinkevicius.

*foto: Bogdan Isailă

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!