Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Momente memorabile din baschetul românesc: Coșul lui Tyler Morris care a oprit hegemonia Asesoft

Momente memorabile din baschetul românesc: Coșul lui Tyler Morris care a oprit hegemonia Asesoft

Adi Tudor. Cinci secunde. Patru secunde. Adi Tudor aruncă cu boltă scurtă. Recuperează. Morris aruncă. Morris...Incredibil, incredibil, incredibil așa ceva” este comentariul lui Emil Hossu-Longin în meciul 6 al finalei din 2011 dintre U Mobitelco Cluj-Napoca și CSU Asesoft Ploiești.

Vorbele jurnalistului au rămas în istorie și în memoria fanilor ardeleni care se întorc mereu și mereu la coșul lui Morris, înaintea fiecărui duel important.

Începând cu sezonul 2003-2004, trupa din Ploiești cucerise fiecare titlu și, în trei din cele șapte finale, adversară a fost chiar U Mobitelco. Alb-negrii au pierdut ultimul act în 2006, 2008 și 2010, fapt ce a dus la formarea unei adevărate rivalități între clujeni și prahoveni. În 31 mai 2011, U Mobitelco reușea în sfârșit să o învingă pe CSU Asesoft (64-61), o formație care la acel moment părea de neînvins, și să întrerupă o secetă de 15 ani.

Baschet.ro a stat de vorbă cu antrenori, jucători și manageri ai celor două echipe și am conturat o adevărată „istorie povestită” a celei mai spectaculoase finale din Liga Națională în ultimii zeci de ani.

Rivalitatea dintre CSU Asesoft și U Cluj, o pagină din istoria baschetului românesc

Marcel Țenter (U Mobitelco - antrenor): Despre rivalitatea dintre Cluj și Ploiești, pot să vă spun că era foarte mare. Meritul Ploieștiului la acea vreme a fost că, datorită investițiilor masive făcute în baschet, a silit întreg campionatul să încerce să egaleze cumva noul ritm impus. Nu a fost ușor și a durat câțiva ani în care echipa ploieșteană a dominat fără drept de apel. Ba chiar au câștigat și o cupă europeană. Așa că, în acest context, bineînțeles, toată țara dorea ca cineva să-i detroneze, iar noi n-am făcut altceva decât să încercăm mereu.

Mihai Silvășan (U Mobitelco - căpitan): Ploiești era echipa de top a ultimilor zece ani, câștigaseră multe titluri de campioni naționali. Noi eram, înainte de acel titlu, cam singura echipă care îi punea probleme serioase. Se adunase o frustrare foarte mare din partea noastră pentru că nu reușeam să îi învingem.

Adrian Tudor (CSU Asesoft - jucător): Rivalitatea era mare, ambițiile nu erau doar între jucători, ci și între conducerile echipelor. Amintiri frumoase, jocuri cu miză și jucători de excepție în ambele tabere. Mulți jucători ai Clujului mi-au plăcut, aveau caracter, în special românii.

Mircea Cristescu (U Mobitelco - președinte): Am avut o rivalitate, probabil, de vreo zece sau doisprezece ani. O rivalitate care cred că s-a dovedit constructivă baschetului românesc. Întotdeauna am încercat să le facem față chiar dacă n-am avut condițiile pe care ei le puteau avea. An după an, chiar dacă pierdeam, pot să spun că o făceam cu capul sus și de-abia așteptam să înceapă următorul campionat.

Paul Chetreanu (U Mobitelco - jucător): Asesoft, probabil după West Petrom Arad, a fost echipa din baschetul românesc care a adus cel mai mare plus, atât campionatului intern, cât și baschetului românesc, pe plan internațional, prin ridicarea ștachetei la nivel de investiții financiare și prin profesionalism. Au adus niște jucători de calibru din afara țării ceea ce a adus un plus mare întregii mentalități legate de baschetul din Romania.

Levente Szijarto (CSU Asesoft - jucător): A fost o rivalitate din ambele părți care a facut ca baschetul românesc să crească, să prospere. Au fost vremuri minunate. Mulțumesc pe această cale suporterilor celor două formații și a tuturor echipelor din România, conducătorilor și tuturor celor implicați în fenomenul numit baschet, pentru anii minunați și de neuitat petrecuți împreună, indiferent de tabere. Am crescut împreună. Vă mulțumesc!

Branko Cuic (U Mobitelco - jucător): După primul sezon al meu când noi am pierdut finala, hai să spunem ciudată, cu 4-3 împotriva lui Asesoft, deja se simțea în aer rivalitatea. Aceasta a construit un fel de foame în noi să batem pe Asesoft. A durat ceva timp, patru ani buni și trei finale disputate contra lor, dar s-a întâmplat ca un vis, într-un mod senzațional. După perioada asta de timp care a trecut pot să spun că era un mare avantaj pentru noi că exista Asesoft. Ei ne-au motivat să muncim și mai bine pentru a ajunge acolo sus. Eu știu cel mai bine cât de greu era să câștigi împotriva lui Asesoft, cu toată infrastructura lor, fiindcă am jucat cinci finale cu ei.

Attila Verdeș ”Hiena” (U Mobitelco – unul din liderii galeriei): Rivalitatea era între jucători. Bineînțeles, Burlacu avea farmecul lui. În timpul meciului, aveai treabă cu el, dar, după, venea cu tine și povestea. Dado era total. Când venea la Horia Demian, înainte cu o oră de meci, stătea la bere cu noi.

Paul Chetreanu: Luptele cu Asesoftul au fost tot timpul crâncene. Existau și jocuri de culise, însă nu vreau să intru în acele detalii. De fiecare dată trebuia să ne pregătim ca de război. Nu era vorba numai de baschet. Era vorba de o luptă fizică care trecea adesea dincolo de limitele jocului. Era ca un război spartan care se ducea, atât pe plan psihic, cât și pe plan fizic. Trebuia să fii pregătit cu multe armuri pentru a face față acestei lupte. Îmi amintesc emulația din jurul echipei care a existat atunci în Cluj. Cred că nu doar Clujul, ci toate echipele din campionat erau alături de noi. Fiecare își dorea să nu mai vadă același nume în dreptul titlului.

La sfârșitul sezonului 2009-2010, echipa pregătită de Marcel Țenter a suferit o nouă dezamăgire în finala campionatului. „Studenții” au pierdut primele două meciuri într-o manieră spectaculoasă și CSU Asesoft Ploiești a cucerit al 7-lea titlu la rând.

Asesoft venea după un titlu câștigat în fața lui U cu două „buzzer-beatere”

Ionuț Georgescu (CSU Asesoft – președinte executiv): În primul meci, Adrian Blidaru a dat un coș de trei puncte în ultima secundă la Cluj acasă, în aceeași sală, și, în meciul doi, Darius Hargrove a dat un coș de trei puncte, în ultima secundă, de la zece metri, prin care am egalat, am mers în overtime și am bătut. Apoi, acasă, am câștigat următoarele două meciuri.

Mihai Silvășan: Cu un an înainte de a câștiga titlul național, am terminat sezonul regulat pe primul loc însă, în finală, am pierdut cu 4-0 după ce, în primele două meciuri disputate la noi acasă, ne-au învins cu două aruncări incredibil de grele.

Mircea Cristescu: Am și spus că dacă finalele acestea cu Asesoft s-ar fi jucat în State, s-ar fi făcut filme după ele. Cu un an înainte am pierdut două meciuri la Cluj în aceeași manieră, în ultima secundă. O dată Blidaru și o dată Hargrove. După care, în următorul an, am câștigat noi în ultima secundă.

Paul Chetreanu: Penultima finală cu ei probabil a fost una extrem de frustrantă, având în vedere maniera norocoasă în care ne-au bătut pe teren propriu. Noi eram atunci, pentru prima dată, favoriți, având în vedere cum a arătat tot campionatul până la momentul finalei. Îmi amintesc perfect reușita lui Blidaru din primul meci de la centrul terenului, iar, în următorul meci, coșul de trei al lui Hargrove care a dus meciul în prelungiri. A fost dureros să pierzi în fața propriilor suporteri.

Însă, până la începerea noii stagiuni, situația s-a schimbat destul de mult. U Mobitelco a păstrat același nucleu de jucători, în timp ce CSU Asesoft a mizat pe o formație nouă, cu patru jucători aflați la primul contract profesionist.

Sezonul 2010/2011: U Cluj a păstrat nucleul de jucători, Asesoft a schimbat toți străinii

Mircea Cristescu: Noi am reușit să ne menținem, să zic, câțiva jucători emblematici precum Krstanovic, Kyndall Dykes. Zoran a fost adus de Misha Perisic, era cel mai bun coșgeter din liga a doua a Serbiei. Mi l-a propus și am fost de acord cu el. Pe Kyndall l-am găsit eu pe internet, pe Youtube, de la un prieten cu care am jucat în Ungaria și, Dumnezeu să-l odihnească, a murit din păcate. Dar, datorită lui, am reușit să-l avem pe Kyndall care an de an a crescut. Cuia (n.r. Branko Cuic) și, bineînțeles, am ținut la doi jucători „ca la ochii din cap”. Vorbesc aici de Paul Chetreanu și de Mihai Silvășan, Mihai chiar având oferte de la Asesoft și din alte părți, dar n-a plecat de lângă noi. Acesta a fost nucleul de jucători care au dus greul în teren și care au creat spiritul echipei. Bineînțeles, spiritul echipei se datorează, în principal, lui Paul și lui Silvă.

Ionuț Georgescu: A fost un sezon extrem de ciudat. Posibilitățile de a face o echipă competitivă nu au mai fost aceleași ca în ultimii ani. Ca dovadă stă și alcătuirea echipei cu foarte mulți rookies. Am terminat cu cinci jucători americani și patru dintre ei erau rookies. Ia să vedem: Ford, Doneal Mack, Westrol, Qarraan Calhoun și Emmanuel Okoye. A mai fost Nikola Ilic care, în timpul sezonului, a aflat că are cancer și Goran Gajic, nașul lui Nikola Ilic care, la început de sezon, și-a rupt mâna și a fost o complicație. A pierdut tot sezonul în acel moment.

Branko Cuic: Acela era deja al 4-lea sezon al meu în tricoul alb și negru și a treia finală cu Asesoft. Pur și simplu, din primul an m-a prins atmosfera construită de băieții clujeni în echipă. Apoi s-au adăugat și niște străini cu caracter și s-a format un nucleu unit cu fanii și galeria extraordinară.

Attila Verdeș: Cuic avea un spirit de luptă incredibil, nu am mai văzut așa ceva, Zoki ne dădea siguranța liberelor, din șase marca șase sau din zece rata una iar, sub panou, recupera Thomson. Nu mai vorbesc de Dykes care lua mingea și se ducea cu ea, avea un curaj de a pătrunde... Fiecare a avut rolul lui.

Paul Chetreanu: În Cluj, chiar dacă exista și există tradiție în baschet, investițiile erau mult mai reduse față de cele de la Ploiești. Anul următor, după convalescența pierderii acelei finale, am reușit să ne adunăm și să ne recăpătăm forțele și, cum norocul se mai schimbă în baschet și mingea este rotundă, de data aceasta a fost de partea noastră, prin coșul fantastic reușit de prietenul nostru Morris.

În luna februarie a anului 2011, conducerea lui U Mobitelco a avut curajul de a-l semna pe un jucător tânăr, venit după o perioadă lungă în care nu mai jucase baschet. Este vorba de Tyler Morris, cel care avea să devină eroul clujenilor în meciul 6 al finalei.

Mircea Cristescu: Tyler a venit în februarie. Atunci l-am adus pe Golden Boy, cum i se spune.

Tyler Morris (U Mobitelco - jucător): Decizia mea de a merge să joc în Europa este cea mai bună alegere pe care aș fi putut să o fac în acel moment al vieții mele. Sunt multe motive, însă majoritatea sunt legate de oamenii din România, de staff-ul tehnic, de coechipierii mei și, evident, de faptul că am luat titlul în primul meu sezon. Când îmi amintesc că doar cu două luni înainte mă gândeam să renunț la baschet mi se pare o nebunie. Aș fi pierdut o perioadă așa de bogată și o mulțime de relații minunate care, până la urmă, sunt cele ce contează cel mai mult.

Cum au ajuns cele două echipe în finala din 2011

Ambele rivale s-au calificat cu ușurință în playoff și au trecut fără probleme de faza sferturilor, învingându-le pe CSU Sibiu și pe BCM U Pitești cu scorul de 3-0. În semifinale, U Mobitelco a câștigat cu 3-2 împotriva lui Gaz Metan Mediaș, iar CSU Asesoft a depășit-o cu 3-1 pe CSA Steaua București. Așadar, scena era pregătită pentru o nouă confruntare a celor două formații, a patra finală din ultimii șase ani.

Ionuț Georgescu: Am trecut, în sferturi, de Pitești și, în semifinale, de Steaua cu 3-1. Atunci am avut primul semn de lipsă de experiență, la 2-0, în meciul de la Steaua, meciul trei. Am pierdut meciul pe o repunere la care nu am făcut switch și a rămas un om liber sub panou, la ultima fază. Cred că Joshua Jackson. Oricum Steaua avea o echipă foarte bună și era favorită la campionat dacă nu ar fi avut problemele acelea financiare. Jucau Mandache, Căruțașu, Stănescu, Hristo Nikolov... O echipă grozavă. Bavcevic era antrenor. Deci, n-am făcut switch-ul acolo, ne-au egalat și ne-au bătut în prelungiri. Apoi, am bătut noi în meciul patru.

Marcel Țenter: Trecuseră 15 ani de la ultimul titlu. Însă, cand ești angrenat în „nebunia” campionatului, nu te mai gândești la statistici. Te concentrezi doar la obiectivul echipei. Când toată lumea din jurul echipei simte că se poate, începi să speri. Un campionat câștigat înseamnă foarte mult pentru toată lumea implicată în fenomen. Însă, mai important ca perioada de timp dintre cele două titluri naționale era atunci să detronăm Ploieștiul.

Primul semn că situația va fi diferită de cea din sezonul precedent a venit în meciul 1. Kyndall Dykes a marcat 36 de puncte în deplasare și și-a condus echipa spre o victorie la zece puncte: 79-89. Partida secundă a fost adjudecată de ploieșteni cu scorul de 82 la 69 dar, revenită pe teren propriu, U Mobitelco a câștigat următoarele două jocuri: 66-65 și 84-76. La scorul de 3-1 pentru adversari, CSU Asesoft Ploiești s-a impus pe teren propriu (68-56) și seria s-a reîntors la Cluj pentru meciul 6.

Care a fost atmosfera înaintea meciului șase al finalei din 2011

Cătălin Burlacu (CSU Asesoft - căpitan): Îmi amintesc că ne era tot mai greu în acea finală, dar eram încrezător. Îi aveam pe Levi, pe Adiță, care așteptase șapte ani să devina primul conducător de joc. Efectiv, clipa venise pentru el în momentul acela. Ideea era să egalam la 3 și să întoarcem seria la Ploiești.

Marcel Țenter: Toate meciurile din finală au fost dificile. Însă acel meci a avut o semnificație deosebită, din punct de vedere psihic, pentru noi toți. Noi nu aveam în componența echipei niciun campion. Nici jucători și nici noi, cei din staff-ul tehnic, din postura de antrenori. Așa că, nemaifiind în situația de a avea un meci decisiv în economia finalei, cea mai grea componentă în pregătirea meciului nu a fost cea tactică, ci cea mentală.

Paul Chetreanu: Eram destul de nerăbdători cu toții. Era și anxietate și entuziasm și o frică de eșec. Aș putea zice că era destul de confuză situația, însă fiecare știa ce are de făcut. Ne-am unit forțele, căci eram o echipă extrem de unită, eram aproape unii de ceilalți și în afara terenului, ceea ce consider și acum că a adus acest succes Clujului. Ca atare, acei oameni mi-au rămas foarte buni prieteni și în zilele acestea.

Attila Verdeș: N-ai cum să uiți așa ceva. În ziua respectivă, mi-am luat liber de la servici, lucram la Iulius Mall. Așteptam de mult momentul în care urma să jucăm un meci decisiv pentru titlu. Trecuseră 15 ani de așteptare. Nu era la modă Facebook-ul și Messenger-ul, dar am încercat să mobilizăm lumea să vină cu o oră și ceva înainte.

Cătălin Burlacu: Înainte de meci, toți cei menționați mai sus, plus subsemnatul, eram chemați la o întâlnire cu proprietarul echipei, Sebastian Ghiță. Singura lui dorință era să se asigure că noi vom da totul. Ne-a întrebat dacă mai credem în șansele noastre. Discuțiile erau deschise în orice subiect, dar, când venea vorba de baschet, eram mega serioși și deveneam imediat gata de luptă. Eu deveneam irascibil, gata de luptă imediat când vedeam pe cineva de lângă mine un pic nesigur. Bineînțeles că l-am asigurat că vom întoarce seria acasă și că vom câștiga acea finală, ca toate celelalte de până atunci.

Paul Chetreanu: Nu exista în acel moment altă variantă pentru noi decât să învingem fiindcă știam că, dacă seria se va duce până în ultimul meci, probabilitatea de a învinge era extrem de mică, o misiune aproape imposibilă. Personal, știu că eram în cantonament, la Hotel Premier, și n-am reușit să închid un ochi toată noaptea. Am stat în baie căci Silvă dormea tun și n-am vrut să-l deranjez. Am zis că măcar unul dintre noi să se odihnească.

Attila Verdeș: Voiam ca atunci când intră Asesoft în sală să creem acea atmosferă care fusese cu 15 ani în urmă, împotriva Stelei. În '96, când am luat ultimul titlu contra Stelei, cu două ore înainte era sala pe jumătate plină și, când au intrat steliștii, s-a creat o atmosferă care le-a turnat plumb în picioare. Deja de atunci se știa că vor pierde meciul. Noi am încercat să retrăim acele momente, era 3-2 și am avut timp să ne anunțăm unul pe altul să venim mai repede la sală.

Branko Cuic: Când mă gândesc la meciul ăsta, simt ca și cum sunt pe teren iar. Știu că în ochii noștri s-a văzut hotărârea că următorul meci nu va mai fi. S-a simțit importanța meciului, era un scor mic și noi am ajuns în ultimul minut fără pivoți, aceștia fiind eliminați.

Marcel Țenter: Acel meci nu a fost spectaculos decât la ultima fază. În rest, din cauza presiunii enorme care apăsa pe umerii noștri, meciul a fost lent, fiecare echipă mergând doar înspre execuții care nu implicau un grad mare de risc. Însă am avut noroc de un staff dedicat, dar și de o echipă matură și disciplinată care a crezut în ceea ce facem până la final.

Attila Verdeș: Atunci nu puteai cumpăra online, dar în ziua aia s-au vândut toate biletele. Afară au fost o grămadă care nu a putut să intre. S-au mai pus scaune în spatele panourilor, deci, într-o sală de 2700, au intrat 4000 de oameni. E incredibil.

Într-o sală arhiplină, cele două finaliste au oferit un joc anost, cu puține realizări ofensive și cu o mulțime de greșeli. Primul act s-a încheiat cu scorul de 17-10 pentru U Mobitelco și, la pauză, tabela arăta 31 la 24 pentru aceeași formație. Alb-negrii au condus de la început până la final însă nu au reușit să se mențină la o diferență de opt, zece puncte.

Kevin Ford II a evoluat excelent pentru oaspeți și, profitând de trei libere ratate de Zoran Krstanovic, a apropiat-o pe CSU Asesoft la trei puncte de adversari. Apoi, Calhoun Qarraan a finalizat un coș cu fault și scorul a devenit 61 egal. Mingea a ajuns la Tyler Morris, rămas liber în zero grade, dar acesta a ratat și inelul, și panoul.

Cu 14 secunde rămase, Adrian Tudor a fost cel ce a condus atacul alb-albaștrilor. Acesta a pătruns și a ratat, Morris a recuperat și a aruncat în ultima secundă a confruntării. Mingea a urcat până în tavanul sălii „Horia Demian” și apoi a intrat în coș, aducându-i lui U Mobitelco primul titlu după 15 ani.

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Baschet.ro (@baschet.ro) on

Cum au trăit protagoniștii partidei aruncarea lui Tyler Morris

Adi Tudor: În acea adrenalină, în mod normal, mingea trebuia să fie jucată de Westrol, însă a ajuns la mine. Aveam zece gânduri în minte: să trag de trei, să pătrund, poate scot fault, să dau pasa la Guțoaia care venea pe baseline. Multe gânduri. Dintre toate, am ales acea pătrundere mult prea devreme. Vorba lui Iacobescu: „Dacă o bagi, ești erou, dacă nu, ești un bou!”

Paul Chetreanu: Aruncarea lui Blidaru știu că mi-a făcut inima să stea în loc și să nu mai bată pentru câteva secunde bune. Apoi, eu am fugit anticipat „în offside” pe contratac, știind că mai e puțin timp pentru a primi o pasă lungă. Însă Morris a bătut de câteva ori mingea și a aruncat-o în neant. Țin perfect minte că mi-a fost ciudă pe moment că nu a pasat și că a riscat acea aruncare însă ulterior, pe video, am văzut că luase decizia bună. Nu apucam să arunc la coș dacă făcea acel lucru. Eram sub inel și mingea mi-a căzut din plasă în brațe.

Ionuț Georgescu: Acum, la scor egal, la ei erau eliminați, nu mai țin minte, cred că Zoran Krstanovic, dar oricum eram în avantaj. I s-a spus clar lui Adiță: „Arunci în ultima secundă, nu mai devreme. Dacă nu o bagi, ajungem în overtime”. Stăteam cu sufletul la gură iar el, motivat de reușita din finala anului precedent, a ales să arunce puțin mai devreme. Clujenii au recuperat, a ajuns mingea la Morris și acum am în cap comentariul de la TVR: „Morris, cu panoul...este. Clujul este campioană”.

Branko Cuic: Îmi amintesc că m-am apărat la poziția 4 și Silvă era la poziția 5. Îmi amintesc șutul liber al lui Tyler, în penultimul atac, din short base și că a dat airball. Am ajuns în ultimele 14 secunde. În situația aceasta, noi, măcelăriți cu faulturi, fără pivoți și bancă și Asesoft, în formulă completă, ar fi fost logic să faultăm imediat și să încercăm să câștigam la ultimul atac. Cu noroc, am decis să ne apărăm, Blidaru a pătruns, a ratat și apoi a urmat gaura neagră pentru câteva secunde.

Cătălin Burlacu: Cele două, trei secunde rămase după acțiunea conducătorului nostru au făcut ca ei să mai aibă o șansă de a arunca la coș, până la finalul timpului regulamentar. O aruncare fără precedent și cu un cu totul alt deznodământ decât cel scontat de noi. Nu poți invoca norocul fiindcă, dacă lași să se întâmple, se poate întâmpla. Și s-a întâmplat!

Tyler Morris: A fost mai mult o reacție la un sentiment decât un gând. Nu m-am gândit la nimic când am aruncat, nu m-am gândit la nimic când mingea a intrat în coș, dar m-am simțit extraordinar. Toată viața visezi la situații de genul acesta și faptul că mi s-a întâmplat cu adevărat încă mă uimește. În plus, i-am iubit pe coechipierii din acea echipă. I-am iubit și îmi este dor de ei. Chiar dacă am fost încântat că am câștigat cu aruncarea mea și că am primit acea recunoaștere personală, am fost la fel de bucuros că Cluj a învins-o pe Ploiești și că am făcut asta ca un grup.

Ionuț Georgescu: Clujul avea o echipă foarte, foarte bună și acel coș, ca să mă rezum la el, a fost răsplata destinului pentru Cluj față de ce se întâmplase cu un an înainte când ne-am impus cu 4 la 0 în finală.

Levente Szijarto: Am fost foarte dezamăgit. A fost o aruncare mega norocoasă, peste un jucător de-ai noștri, de după mijlocul terenului. Ce aș putea să zic? Așa e în viață și în sport uneori. Se întâmplă lucruri neașteptate.

În momentul în care mingea aruncată de Morris a intrat în coș, sala a erupt și a urmat o bucurie de nedescris. Marcel Țenter a alergat spre colțul opus al terenului, jucătorii alb-negri au început să fugă în toate direcțiile și suporterii clujeni au intrat pe parchetul sălii, spre uimirea adversarilor care au rămas împietriți.

„Horia Demian” a erupt ca un vulcan după aruncarea lui Morris

Ionuț Georgescu: Îmi amintesc o invazie a terenului aproape ca la marile finale ale lui Boston Celtics, din Boston Garden, când fanii umpleau terenul. Țin minte și acum, a fost primul meu an cu o funcție executivă la club, chiar dacă eram la început. Aveam o echipă tânără: Adi Guțoaia era acolo, străinii care erau neexperimentați. Ok, erau Burlacu, Levi și Adiță, dar ceilalți jucători erau tineri. În momentul în care a marcat Morris, efectiv, am avut sentimentul ăla că imaginea din fața ochilor tremura, la ce zgomot a fost, la ce reacție a avut sala.

Marcel Țenter: Au fost momente de descătușare. Eram cu toții epuizați după o lungă perioadă de nesomn și presiune psihică foarte mare. Finala s-a încheiat cu o aruncare de vis a lui Taylor, care a compensat, cumva, cele două aruncari similare din finala campionatului precedent, executate de jucătorii ploieșteni. Am fost cu toții fericiți că am reușit să învingem, că am dovedit în teren că eram cei mai buni. N-am să uit niciodată suporterii care au invadat terenul într-o clipită. Au fost momente unice.

Adi Tudor: Pff, mi-a căzut toată sala în cap, am fost frustrat, dezorientat, nu înțelegeam de ce intrau suporterii pe teren. Nu îmi venea să cred, așteptam următorul meci. După ceva timp, am realizat ca și-a băgat nasu' Karma...căci, cu un an înainte, eu eram ăla care dădea de la jumătate în ultima secundă! Morris, jos pălăria!

Mihai Silvășan: A fost foarte multă lume. Țin minte că după ce Tyler Morris a reușit să înscrie acel coș în ultima secundă, lumea a fugit înspre noi, oamenii din tribune au intrat pe teren. După un anumit timp, am văzut reluările și oamenii intrau pe teren însă sala rămânea tot plină. Evident, erau mai mulți oameni decât capacitatea normală a sălii. Fantastic.

Mircea Cristescu: E o amintire plăcută, poate un pic jenantă. Pentru că, atunci când mingea a intrat în coș, eu m-am trezit instant în tribuna oficială cu picioarele sus.

Attila Verdeș: Toți eram în alb. În momentul în care s-a marcat coșul victoriei, eram acolo sus unde stă de-obicei galeria. Eu cred că nu am făcut trei pași și eram deja pe teren. Atât țin minte, mi-a intrat piciorul în tobă, s-a spart toba, dar nu ne-a părut rău. Am ajuns pe teren și nici nu știu să zic ce s-a întâmplat. Din filmulețe mi-am dat seama ce am făcut atunci fiindcă, pe moment, nu realizam ce se întâmplă. Efectiv, am fost ca o familie.

Ionuț Georgescu: M-am uitat la tot ce era în jurul meu, nimănui nu-i venea să creadă. Sebastian Ghiță a sărit din tribuna din spatele băncii și a avut cea mai surprinzătoare reacție. A bătut palma cu noi, cu mine, cu Alex, cu Dado și a zis: „Hai că dacă era să se termine, nu se putea termina decât așa!” Practic, cele șapte titluri consecutive, acea serie a fost întreruptă.

Paul Chetreanu: M-am rupt total de realitate și-mi amintesc că m-am trezit în tribune alături de familia mea, care stătea în partea opusă a coșului de baschet și jubilam de fericire. Apoi s-a făcut infern când tot publicul a intrat în teren, astfel încât nu mai puteai arunca niciun ac. Era să mă sufoc, nu mai aveam aer și am ieșit, la un moment dat, înspre vestiare, pentru a-mi reculege suflul și apoi am intrat înapoi să sărbătorim titlul. Au urmat câteva săptămâni de distracție și sărbătoare în care am făcut multe tâmpenii, dar să nu intrăm în detalii.

După lovitura lui Morris a urmat baia în Someș

Attila Verdeș: După meci, Cuic mi-a dat tricoul lui, îl am și acum în dulap ca amintire. Apoi, a urmat tradiționala baie. Am sărit și eu în Someș, Santa a sărit pe mine și, timp de o săptămână, nu mi-am simțit coastele. Nu mi-a părut rău. După baia din Someș, a urmat petrecerea de la terasa de lângă sală. Apoi am mers la pizzeria Sinaia, de după Someș. Am fost câțiva din galerie.

Mihai Silvășan: Eu mai trăisem o asemenea satisfacție, în sensul că am avut un turneu final de juniori disputat în Sala Sporturilor „Horia Demian”. Am câștigat titlul la juniori și am făcut și atunci baie în Someș. Deci nu eram novice, să spun așa. Evident, noi doar am continuat tradiția și, automat, după ultimul fluier, am fugit toți înspre Someș. Știam că vom face chestia asta și nu cred că se aștepta nimeni la altceva.

Adi Tudor: Am jucat multe finale, dar aceasta a fost cea mai grea din carieră. M-am simțit foarte rău mult timp. După acel an, am și plecat la Târgu Mureș. Asesoft m-a educat și mi-a dat multe în viață. Always in my heart!

Branko Cuic: Următorul lucru pe care mi-l amintesc e că toată lumea alerga, se bucura, se îmbrățisa.

Mihai Silvășan: Țin minte că după acea finală eram extrem de bucuroși și, sincer, nu îmi aduc aminte foarte multe din acea perioadă, din următoarele zile. Euforia era atât de mare, parcă eram într-un vis. Știu că am mers în centru, am fost prezentați la Festivalul de film TIFF în acea perioadă. Lumea ne-a primit foarte călduros.

Ionuț Georgescu: A fost greu pentru mine, țin minte că la masa de final era ca un fel de parastas. Toată lumea era cu capul în pământ dar am vrut, totuși, să avem o masă de final cu toți jucătorii. A fost o echipă tânără care cred că s-a autodepășit. Asesoft, în acel an, poate era a patra favorită la titlu după Steaua, Mediaș și Cluj. Asta este părerea mea acum. Dar, disputa aceea și cum s-a schimbat situația de la un an la altul au adus și mai multă dramă și pasiune în rivalitatea Asesoft-Cluj.

Un pic de istorie alternativă a finalei din 2011

Suntem ființe umane și adesea ne place să ne întrebam „Cum ar fi fost dacă?”. Ne place să facem scenarii în minte, să construim ipoteze așa că nu am putut să nu întrebăm „Cum ar fi fost dacă Morris nu ar fi înscris acea aruncare?”.

Adi Tudor: Dacă se ajungea în overtime, cred că se putea întâmpla orice, căci ambele echipe aveau jucători eliminați cu 5 greșeli. Dar, experiența cred că ne ajuta puțin mai mult pe noi, decât pe cei din Cluj. Oricum, un an dominat de ardeleni, meritau aplauze oricum s-ar fi terminat.

Cătălin Burlacu: În primul rând, Silvășan, Dykes, Krstanovic erau cu cinci greșeli. În prelungiri, îi băteam sigur. Apoi, Morris era prea apăsat de miza meciului. Nu mai devreme de câteva faze, dăduse un airball de toată frumusețea. Prin urmare, seria se întorcea la Ploiești și alta era soarta.

Mihai Silvășan: Asta nu vom afla niciodată. Istoria a fost scrisă. Probabil că dacă am fi reușit să câștigăm acel meci la 10, 15 puncte nu mai era atât de frumos. Morris a intrat în istoria Universității cu acel coș decisiv și cred că lumea își va aminti de el mereu, precum și de acea finală câștigată cu o aruncare în ultima secundă.

Levente Szijarto: Sunt sigur ca avea alt deznodământ. Noi am avut mai multi jucători de bază pe bancă. Odihniți. Eram pregătiți pentru prelungiri. Clujul avea jucătorii de bază ieșiți cu 5 greșeli. A fost greșeala noastră că nu s-a ajuns la prelungiri sau, mai mult, că nu am câștigat meciul în timp regulamentar. Am avut ultima șansă, așa credeam noi.

Cătălin Burlacu: Nu am pierdut că, vezi Doamne, ce tactică au avut, ce ne-au învârtit ei pe teren de am amețit si ce ne-au surprins de n-am avut replică. Nu, pur si simplu, ei au avut un nucleu de flămânzi și îndurerați de a câștiga campionatul, iar noi încercaserăm o întinerire masivă a lotului. Adiță, Levi, Mack, Jason Westrol, Qarraan Calhoun și altii. Nu era ce ne doream noi. De altfel, lucrurile s-au aranjat după, în sezoanele ce au urmat până în 2015.

Orice experiență este cu atât mai importantă, cu cât înveți ceva din ea. Euforia titlului din 2011 a trecut după câteva zile sau săptămâni, dar se ridică o întrebare: „Care a fost impactul acelui trofeu? Ce schimbări a adus? Cum i-a transformat pe protagoniști acea aruncare în ultima secundă?”

Cu ce au rămas după acea aruncare eroii finalei din 2011

Paul Chetreanu: A însemnat o muncă de ani de zile care a fost plină de frustrări, suferințe, dezamăgiri, eșecuri, nereușite. A fost acea recompensă care a venit după toții anii în care am tras alături de Silvă, Mircea, Bobo, domnul Nica (ei au fost tot timpul la echipă) și alții care au contribuit la acest proiect de lungă durată.

Branko Cuic: Puțină lumea știe, de exemplu, că o parte din jucătorii noștri din 2011, înainte de ultimul meci al finalei, aveau și cinci salarii restante. Nu ne-am gândit nicio secundă la asta. Noi am vrut doar piesa asta de metal și să spunem că noi suntem campioni. Crede-mă, nu există bani care să poată cumpara statutul și sentimentul pe care le aveam ca jucător al lui „U” după ce am luat titlul.

Mircea Cristescu: „Impossible is possible”. La vremea aceea, Asesoft era o echipă aproape de neatins. Aveau absolut tot ce le trebuie și am dovedit că se poate ceea ce până atunci nu mai reușise nimeni. Maniera în care am reușit alături de fiecare antrenor dar, în special, cu Marcel Țenter să motivăm jucătorii a fost foarte dificilă. Era foarte greu să îi motivezi după ce tot pierzi, tot pierzi, tot pierzi. Indiferent că este 4-3, 4-2, 4-0.

Attila Verdeș: Pentru mine, a fost cel mai frumos în 2011. Coșul marcat în ultima secundă, atmosfera creată înainte de meci, în timpul meciului și după meci. Practic, a avut trei episoade: cum aștepți meciul și cum te pregătești, apoi, în timpul meciului, cum te dedici și, evident, după ce câștigi o finală, cum poți să petreci cu jucătorii, cu staff-ul. Asta înseamnă o familie – poți să stai la o bere, indiferent dacă pierzi sau câștigi. Și la bine și la rău.

Paul Chetreanu: A fost un drum lung, cu multe suișuri și coborâșuri, pe care, însă, nu-l regret cu nimic. Aceasta este frumusețea în orice - să cazi și, apoi, să ai tăria să te ridici la loc pentru ca, la un moment dat, să reușești ceea ce ți-ai propus. Le mulțumesc și acum suporterilor pentru „nebunia” pe care au creat-o în acea seară magică în care titlul a fost readus înapoi acasă. Marea familie a Universității va avea un loc special tot timpul în sufletul meu.

Marcel Țenter: Ei aveau la ora aceea multe titluri consecutive așa că, nu numai noi, ci toata mișcarea baschetbalistică tânjea după o schimbare care să arate că se poate. Mă bucur că am fost noi cei care am reușit să facem acest lucru și că am putut aduce atâta bucurie suporterilor noștri și nu numai.

Mircea Cristescu: În general așa se spune că atunci când ești campion, nu poți fi campion doar la un singur lucru. Trebuie să fii la mult mai multe, la toate aspectele cât de cât. Iar aici pot să zic că împreună cu Marcel dar, în special Marcel, am făcut o treabă senzațională. Îi pun în ecuație și pe Paul Chetreanu și pe Silvă. Paul care era cu fărașul, el a fost în primii cinci din primul meci până în ultimul și era un jucător care nu dădea puncte, însă menținea atitudinea echipei permanent. Și Silvă...autohtonii noștri.

Ionuț Georgescu: Unul dintre cele mai grele momente atunci când jucăm la Cluj, în Horia Demian, este că, la intrarea din dreapta, exact cum intri în sală, este poza lui Morris. Pentru mine, când îmi amintesc de Morris și de coșul din acea finală, mereu simt ceva special, ca să o spunem frumos.

Paul Chetreanu: M-a învățat să nu renunț niciodată, chiar dacă au fost momente grele, și că prin muncă, perseverență, pasiune, suflet și ambiție se poate obține aproape orice. Au fost laurii pe care i-am cules după atâția ani de baschet profesionist, un moment care se va dilata pentru tot restul vieții în sufletul meu ca fiind, probabil, cel mai fericit moment al vieții, un moment care, chiar dacă este în prezent o amintire, rămâne la fel de viu ca și cum s-ar fi petrecut mâine. Un moment la care am să mă reîntorc cu căldură și drag în sufletul meu, ca fiind ceva magic pe care nu oricine are oportunitatea de a trăi.

Mihai Silvășan: Cred eu că și acel moment a avut un impact mare asupra baschetului din Cluj, din punct de vedere al academiei noastre. Cred că din acea perioadă au început să vină mai mulți copii la baschet. Însă, nu cred că e un lucru pe care îl putem cuantifica în cifre.

Tyler Morris: M-am simțit iubit chiar și atunci când nu jucam bine. Faptul că am adus un titlu la Cluj m-a făcut să mă simt extraordinar. Să o punem în felul următor: m-am simțit foarte bine fiindcă m-am gândit la fericirea pe care fanii au simțit-o când am câștigat un campionat pe care l-au așteptat atât de mult. Niciodată nu au renunțat să ne susțină și mă bucur că am fost un jucător care a contribuit cu energie la răsplata lor. Cei mai buni suporteri de pe planetă!

Marcel Țenter: Acest fenomen a fost benefic baschetului românesc pentru că celelalte echipe au făcut investiții mai mari. A crescut calitatea jocurilor, au apărut echipe din ce în ce mai competitive. Suporterii au răspuns și ei provocării aruncate campionatului: echipelor, antrenorilor și jucătorilor. Campionatul fiind mai bun, s-au umplut sălile și, ca de obicei, întotdeauna vrei ca cel din vârf să fie detronat. Așa că rivalitatea era la cote înalte pe toate planurile.

Paul Chetreanu: A fost un moment unic pe care nu știu dacă l-am mai trăit sau îl voi mai trăi vreodată. Acea amintire îmi va rămâne vie până la finalul vieții și acum, când mă gândesc la el, mă iau fiorii pe șira spinarii. Am avut ocazia să fac parte din această echipă și pentru asta vreau să le mulțumesc tuturor oamenilor din angrenajul echipei, din Cluj, care m-au susținut și m-au primit tot timpul cu brațele deschise și căldură. Cât despre fani, nu pot decât să le zic un mare: Chapeau!

Plasa coșului la care a marcat Tyler Morris, păstrată de Branko Cuic

În cei nouă ani care au trecut de la acel meci 6, ”U” a mai cucerit un singur titlu, în 2017, și a jucat semifinalele de cinci ori. În schimb, CSU Asesoft Ploiești a obținut medaliile de aur din 2012 până în 2015, dar apoi s-a desființat din motive financiare.

*foto: Nagy Melinda/u-bt.ro, Manases Sandor/u-bt.ro

3 comentarii la aceasta stire:
  • U BT Cluj-Napoca studentU :

    daca
    toate declaratiile au fost acordate pentru realizarea acestui material, atunci foarte buna initiativa.

    referitor la scenarii, personal sunt convins ca sansa noastra a fost cosul lui Morris. Altfel nu lasa Ghitza nimic din mana, i-a luat prin surprindere pe ticalosi, n-au mai avut ce face.

    vad ca toti clujenii sunt politically correct acum, poate in afara de Paul Chetreanu. Spuneti fratilor ce-a fost, nu mai tot ascundeti rahatul sub pres. Cu ce pret s-au adus acele performante in Europa? Cu nervii nostri, ai fanilor tocati marunt? Cu bani din contracte cu statul? Ce progres a fost asta pentru baschetul din RO, domnule Cristescu? Progresul este atunci cand construiesti pe o baza solida, asa cum fac U, CSM CSU Oradea, CSU SB. Asta ii progres. Iti construiesti o traditie, o masa de suporteri, o masa de juniori, etc. Asta ii progres. Ce a facut ASEHOTI Ploiesti a fost doar un proiect personal al unui tip cu ego-ul mai mare decat capul lui care daca statea departe de politica probabil ca si acum ar fi fost la butoane. Dar na, cand ai bani de intorci cu lopata parca nu-ti mai trebuie bani, iti trebuie influenta, smechereala. Ei, lasa, ca nici in Serbia n-o fi asa rau.
    CUIE Movid 19 si hai cu sezonul 2020-2021, ca asta-i terminat. Si btw, dupa parerea mea titlul nu ar trebui acordat. Ar trebui doar stabilit cine merge in cupe europene.

    Sanatate tuturor!

    cu 2 luni în urmă (06.04.2020) Raspunde
  • U1919 :

    Burlacu nu s-a prezentat la premiera de la finala!!!!!!!!
    Pacat...cel mai bun articol ever de pe situl dumneavoastra stricat de declaratiile lui Burlacu....pacat.
    Este singurul jucator care nu s-a prezentat la premierea de dupa finala!!!!!!!!!!!!!
    Acest lucru demonstreaza caracterul acestui personaj...lipsa totala de sportivitate...de ce oare este singurul jucator advers din istoria lunga a acestui club vechi de 100 ani care avea un “hit” cantat de toata sala de la Cluj?
    Este singurul jucator care chiar nu merita mentionat din echipa Asesoftului in acest articol.
    Mai are si acea intrebare retorica la finalul ultimei lui declaratii din articol.
    Eu il intreb atat: cate campionate au fost castigate fara arbitrii de catre Asehoti???? Cate campionate meritau castigate de Sibiu, Arad, Mures sau Cluj din acele 9 titluri?
    Cataline, te intreb cu aceleasi cuvinte care le-ai folosit tu in ultima declaratie..dupa 10 ani in care voi ati castigat mereu cu arbitrii cand aveati nevoie de ajutorul lor..care a fost impactul asupra ta si a colegilor tai acele titluri furate celor de la Sibiu, Mures, Arad sau Cluj?

    cu 2 luni în urmă (07.04.2020) Raspunde
  • CS Universitatea Cluj-Napoca Acs Titi :

    Din cîte țin minte,
    NU TREBUIA să se ajungă la acel moment. U avea vreo 10-11 puncte avans cînd a început " măcelul ". Cei mai buni jucători de la U ieșeau cu 5 faulturi și cîteva ratări din timorare au făcut ca scorul să fie egal în ultimele secunde. Normal meciul trebuia să se termine cam 5-7 avans fără emoții. Mulțumiri pentru remember ! Dulce-amar...

    cu 1 lună în urmă (07.04.2020) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!