| Minute | 31:04 | 
| Puncte | 25 | 
| Pase decisive | 2 | 
| Recuperari | 4 | 
| Eficienta | 26 | 

Phoenix Galați s-a întărit serios în această perioadă, una dintre nou-venite fiind MyNeshia McKenzie, care a evoulat în ultimul sezon în Portugalia. Sportiva ne-a vorbit despre obiectivul echipei în noua stagiune, adaptarea la campionatul României și cum poate aceasta să fie utilă echipei. 
Referitor la venirea în LNBF și la ce crede că echipa poate aspira, ne-a declarat:
„Din cercetările mele, Galațiul părea a fi un oraș minunat cu o echipă bună și fani care să ne susțină, asta m-a convins să vin aici. Obiectivul meu este întotdeauna să câștig campionatul, așa că voi face orice e nevoie pentru acest scop.”
McKenzie a vorbit despre prima experiență departe de casă și despre adaptarea la campionatul nostru:
„După primul meu sezon în baschetul european, am învățat că o bună comunicare este foarte importantă. Îmi va fi mai ușor să mă adaptez în România nu doar datorită prezenței în cadrul echipei a altor jucătoare americance, ci și datorită faptului că am un an de experiență în Europa. Totuși, celelalte americance vor fi importante pentru acomodare. Nu am avut încă ocazia de a vorbi cu antrenorul Eugenio Rodrigues.”
Întrebată ce rol crede că va avea la Phoenix Galați și cum crede că poate ajuta cel mai bine echipa, baschetbalista a declarat:
„Am fost întotdeauna un lider pe terenul de joc. Fac orice are antrenorul nevoie de la mine. Consider că abilitatea mea de a face ambele faze va fi un aspect foarte important pentru echipă. Pot înscrie și apoi să mă retrag pentru a face faza defensivă.”
Noua jucătoare a Galațiului în acțiune în sezonul trecut:
 
                        CS Vâlcea 1924 transferă un fundaș cu meciuri în NBA, EuroCup și la Jocuril...
 
                        CSM Oradea a învins-o pentru a doua oară în această săptămână pe Corona Bra...
 
                        Juwan Gray revine în Liga Națională pentru al treilea sezon consecutiv
 
                        CS Vâlcea 1924 transferă un fundaș cu meciuri în NBA, EuroCup și la Jocuril...
 
                        Cristian Achim, după victoria cu Brașov: „Cred că m-am rugat prea mult”
 
                        CSO Voluntari câștigă categoric pe terenul lui CS Vâlcea 1924
 TheOptimiser la
                    Reacția lui Cristian Achim după primul eșec în FIBA Europe Cup
                    TheOptimiser la
                    Reacția lui Cristian Achim după primul eșec în FIBA Europe Cup
                         returnofthesnek la
                    Reacția lui Cristian Achim după primul eșec în FIBA Europe Cup
                    returnofthesnek la
                    Reacția lui Cristian Achim după primul eșec în FIBA Europe Cup
                        
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!