Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Oostende o învinge pe Malaga și reintră în calculele calificării în Top 8

Flaviu Ilie

Flaviu Ilie
16.03.2022

Oostende o învinge pe Malaga și reintră în calculele calificării în Top 8

Filou Oostende a trecut de Unicaja Malaga într-un duel de pe teren propriu din Top 16 al BCL. Prin această victorie cu scorul de 86-68, belgienii revin în lupta pentru calificarea în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, înaintea duelului cu U-BT Cluj din 22 martie.

Cele două echipe au avut parte de un start echilibrat al confruntării și și-au pasat inițiativa, până la scorul de 12-15 pentru Malaga. Din acel moment, a urmat un run de 13-2 al belgienilor în încheierea parțialului, prin care conduceau cu 25-17.

Gazdele au început mai bine și sfertul doi și s-au distanțat chiar și la 13 lungimi, după tripla lui Troisfontaines. Ibericii au avut o răbufnire de orgoliu și au înscris opt puncte consecutive. Până la pauza mare, deficitul de recuperat pentru Unicaja era doar de un punct.

Jucătorii lui Oostende au ieșit mai montați de la cabine și și-au creat un avans de opt puncte (51-43), înainte ca Malaga să aibă un run de 9-0 prin care să treacă la conducere pentru prima dată din sfertul inițial. Înaintea ultimelor 10 minute, oaspeții erau conduși cu 59-56.

Troisfontaines a înscris o nouă triplă importantă, în debutul ultimului parțial. Elevii lui Ibon Navarro au avut din nou puterea să răspundă și au trecut la conducere la 66-65. Oostende și-a crescut nivelul de joc exact când a contat și a reușit să întoarcă soarta încleștării. În cele din urmă, gazdele au câștigat cu scorul de 86-68, după două triple înscrise în ultimele secunde ale partidei.

La acest moment, U-BT Cluj are cel mai bun bilanț la acest moment în grupa K (2-1), urmat de Unicaja Malaga cu (2-2), iar Filou Oostende are 1-2.

Printr-o victorie în deplasarea din Belgia din 22 martie, campioana României își asigură prima poziție în clasamentul grupei. Pentru a se califica măcar de pe locul doi, U-BT Cluj trebuie să nu piardă la mai mult de cinci puncte.

Coșaverajul ardelenilor este de +1 la acest moment, iar al lui Oostende de -9. O victorie a belgienilor la cinci puncte ar conduce la o egalitate în trei, și le-ar aduce pe cele două combatante din 22 martie la -4, caz în care formația lui Mihai Silvășan are avantajul rezultatelor directe și va termina pe doi, sub Malaga.

În cazul în care Oostende câștigă la mai mult de cinci puncte diferență, dar la mai puțin de 17, Unicaja Malaga (coșaveraj +9) va termina pe primul loc, iar campioana Belgiei pe doi. O victorie la cel puțin 17 puncte a elevilor lui Dario Gjergja le asigură prima poziție.

*foto: fiba.basketball

10 comentarii la aceasta stire:
  • U BT Cluj-Napoca Acs Titi :

    Calculul e simplu
    Foarte greu va fi meciul. Cu mentiunea ca Unicaja are 2-2 , U BT are 2-1 iar Oostende are 1-2. Din pacate s-au pirerdut bani si energie cu deplasarile la un joc care nu a contat, cel cu Prometey.

    cu 2 ani în urmă (17.03.2022) Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca Acs Titi :

    Calculul e simplu
    Foarte greu va fi meciul. Cu mentiunea ca Unicaja are 2-2 , U BT are 2-1 iar Oostende are 1-2. Din pacate s-au pirerdut bani si energie cu deplasarile la un joc care nu a contat, cel cu Prometey.

    cu 2 ani în urmă (17.03.2022) Raspunde
  • #LLKB :

    Dificil
    O sa fie un meci foarte greu in Belgia dupa ce au aratat Oostende azi cu Malaga mai ales datorita faptului ca banca noastra scurta a devenit si mai scurta cu accidentarea lui Guzman. Sa speram ca vor face din nou un meci mare.

    cu 2 ani în urmă (17.03.2022) Raspunde
  • pipzn :

    Mda
    Va fi foarte dificil pentru ca trebuie sa se treaca de la (mai tineti minte ce se discuta inainte de meciul cu Malaga) "va fi meciul pentru locul 1" la "e posibil sa nu ne calificam". Iar adversarul nu numai ca va juca acasa dar vine cu un "boost" de incredere si moral, si, la jocul facut aseara cam are de ce.

    Eu nu am auzit nimic despre starea lui Guzman dar cred ca am avea nevoie de el chiar daca va juca "intr-un picior". Pe de alta parte ar putea fi meciul in care romanii nostri (mai ales unul anume) sa arate mai mult.

    In alta ordine de idei, vad ca meciul lui "U" de vineri cu Galati apare de la ora 17.30. Nu stiu cine are ideile astea de ore, unii inca lucreaza atunci nu au cum sa ajunga la sala.

    cu 2 ani în urmă (17.03.2022)
    • Mircea1919:

      Mda
      Guzman Într-un picior, e de 10 ori mai bun decât kuti apt 100%

      cu 2 ani în urmă (17.03.2022)
    Raspunde
  • Benjamin :


    O sa fie un meci greu, dar pana la urma trebuie vazut ca si o oportunitate de a prinde primul loc in grupa.
    Am urmarit primele 3 sferturi din meciul de aseara si sincer Malaga a jucat cu mult sub ceea ce a aratat la Cluj. Belgienii chiar si fara Gillet in echipa au avut un joc bun. Randolph a prins o zi de exceptie.
    Sunt curios ce se intampla cu Guzman. Mie sincer mi-a placut cum a jucat watson in ultima perioada si poate ca ne-ar ajuta. Mi se pare ca stie sa isi puna mai bine in valoare corchipierii decat o face Brown, dar din pacate nu marcheaza prea mult. Belgienii au o echipa inalta, iar aici poate e minusul nostru daca nu-l putem juca pe Guzman.
    Sunt curios cum o sa fie meciul. Jucatorii buni deobicei accepta si asteapta astfel de meciuri.

    cu 2 ani în urmă (17.03.2022)
    • U BT Cluj-Napoca rafuv:

      Oportunitate
      Eu zic ca rezultatul ne avantajează. Am bătut echipe mult mai bune ca Oostende, în Bcl. Cred ca cu o victorie am avea și în sferturi o echipa mai accesibila. Trebuie doar sa jucam ce am jucat în a doua repriza cu Voluntariul, o apărare agresiva dublata de contraatacuri foarte rapide.

      cu 2 ani în urmă (17.03.2022)
    • #LLKB:


      Dupa parerea mea, belgienii pleaca cu prima sansa in meciul asta. Au moralul ridicat dupa asemenea victorie cu Malaga, banca lor e un pic mai lunga ca a noastra, mai ales ca Guzman nu cred ca va fi 100% daca va juca si joaca si acasa. Daca baietii vor intra la fel de motivati pe teren ca in meciurile cu Holon si Malaga atunci orice e posibil.

      cu 2 ani în urmă (17.03.2022)
    • U BT Cluj-Napoca TitiAcs:

      Din pacate
      dupa cum s-a anuntat, Guzman nu va face deplasarea la Oostende. Foarte nasol momentul. Sigur va merge Watson si ca numar vom fi egali cu belgienii. Din pacate valoarea autohtonilor este de partea lor.
      Pe de alta parte, cred ca baietii sunt super motivati, dar din pacate uzura fizica si psihica este cea care imi da emotii. Am sperat ca dupa pauza din februarie jucatorii sa-si revina cit-de-cit dar se pare ca efortul depus pentru a cistiga grupa cu Holon si Darussafaka a fost extrem. Sper ca Oostende sa nu prinda o zi ca in meciul cu Unicaja. Asta e, vom vedea cum va fi... HAIDE U !

      cu 2 ani în urmă (17.03.2022)
    Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca CNA :

    Da, va fi greu, dar posibil
    Să privim pozitiv, avem șanse la locul 1.
    Presiunea va fi mare deoarece se poate pierde calificarea și ar fi mare păcat mai ales că începusem atât de bine în această grupă. Sper să fim în control și să nu ne prindă partea de final de meci în dezavantaj sau foarte la limită. Sunt sigur că echipa știe exact importanța meciului și vor da totul.
    Eu tot visez la final four, știu că mai e mult până departe, însă locul 1 în această grupă ne-ar ajuta în această direcție și se poate obține marți!
    Oricum vom avea parte de încă un meci cu miză mare marți, ceea ce este frumos pentru noi ca suporteri. Abia aștept meciul.

    Haide U!

    cu 2 ani în urmă (18.03.2022) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!