Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Patrick Richard: „Nu suntem surprinși de rezultate fiindcă știm câtă muncă am depus”

Flaviu Ilie

Flaviu Ilie
29.01.2022

Patrick Richard: „Nu suntem surprinși de rezultate fiindcă știm câtă muncă am depus”

U-BT Cluj-Napoca a câștigat derby-ul cu CSM Oradea cu scorul de 81-79 și continuă parcursul perfect în Liga Națională. Elevii lui Mihai Silvășan au un bilanț de 16-0.

Victoria a fost adusă de o reușită pe sirenă al lui Patrick Richard. Americanul cu cetățenie română a recuperat ofensiv ratarea lui Brown și a trimis mingea spre coș cu câteva zecimi de secundă înainte de final.

Richard a cochetat cu un triple double în disputa de la Oradea, pe care a încheiat-o cu 9 puncte, 9 recuperări și 8 pase decisive. Jucătorul lui U-BT a luat parte la conferința de presă de după meci.

”Chiar dacă nu erau într-o formă bună, știam că adversara noastră e o echipă care luptă pentru titlu în fiecare sezon. Suntem rivali de mulți ani, iar Oradea e formația pe care vrem să o învingem de fiecare dată. Știam că va fi dificil, situația nu era deloc bună pentru noi înaintea sfertului patru. Nu suntem satisfăcuți cu felul cum am jucat, dar suntem satisfăcuți că am învins. Mergem înainte și continuăm să ne îmbunătățim.

A fost o lipsă de comunicare din partea noastră, în apărare. L-am lăsat pe Kris să obțină mingea și a marcat. Dar am rămas uniți și am încercat la următoarea posesie să înscriem coșul decisiv. Când l-am văzut pe Brandon aruncând, am alergat cât de repede am putut și am sărit să fac tip-in. Am ratat tot meciul, însă pot să îmi ajut echipa în multe alte moduri și acesta a fost unul din ele.

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Baschet.ro (@baschet.ro)

Stăm bine pe hârtie. Am câștigat câteva partide importante. Nu suntem surprinși de rezultate fiindcă știm câtă muncă am depus. Dar încă nu am obținut nimic, avem o mulțime de obiective. Astăzi a fost un pas în direcția potrivită, să câștigăm în deplasare. Pentru mine, personal, e prima oară când câștig aici. Chiar înainte de a juca pentru Cluj, nu am învins-o pe Oradea în sala aceasta. Știu că este dificil să câștigi aici, însă suntem concentrați. Luăm fiecare joc pe rând. Ne așteptăm la un meci greu în Ucraina, e foarte important.”, a declarat Patrick conform paginii oficiale de Facebook a ardelenilor.

Următorul meci pentru clujeni este cel din Basketball Champions League, împotriva lui Prometey, programat marți, 1 februarie, de la ora 19:00.

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Baschet.ro (@baschet.ro)

*foto: championsleague-basketball

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!