Minute | 27:17 |
Puncte | 23 |
Pase decisive | 2 |
Recuperari | 9 |
Eficienta | 26 |
Porter Troupe, cel mai bun jucător al etapei a 24-a în Divizia A masculin, continuă să confirme statutul de țintaș. El a avut patru reușite din afara semicercului pentru un procentaj de 80% la aruncările de trei puncte.
În vârstă de 29 ani, Troupe a avut 18 puncte, 7 pase decisive, 7 recuperări și 2 intercepții cu o posesie pierdută pentru un coeficient de 31 la eficiență în 35 minute de joc la victoria asupra campioanei, U Mobitelco Cluj, scor 80-70.
Prin cele patru reușite de la distanță consemnate în confruntarea cu formația ardeșeană Troupe ajunge la un total de 29 coșuri de trei puncte marcate în acest sezon competițional. De notat că Porter a revenit la Energia Rovinari în pauza dintre tur și retur, la o jumătate de sezon după ce a părăsit această formația din cauză că părțile nu au ajuns la un acord cu privire la salariul jucătorului.
Troupe confirmă faptul că se află în continuu progres din punct de vedere al aruncării de trei puncte. Americanul are 29/55 la acest procedeu, adică un procentaj excepțional: 52.7%. El a ajuns la această statistică în doar opt meciuri jucate. Practic orice adversar al Energiei Rovinari trebuie să țină cont de pericolul pe care acest jucător îl reprezintă.
Zona Transferurilor 2025 - Liga Națională de Baschet Masculin
Jeffery Taylor, transfer cu nume realizat de U-BT Cluj-Napoca
Inevitabilul s-a produs: Cristian Achim rămâne antrenorul lui CSM CSU Orade...
Zona Transferurilor 2025 - Liga Națională de Baschet Masculin
Inevitabilul s-a produs: Cristian Achim rămâne antrenorul lui CSM CSU Orade...
CS Vâlcea 1924 și-a asigurat serviciile lui Amedeo Casale
1 comentariu la aceasta stire:
WELL DONE PORTER
cu 13 ani în urmă (06.03.2012) RaspundeTHE BEST !
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!