Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Prima înfrângere în FIBA Europe Cup pentru U-BT Cluj

Radu Bărăian

Radu Bărăian
08.11.2017

U-Banca Transilvania Cluj a pierdut primul său meci din grupele FIBA Europe Cup, la 10 puncte diferență, scor final 82-92, pe terenul turcilor de la Istanbul BBSK. Chiar și așa, echipa pregătită de Mihai Silvășan se menține pe prima poziție în Grupa E datorită rezultatul meciului din tur cu cei de la Istanbul BBSK, victoria la 21 de puncte diferență, 90-69. 

Campioana României a început foarte bine partida din capitala Turciei, având la un moment dat un avantaj și de 8 puncte, însă până la finalul sfertului inaugural, gazdele au revenit aproape de ardeleni, sfertul fiind încheiat cu 28-25 în favoarea alb-negrilor de sub Feleac. Odată cu debutul actului secund echipa gazdă a preluat inițiativa jocului, fiind cea care a dictat ritmul jocului. Mai exact, în urma unui parțial de 22-16, Istanbul BBSK a intrat la vestiare cu un ecart de 3 puncte, scor 47-44. 

După revenirea de la vestiare, Istanbul BBSK a reușit încet, dar sigur, să se desprindă, câștigând sfertul 3 cu 23-14, iar astfel în decisiv a intrat cu un avantaj de 12 puncte, 70-58. Gruparea clujeană a încercat în ultimul act să revină de câteva ori în joc, reușind să se apropie la maximum 5 puncte de turci, însă aceștia din urmă au gestionat perfect finalul, izbutind în cele din urmă se câștige la 10 puncte diferență, scor final 92-82. 

Punctele Clujului în acest meci au fost marcate de Giordan Watson 16, Nandor Kuti 16, Zeljko Sakic 12, Andrei Calinicenco 12, Ousmane Barro 10, Rolland Torok 8 și Lasan Kromah 8. De cealaltă parte, din lotul turcilor au punctat M. Thompson 19, M. Cevik 16 sau I. Buva 15, aceștia fiind principalii evidențiați. 

În urma acestul rezultat, U-BT Cluj și Istanbul sunt pe primele două locuri în Grupa E, ambele cu câte 3 victorii și o singură înfrângere, urmate de Lukoil Academic Sofia cu 2 meciuri câștigate și 2 pierdute, respectiv de Dinamo Tbilisi cu toate cele 4 meciuri pierdute. Pentru U-BT Cluj, 2 victorii în ultimele 2 partide, care se vor disputa pe teren propriu, asigură locul 1 la finalul grupei. 

Runda viitoare, pe 15 noiembrie, U-BT Cluj va juca acasă cu Dinamo Tbilisi, în timp ce Lukoil Academic Sofia și Istanbul BBSK se vor duela în Bulgaria. În ultima etapă din Grupa E a FIBA Europe Cup, campioana României se va deuela în Ardeal cu campioana Bulgariei, Lukoil Academic Sofia, în data de 6 decembrie. 

*Foto: fiba.basketball

2 comentarii la aceasta stire:
  • U BT Cluj-Napoca vass bela :

    Kuti
    Greii Barro-Sakic-Kromah au prins o zi mai proasta ( Kromah si-a adus aminte ca stie baschet doar cu 5 min inainte de final ! ), " romanul " nostru Watson fiind cel mai bun in meciul de ieri . Despre Kuti : 1) i-a intrat prima incercare de 3, apoi si celalalte incercari , baiatul a prins aripi, a avut si patrunderi de efect, ce mai, o evolutie fantastica in sfertul 1 . 2)dupa seria de reusite a venit si prima ratare , urmata de a doua , iar apoi 3 ) nici o alta incercare de 3 pct, dar nici patrunderi, pase inapoi chiar de sub panou . Deci care este adevaratul Kuti ? Din pacate, cu precadere cel de la 2 sau/si 3 . Se vede clar ca la el este vorba despre labilitate pshihica, nicidecum de forma oscilanta . Daca conducerea sesizeaza acest lucru, trebuie urgent asigurata o consiliere pshihologica, si astfel garantat acest baiat poate deveni un superstar-, asa cum a demonstrat in sfertul 1 . Insusi marele campion la snooker, Ronnie O" Sullivan a apelat la pshiholog , recunoscand ca acest lucru l-a schimbat mult in bine, cu rezultatele pozitive aferente .

    cu 6 ani în urmă (09.11.2017)
    • Sepsi SIC Sf. Gheorghe trancer:

      Kuti
      De acord cu tine 100%, însă eu știu și multe exemple nefericite chiar din baschet, jucatori cu talent dar din genul "dacă nu-mi intra primele nu-mi mai intra sigur nimic" și care tocmai din aceasta cauza s-au pierdut ...

      cu 6 ani în urmă (09.11.2017)
    Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!