Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Rareș Uță, după jocul de la Cluj: „Sunt foarte mândru de colegii mei”

Rareș Uță, după jocul de la Cluj: „Sunt foarte mândru de colegii mei”

Sâmbătă, 10 februarie, U-BT Cluj-Napoca s-a impus cu 80 la 74 în fața lui CSU Sibiu, într-un meci foarte disputat între cele două rivale. Oaspeții, încurajați de zeci de fani veniți în deplasare, au oferit o replică solidă în Sala Sporturilor „Horia Demian”.

Unul dintre cei mai buni jucători ai galben-albaștrilor a fost Rareș Uță, care a adunat 14 puncte, 9 recuperări, o pasă decisivă și o intercepție:

„În primul rând, sunt foarte mândru de colegii mei, de felul în care am luptat până la final. Nu-i ușor să joci într-o sală plină aici, la Horia Demian. Cred că, totuși, împotriva unei echipe precum Cluj, care este, în opinia mea, printre cele mai bune din istoria României, dacă nu cea mai bună, trebuie să faci un meci extraordinar ca să-i bați. Noi am făcut doar un meci foarte bun și asta ne lipsește – detalii și cred că un pic de luciditate pe final. Însă, cum am spus, sunt mândru de băieții mei și sper să continuăm să construim pe acest meci și să fim mai bine pentru Cupa României.”

Sub panou, Uță a avut de luptat împotriva unui alt pivot român, Emanuel Cățe, care a strâns 11 puncte, 5 recuperări, o pasă decisivă și un capac. Întrebat despre acest aspect, baschetbalistul lui CSU Sibiu a răspuns următoarele:

În primul rând, mă bucur foarte mult că, după cum am spus, într-o sală plină în Horia Demian, a fost un duel între doi pivoți români. Eu cred că ne-am descurcat amândoi destul de bine. Este îmbucurător acest lucru și încă suntem tineri. Pentru Emi am tot respectul din lume pentru ce a reușit să facă până acum în carieră și pentru etica lui de muncă. Cu siguranță, vom avea mai multe dueluri frumoase în viitor așa cum a fost acesta.

La final, Uță a vorbit și despre Final 8-ul Cupei României, care va avea loc săptămâna viitoare, tot la Cluj-Napoca:

Cu siguranță (n.r. a fost o încălzire bună pentru turneul final). Revenim în aceeași sală. Jucăm și de dimineață, deci nu o să avem șansă, probabil, să ne antrenăm aici. A fost, cu siguranță, o încălzire foarte bună. Nu neapărat (n.r. e ciudată ora de joc, 12:15). Eu vin din Spania și acolo e foarte normal să joci la ore de genul. Poate, în România, nu ne-am obișnuit. Pentru mine, sincer, nu e.

Joi, 15 februarie, la ora 12:15, CSU Sibiu se va duela cu CSM Constanța, în sferturile de finală ale Cupei României.

*foto: Facebook – BC CSU Sibiu

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!