Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Repriză excelentă pentru Virgil Stănescu

Adrian Micinic

Adrian Micinic
11.11.2011

Pe finalizare, Virgil Stănescu a urmat aceeași rețetă precum împotriva campioanei: 9/13 din acțiune, 1/1 la libere

Absent în prima repriză a meciului pe care BC Mureș l-a susținut duminica trecută la Craiova, adjudecat de ardeleni cu scorul de 97-94, Virgil Stănescu și-a făcut simțită prezența în teren la confruntarea cu CS Otopeni, care a deschis etapa a 8-a din sezonul regulat al Diviziei A la baschet masculin - ediția 2011/12. Formația pregătită de către Deri Csaba s-a impus cu scorul de 105-64. 

Pe parcursul primei reprize în meciul cu ilfovenii, Stănescu a bifat 15 minute de joc, perioadă în care a avut 8/11 la aruncările din acțiune și 1/1 la linia de pedeapsă pentru 17 puncte, cu 4 recuperări (trei ofensive), 3 intercepții, 2 pase decisive și un capac fără nicio posesie pierdută pentru un coeficient de 24 la eficiență.

El a terminat cu 9/13 din acțiune și 1/1 la libere pentru 19 puncte, 6 recuperări (patru ofensive), 3 intercepții, 2 pase decisive și un capac fără nicio posesie pierdută în 23 minute de joc cu 27 la eficiență.

În meciul de la Craiova, jenat de o accidentare, Virgil nu a intrat în prima repriză dar antrenorul l-a forțat în partea a doua deoarece mai mulți jucători de la BC Mureș care evoluează pe posturile 4-5 aveau probleme cu greșelile personale. Astfel, în partea a doua a fost folosit 19 minute, perioadă în care a avut două puncte (0/4 din acțiune, 2/2 la libere), 2 recuperări, 2 mingi câștigate și trei pierdute pentru - 1 la eficiență, înainte de a fi descalificat pentru cinci greșeli personale.

Astfel, Virgil Stănescu izbutește un nou record personal stagional la categoria eficiență.

Foto: Radu Roșca (www.staychill.net) 

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!